Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Iohannis și Cioloș, invitați la Sâmbra Oilor. Sărbătoarea câmpenească a ajuns la ediția cu numărul 60

sambra oilor (22)Ediția din acest an, a 60-a, a sărbătorii câmpenești ”Sâmbra Oilor”, care va avea loc duminică pe dealul de la Huta-Certeze, va fi una mai specială. În afară de artiști de marcă, la această sărbătoare este posibil să participe și înalte oficialități ale statului român dar și lideri politici.

 Organizatorii ”Sâmbrei Oilor” au trimis invitații pentru toți înalții demnitari ca să participe la această serbarea câmpenească. Chiar dacă până acum nu au confirmat, nu este exclus ca pe dealul de la Huta Certeze să fie văzuți președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș, sau președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Ținând cont că serbarea ale loc cu o lună mai devreme față de alegerile locale, iar duminică este practic prima zi de campanie electorală, cu siguranță la ”Sâmbra Oilor” vor ajunge și liderii partidelor politice.

În ceea ce privește partea artistică, capul de afiș al ”Sâmbrei Oilor” este cunoscutul taragotist Dumitru Fărcaș. De asemenea, la această sărbătoare vor mai fi prezenți și interpreții maramureșeni Cornelia și Lupu Rednic.

Pe scena de la Sâmbra Oilor vor mai urca și reprezentații județului Satu Mare și anume Maria Tripon alături de Ansamblul Sânzienele și Ansamblul Folcloric Oașul, Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura din Târșolț, Ansamblul Folcloric Florile Turțului din Turț, Mihai Zele, Formația de dansuri și grupul de țâpuritoare din Batarci, Ansamblul Florile Tărnii din Tarna Mare, Formația și grupul de țâpuritoare din Călinești Oaș, grupul de țâpuritoare din Racșa, Ansamblul Cununița și Cununița Năzdrăvană, Ansamblul Codrulețul de la Tășnad, Formația Mugurii Codrului din Giorocuta, Malvina Madăr Iederan și formația de dansuri din Soconzel, Ansamblul Ceatăra din Carei, Formația de dansuri din Homoroade, Ansamblul Cetatea Codrului din Ardud și Ansamblul Folcloric Ciobănașul din Drăgușeni.

Un comentariu

  1. Marius Răspunde

    Iar induceti lumea in eroare, una e sa inviti, alta e….pai ei au zeci sute de invitatii zilnic…hai sa va zic cine 100% va veni. Va veni Gabi Oprea de la UNPR, restul nu stiu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.