Sociologul Nicolae Grosu își prezintă cărțile la Centrul de Creație

5 aprilie 2016 | 0 comentarii

afis satu mare grosu fin-page-001Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare în colaborare cu Editura Ecou Transilvan (Cluj Napoca) și Cenaclul Cronograf organizează joi 7 aprilie de la ora 16:00 prezentarea cărților „Dezbinarea românească” și „Carieră de succes- de la tinerețe pân’ la bătrânețe” ale sociologului Nicolae Grosu.

În cadrul Târgului Gaudeamus, din anul 2015, Nicolae Grosu, profesor de sociologie la Facultatea de Medicină, Bucureşti, a avut cea de-a doua lansare a cărţii ”Dezbinarea românească”,  coordonată de el şi scrisă împreună cu Ionel Dănciuc şi Vasile Gogonea, la Editura “Ecou Transilvan”. Volumul este  continuarea cărţii publicate anul trecut, la aceeaşi editură, ”România sub invazia mârlăniei – o alertă sociologică”, carte, pe care istoricul Florin Constantiniu nu ezită să o aprecieze ca fiind “opera celui mai mare sociolog român de azi şi de ieri”.

În ”Dezbinarea românească”, Nicolae Grosu face o analiză comparată între starea morală, socială şi mentală la nivel de individ şi societate, dinaintea celui de-al doilea război mondial (dinainte de comunism, mai exact) şi de după comunism.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest