UDMR: O minciună, chiar și repetată de nenumărate ori, rămâne tot o minciună

13 aprilie 2016 | 12 comentarii

udmrReferitor la declarațiile calomnioase din data de 12 aprilie a domnului Coica în legătură cu Concernul NEPI și planul centrului comercial ce este plănuit să se construiască în municipiul Satu Mare, UDMR face următoarele precizări:

Proiectul mall-ului s-a bucurat de sprijinul grupului UDMR din Consiliul Local Satu Mare, fapt recunoscut și apreciat de reprezentanții investitorilor în discuțiile purtate în decursul ultimului an.

Sătmărenii știu că o minciună, chiar și repetată de nenumărate ori, rămâne tot o minciună. NEPI a anunțat de mai multe ori că investiția de la Satu Mare este programată a fi finalizată pentru 2017, iar poveștile aruncate de primarul Dorel Coica că mall-ul ar urma să fie inaugurat în luna iunie au doar caracter electoral. Primarul Dorel Coica a fost cel care a dus în eroare o companie care vrea să facă investiții de 40.000.000 euro în Satu Mare, mințindu-i despre situația juridică a terenurilor. Dacă proiectul NEPI a fost întârziat, vina exclusivă o poartă primarul Dorel Coica, cel care nu a fost în stare să emită cinci notificări. Să nu mai vorbim că PUZ-ul nu a fost realizat încă, deși era timp berechet.

În altă ordine de idei, Primăria Satu Mare trăiește o adevărată dramă din cauza plecării specialiștilor. Dar motivul exodului fără precedent nu este așa cum afirmă domnul Coica, salariile mari primite de la companiile private, ci stilul haotic, autoritar și lipsit de profesionalism al celor care conduc Primăria Satu Mare: Dorel Coica, Radu Roca și Dan Băbuț. Au plecat profesioniști ca Horia Moțiu, Andrea Koncz, Florin Criste, Alexandra Bașa și mulți alții.

În locul lor, Dorel Coica și-a adus proprii ”specialiști”, lipitiori de afișe sau vecini. Povestea cu specialiștii din Ungaria pe care candidatul UDMR la Primăria Satu Mare ar vrea să-i aducă este o nouă minciună a lui Dorel Coica. Odată că firma Vakond nu mai există de ani buni. Este clară însă existenţa legăturii dintre Dorel Coica și firma Tehnic Asist Botoșani, căruia i-a încredințat fără licitație lucrările de amenajare a 16 parcări, pentru că Primăria plătește în total 1,6 milioane de euro. Aceiași firmă execută reabilitarea Drumului Careiului, calitatea lucrărilor fiind simțită de sătmăreni zilnic pe propriile mașini.

Sursa: UDMR Satu Mare

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (12)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Satmarean spune:

    Ba mincinoșilor nu mai exista firma Vokond?

  2. Pinocchio. spune:

    Doamne suntem terminați Gabor mare mincinos uriaș sa prosteasca cu asemenea minciuni ordinare sătmărenii?asta este noua generație de politicieni?vai de capul nostru.

  3. gigi spune:

    Firma vakond exista,are sediul in Livada ai-l are director pe jancsi harkel.

  4. D-REX spune:

    Astia cu dubla cetatenie n-ar trebui sa aiba voie sa candideze la primarie.Au depus juramant dublu.
    Vezi : KERESKENY,STEF,etc…

  5. mama spune:

    Specialiști au plecat din cauza atmosferei de c…t din instituție. Sunt români stabiliți în alte țări și sunt primari. Este Gabor șovin și datorită actualului primar care este un nenorocit care desfințează atăt pe colegii săi de partid cât și orașul și cetățenii lui. O mizerie de primar care minte,jignește,cheltuiește banul public după bunul plac(presa nu critică porcăriile pe care le face și pe care toată lumea le știe)nu ține cont de SĂTMĂRENI. Un SABOTOR. Să-i bată(pedepsească) DUMNEZEU pe cei care fac rău orașului și locuitorilor, cu gândul sau cu fapta.,

  6. Coica Costel Dorel Mişel spune:

    Dragi satmareni! Sunt un oltean puturos, si mincinos dar din pacate sovinii astia de la Udmr nu ma mai lasa sa fur in continuare si sa va mai mint inca 4 ani :( De aceea am luat decizia sa ma mut inapoi la Vanju Mare in Oltenia mea draga. Acolo ma mai crede lumea!!!

    PS: Udmr ii de vina!

  7. samarean spune:

    TIC-TAC-TIC-TAC!!!! COICA A INCEPUT NUMARATOAREA INVERSA!

  8. samarean spune:

    ALOOOOOO CINE FACE PARCARILE IN MICRO 17 PT. 2.000.000 EURO???? TEHNIC ASIST BOTOSANI!!!!! SI DRUMU CAREIULUI? TOT TEHNIC ASIST BOTOSANI?! UNDEI DNA?

    • Fara Cap spune:

      Stai chill. DNA a venit doar sa schimbe culoarea de la ROSU DE PSD la GALBEN ALBASTRU DE PNL. A disparut Govor PSD de la Consilul Judetean a ramas doar Stef cu afinitati PNL-iste si a aparut Radu Bud PNL de prefect.
      Isi baga partidul lui Iohannis oamenii la inaintare. Trebuie sa faca bani PNL.
      Si nu uita nu vota candidatul PNL la primarie in cazul de fata pe Stef-ut. O sa fure fara limita avand in vedere ca PNL are spatele asigurat.

      Hai pa.

  9. Razvan spune:

    mah Kereskeny, ia da-ti un reminder privitor la ce si cum s-a intamplat. Uite aici:

    Investiție de 40 de milioane de euro, blocată pe filiera mafiotismului politic local, peste 1000 de locuri de muncă, pe cale să se piardă, cu girul consilierilor locali UDMR.
    Milionarul Vasile Bud, omul orchestră care îngroapă economia Sătmarului:
    Un investitor strategic de talie mondială bate la poarta județului, cu 40 milioane de euro în valiză. UDMR Satu Mare îi trântește poarta-n nas, în ideea de a-si proteja principalul finanțator – milionarul oșean Vasile Bud. Nici acesta nu stă cu mâinile-n sân si începe imediat „curățenia”, pentru a-și asigura monopol pe lanțurile de retail. Milionarul orchestrează o serie de atacuri în instanță, menite să tergiverseze demararea construcției proiectului vecin și concurent, care l-ar putea falimenta. Concomitent, Vasile Bud strivește demararea construcției concurente și în Consiliul Local Satu Mare, acolo unde grupul consilierilor UDMR nu răspunde nevoii acute de investiții cu care se confruntă județul, ci stă la cheremul baștanului din Oaș și a viitorului candidat al UDMR la Primăria Satu Mare, deputatul Gabor Kereskenyi. Oșeanul cere lipsă de cvorum, udemeriștii își ascund subit mâinile în buzunare și se abțin de la vot. Bud câștigă, își sporește șansele de a se salva din fălcile creditorilor, care-și vor banii. Prețul salvării milionarului ar putea fi însă plătit chiar de către sătmăreni, care riscă să piardă cea mai mare investiție din ultimul deceniu – 40.000.000 euro, dar și 1000 de noi locuri de muncă. Acesta este, pe scurt, filmul celui mai mare sabotaj economic din istoria recentă a municipiului Satu Mare.

    Vasile Bud, protejat de faliment pe filiera UDMR:
    După baronul PSD, Mircea Govor, un alt ilustru concitadin sătmărean, milionarul Vasile Bud, patronul hotelurilor Dana, pare determinat să ia calea DNA, antrenând în picaj și o salbă de aleși ai UDMR din Consiliul Local Satu Mare. Aceștia blochează, la îndemnul milionarului, o investiție de 40.000.000 euro, care ar genera și circa 1000 de noi locuri de muncă în municipiu, doar pentru a-l favoriza și proteja de concurență pe oșean.
    Vasile Bud deține complexul comercial Satu Mare Shopping Plaza de la Cap Pod Golescu, care ar trebui inaugurat, teoretic, în aprilie 2016. Investiția concurentă, situată la o aruncătură de băț de cea a milionarului oșean, este blocată prin abținerea de la vot a consilierilor locali UDMR. Bud este păzit bine de maghiari. Demararea construcției proiectului concurent, care l-ar împinge pe milionar spre pierderi financiare devastatoare, trenează.

    Și-a felicitat public protectorii udemeriști:
    Vasile Bud nu se mai obosește să-și ascundă relația cu protectorii din Consiliul Local Satu Mare. Milionarul i-a felicitat în mod public după una dintre ședințele de Consiliu în care, în timpul votului, aceștia și-au ținut mâinile ascunse în buzunare, pentru a-i face voia și a bloca proiectul concurent prin lipsă de cvorum. În decembrie 2015, din nou ședință fără cvorum. În ședința din ianuarie 2016, proiectul uriașului complex de lângă Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena va fi, cel mai probabil, blocat din nou.

    Protecționism politic pe un mal, sabotaj pe celălalt:
    Potrivit unor surse din mediul politic, confirmate de oameni de afaceri locali, consilierii UDMR nu fac altceva decât să-și protejeze un aliat. Construcția Shopping Plaza a milionarului a fost inițiată în mandatul și cu sprijnjinul ex-primarului Iuliu Ilyes (UDMR). Acesta a fost aliat al lui Bud și i-a facilitat acestuia obținerea terenului de sub actualul complex comercial, aflat, la data demarării proiectului, în proprietate privată. Parteneriatul milionarului cu UDMR continuă, îndreptându-se vertiginos spre penal.

    Plasă de siguranță și pe filiera cumetriilor mafiote:
    Conform acelorași surse, Vasile Bud și-a luat măsuri suplimentare de siguranță pentru votul din Consiliul Local, speriat probabil de o eventuală trădare a aliaților UDMR. Milionarul ar fi apelat la liberali, pe filiera consilierului județean Petre Mureșan, fostul candidat la Senat al PDL Satu Mare, actualmente evadat, prin traseism, sub umbrela PNL. Petre Mureșan, consilier județean și Vasile Bud sunt cuscri, fiica lui Bud, Oana, fiind căsătorită cu fiul lui Mureșan.
    Potrivit surselor, îndemnat de Bud, Petre Mureșan ar fi apelat la Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare, pentru ca acesta să intervină pe lângă foștii camarazi liberali, asupra cărora si-a pastrat o evidentă influență. Mai exact Stef a trebuit să le impună consilierilor locali ai PNL să-și țină, dacă va fi cazul, mâinile în buzunar, pentru a îndeplini lipsa de cvorum cerută de milionar. Aceasta constrângere s-a dovedit inutilă deoarece consilierii locali UDMR s-au dovedit parteneri stabili ai lui Bud. N-au „trădat”. Până acum.
    Ca fapt divers, vă spunem că firma lui Mureșan, Prodeximp, a fost abonată la contracte cu statul în toate regimurile politice care s-au perindat la conducerea țării în ultimele trei cicluri electorale. În total, 7,4 milioane de euro.

    Putori electorale:
    Disponibilitatea liberalilor de a sabota, la nevoie, uriașul proiect, este ușor explicabilă. Adrian Ștef, care ar vrea să candideze (dacă va fi lăsat de DNA) din partea ALDE, la Primăria Satu Mare, are tot interesul să-l saboteze pe actualul primar, Dorel Coica (PSD), în perspectiva campaniei pentru alegerile locale care bate la ușă. Ștef a intrat, de facto, în campanie electorală. Un succes al primarului Coica i-ar dăuna în competiția electorală fostului karateka de la Zanshin, anchetat de DNA în mai multe dosare de corupție.
    Prin susținerea necondiționată a lui Vasile Bud, UDMR emană și ea un iz electoral, menținîndu-l sub umbrelă pe aliatul ex-primarului Ilyes, devenit acum aliat al deputatului Gabor Kereskenyi, cel care se autoimpune drept candidat, fără drept de apel, la Primăria Satu Mare. Kereskenyi e pregătit deja să se pozeze, în mijlocul podului Golescu, cu brațele întinse spre cele două proiecte de pe mall-uri, unul finalizat și susținut de UDMR, celălalt, sabotat de UDMR, dar aruncat, cu eleganță și explicații foto derizorii, în cârca actualului primar, Dorel Coica.

    Sabotajul din Consiliul Local, efecte domino în Justiție:
    Foști proprietari de parcele din zona construcției blocate de alianța Bud-UDMR au depus în instanță solicitări de răscumpărare a terenurilor expropriate. Prevederile legale stipulează că în cel mult doi ani de la exproprieri, construcția proiectului stipulat trebuie demarată. În caz contrar, foștii proprietari pot solicita în instanță răscumpărarea terenurilor. Sabotajul Bud-UDMR din Consiliul Local a generat depășirea celor doi ani. Aceeași alianță instigă acum foștii proprietari să ceară în instanță răscumpăraraea terenurilor.

    Peste 1000 de locuri de muncă periclitate:
    Satu Mare riscă să piardă nu doar cea mai mare investiție a ultimului deceniu din muncipiu, ci și și cele peste 1000 de locuri de muncă pe care aceasta promitea să le genereze. O mie de locuri de muncă ar însemna, pentru Sătmar, o reducere cu aproximativ 17% a numărului de șomeri înregistrați în evidențele agenției de resort. Statisticile pe noiembrie 2015 ne arată că avem 5.855 de șomeri. 1000 dintre ei ar putea avea locuri de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest