Meleşcanu: ALDE este hotărâtă să obţină o victorie istorică la Satu Mare!

21 mai 2016 | 22 comentarii

Adrian Stef, Teodor Melescanu, Ovidiu Silaghi (9)Vicepreşedintele ALDE Teodor Meleşcanu se află în acest weekend în judeţul Satu Mare, unde participă la întâlnirile cu alegătorii. Concluzia trasă de el, în urma mai multor întâlniri este că ALDE va obţine un scor foarte bun, Adrian Ştef fiind foarte bine văzut, inclusiv de electoratul maghiar.

Impresia pe care am desprins-o este foarte clară, există un interes şi un sprijin solid pentru candidatura d-lui Adrian Ştef la Primărie. Din punctul meu de vedere, campania s-a desfăşurat într-un ritm şi cu funcţionalităţi foarte eficiente. Doresc să spun că la nivelul conducerii partidului ALDE, eu fiind vicepreşedinte al partidului, există un sprijin ferm pentru eforturile pe care le face organizaţia din Satu Mare în vederea obţinerii unui scor bun la alegerile electorale. Ceea ce am văzut până acum este că organizaţia este extrem de hotărâtă să obţină o victorie istorică în alegerile de la Satu Mare şi că maximum ce putem noi face este să nu-i împiedicăm, deci nu văd altă posibilitate de a sprijini această organizaţie“, a afirmat Meleşcanu.

El a precizat că tocmai rezultatele obţinute de Ştef la nivelul Consiliului Judeţean sunt cele care conving electoratul.

Elementul esenţial care face din această candidatură o candidatură valabilă nu este nici personalitatea şarmantă a domnului Ştef, nu este nici faptul că ALDE are un lider extrem de bine cunoscut şi apreciat, pe domnul ministru Silaghi, şi nici măcar prezenţa mea şarmantă aici, ci pur şi simplu rezultatele pe care le-a obţinut. Este foarte clar că pentru Adrian Ştef nu vorbim doar din punct de vedere al unor promisiuni pe care le face ci din punct de vedere a ceea ce a realizat, ceea ce ne dă garanţia că dacă îşi propune să facă ceva va reuşi şi în viitor“, a mai spus vicepreşedintele ALDE.

Candidatul ALDE, Adrian Ştef, a recunoscut că nu a pornit chiar cu cele mai mari şanse, dar a remarcat că se produce o emulaţie în partid, nişte schimbări, subliniind că a mai văzut cum se pot schimba lucrurile de la o săptămână la alta.

Toată organizaţia este pregătită de luptă, suntem mobilizaţi. Avem un obiectiv clar în care noi nici nu ne gândim să nu fie cel puţin 9-10 primari care să nu fie în culorile ALDE. Totodată, noi ne-am propus foarte clar, şi o repet: nu sunt iepurele nimănui, nu jucăm un teatru cu această candidatură. Noi candidăm să câştigăm Primăria municipiului Satu Mare. Cu toate că am pornit poate de pe poziţia celui care nu are şanse, să ştiţi că au apărut nişte schimbări extrem de interesante, este o emulaţie, vin oamenii către noi. Acest lucru se va vedea şi în perioada următoare. Noi am văzut cum s-au schimbat lucrurile de la o săptămână la alta“, a spus Ştef.

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (22)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. gigi spune:

    Urechila,fi te rog mai explicit:cine e bine vazut la satu mare?adi stef sau briggi?ca nu mai intelegem nimic!

  2. e vorba despre satu mare spune:

    mai sisi esti cu adevarat generos! ti-ai injectat mai putin botox si ai cedat o cantitate pentru melescanu sa nu trebuiasca sa-l impaiati?! :)

  3. satmarean spune:

    Povesti de adormit copiii.

  4. Observator spune:

    Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, se află în vizorul procurorilor, după ce DNA a dispus extinderea urmăririi penale in rem pentru folosirea funcției publice în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
    Noul dosar este disjuns din cel al vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, trimis deja în judecată de DNA.

  5. Informatorul spune:

    Adrian Ștef, vizat de ancheta DNA

    Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem pentru folosirea funcției publice în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

    Procurorii DNA spun că în context al reorganizării structurilor ANAF, și Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare și vicepreședinte al PNL Satu Mare la acel moment, a acționat, în cursul lunii august 2013, pentru numirea unor persoane din anturaj/obediente/membri PNL, pe funcții de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, respectiv a Serviciilor Fiscale municipale și orășenești de la nivel județean.

    ”De menționat că acesta a acționat de maniera mai sus arătată în urma unor negocieri pe care le-a purtat anterior cu inculpatul Govor Mircea, respectiv Ardelean Ioan Mircea, aceștia stabilind concret care persoane să ocupe funcții de conducere la instituția mai sus menționată, pe baza unor criterii exclusiv politice, în contextul în care la acea vreme, coaliția aflată la putere în acel moment (Uniunea Social Liberală) era formată din partidele PSD și PNL”, se arată în rechizitoriul DNA.

    Astfel, potrivit procurorilor, la data de 6 august 2013, Adrian Ștef, cu sprijinul lui Ioan Mircea Ardelean, a procedat la identificarea unor posturi vacante în domeniul fiscal de la nivel județean, în scopul redistribuirii, precum și la vacantarea altor posturi ocupate de persoane care nu se aflau în sfera sa de interese.

    ”De asemenea, cei doi au convenit asupra necesității vacantării unor posturi de conducere la Serviciul Fiscal Carei (unde pe postul de adjunct șef serviciu fiscal, numitul Spătar Sabin a fost înlocuit de numitul Sas Lucian, persoană din anturajul lui Ștef Adrian). La aceeași dată, Ștef Adrian a manifestat interes pentru numirea lui Toth Călin Ioan pe funcția de trezorerier șef al AJFP Satu Mare, intenție ce nu s-a concretizat, pe funcția respectivă fiind numită ulterior numita Kotai Maria. Nemulțumit de această numire, Ștef Adrian a luat legătura cu numita Barbul Mona Carla (persoană care în octombrie 2013 a fost numită director executiv interimar în cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj, la intervenția pe care numitul Silaghi Ovidiu, Ministrul Transporturilor la acea vreme, ar fi făcut-o pe lângă Chițoiu Daniel), căreia i-a comunicat că va încerca să ia legătura în acest sens cu ministrul Finanțelor Publice de la acea vreme, numitul Chițoiu Daniel (membru PNL), prin intermediul directorului său de cabinet, numitul Vulpescu Dumitru Remus. În acest sens, Ștef Adrian Mihai l-a contactat telefonic pe Vulpescu Dumitru Remus, care l-a asigurat că a transmis doleanța sa în legătură cu numirea lui Toth Călin ”mai departe”, adică factorilor decidenți din cadrul ANAF, respectiv ministrului Finanțelor Publice. În continuare, Ștef Adrian își exprimă nemulțumirea în legătură cu faptul că propunerile cu persoanele afiliate politic ce urmează să ocupe funcții de conducere (fie din PSD, fie din PNL) în cadrul nou constituitei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare trebuie trimise de Mircea Govor pe mail lui Andrei Dolineaschi (secretar general PSD), fapt pe care Ștef Adrian îl consideră inoportun, atâta vreme cât ministrul de Finanțe este membru PNL. Astfel, cei doi interlocutori au convenit ca listele cu persoanele agreate de PNL să fie trimise direct lui Vulpescu Dumitru Remus, urmând ca acesta să le redirecționeze către ministrul finanțelor publice, respectiv conducerea ANAF. Pe cale de consecință, există indicii rezonabile că numitul Ștef Adrian, sprijinit și de către numita Papici Marcela (viceprimar al municipiului Satu Mare și membru PNL la acea vreme), respectiv Ovidiu Silaghi, au înaintat la ANAF o listă proprie cu persoanele avute în vedere pentru ocuparea posturilor”, se arată în documentul DNA.

    Anchetatorii mai susțin că, în perioada august – octombrie 2013, Adrian Ștef a avut mai multe întâlniri atât cu ministrul finanțelor publice, cât și cu președintele ANAF, Gelu Diaconu, ocazii cu care acesta și-ar fi folosit influența și autoritatea sa de vicepreședinte PNL Satu Mare, respectiv de președinte al CJ Satu Mare, în vederea numirii unor persoane agreate în funcții de conducere în cadrul AJFP Satu Mare.

  6. satmarean spune:

    Potrivit procurorilor DNA, la data de 07.08.2013, Mircea Govor are o discuție în contradictoriu cu Adrian Ștef, din care se desprinde cu ușurință concluzia că posturile vacante din organigrama AJFP Satu Mare urmează a fi ocupate doar în urma unor negocierilor purtate între liderii politici ai PSD și PNL, neavând importanță criteriul profesional:

    ” Domn (Ștef Adrian) : – Da !
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Măi Adi !
    Domn : – Da.
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Io am circul de pe lume aici măi !
    Domn : – Na, ce s-o întâmplat ?
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Păi da’ astea nu-s măi, acesta, în primul rând acesta pe care l-ai pus tu la Negreşti îi de la PDL şi măi, îţi spun io…
    Domn : – Măi !
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Na bun, acuma Adi, îţi spun ceva, toţi îmi sar în cap, toată lumea îmi sare în cap de acolo…
    Domn : – Mircea, ascultă-mă te rog frumos.
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Da.
    Domn : – Te rog frumos ascultă-mă.
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Da.
    Domn : – Deci, numirile astea, numirile astea care noi le facem….
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Adi, nu-i aşa, că astea locuri cheie, dă-le dracului să le f… că acum oamenii ăştia ştiu…
    Domn : – Stai măi un pic atuncia, te rog nu mă suna de faţă cu oamenii ! Dacă vrei discutăm noi separat chestiunea asta.
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Nu-i bai, io opresc, io sun la Bucureşti şi opresc numirile.
    Domn : – Na opreşte, opreşte cum vrei tu, asta este, n-am ce să fac, dacă tu discuţi cu oamenii mei pe care io îi fac şi io îi pun, tu îi opreşti, io n-am discutat niciodată, nici o propunere de a ta.
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Na bine Adi, îi vorba, ştii ce spun ăştia, de ce luaţi de la PDL măi, ne-o f… într-una şi acum îi luaţi voi şi îi faceţi PNL…
    Domn : – Mircea, ascultă-mă te rog frumos, dacă vrei să discutăm nu discuta cu mine îi şedinţă… te rog frumos.
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Da’ unde eşti acum ?
    Domn : – Îs la birou, da’ n-am discutat niciodată nici o numire de a ta, nici un nume nu l-am discutat.
    GOVOR MIRCEA VASILE : – Da Adi, Adi, stai un pic, că şi asta îi o chestie, da’ io, io efectiv nici io n-am spus până acum nimic, da’ asta, îmi spun oamenii ăştia acesta domnule, o venit de la PDL acum şi într-una o fost în circ şi în scandal cu el şi acum l-a şi luat voi ca să continuăm circul şi scandalul, dă-le dracului măi !
    ………………………………………………………………………..
    Domn : – Deci Mircea, nu mai fac nici o propunere, nu mai discut nimic, am închis subiectul când vine Ovidiu (se referă la Ovidiu Silaghi) să şi le f…, io am închis subiectul, gata ! Nu mă mai interesează !… Nu mă mai interesează !”…..

  7. Liberalul spune:

    În existența fiecărui partid există momente de cumpănă.
    Pentru PNL Satu Mare, anul 2014 a fost unul extrem de dificil. Filiala noastră, înființată în 1919, cea mai veche din Transilvania, a fost în pragul desființării, din cauza nerespectării Statutului PNL de către liderii de atunci ai partidului, Ovidiu Silaghi și Adrian Ștef.
    Majoritatea membrilor PNL Satu Mare, oameni extrem de valoroși, au rămas însă împreună, rămânând fideli unui crez pe care liderii de atunci l-au abandonat: adevăratul liberalism și politica în slujba comunității.
    Din păcate, eforturile noastre de reorganizare au fost frânate de Silaghi și Ștef: inițial, lăsându-ne fără sediu, apoi, prin propagandă mincinoasă, racolând membri PNL în partidul Lui Tăriceanu. Acest partid s-a poziționat, din start, alături de cel mai nociv partid politic din România, PSD. Apropierea de PSD a fost, pe plan local, extrem de explicită, prin trecera la PSD, pentru puțin timp, a lui Ovidiu Silaghi, pentru a-și păstra imunitatea parlamentară.
    Dacă, prin apropierea de PSD și fuziunea cu partidul lui Voiculescu, atașamentul față de liberalism al acestor politicieni s-a dovedit a fi complet nul, același lucru se poate spune și despre fidelitatea față de colegii lor. Astfel, în pragul alegerilor locale, ALDE și-a continuat recrutarea de traseiști politici. Racolând doi membri PNL, ALDE i-a propulsat imediat pe lista de consilieri, eliminând de pe această listă oameni care au muncit pentru acest partid.
    E doar cea mai recentă dovadă a disprețului cu care Ștef și Silaghi își tratează colegii și electoratul. Pentru liderii ALDE, important nu sunt crezul doctrinar și proiectele pentru Satu Mare, ci aranjamentele de culise în folosul propriu.

  8. Ion Satmarean spune:

    Silviu Mănăstrire a vorbit la ”Dosar de politician” despre baronizarea României și mecanismul putred al finanțării clasei politice. Un exemplu este Satu Mare unde doi baroni penali și alți câțiva locotenenți stăpânesc județul de patru ani.

    Baronii sunt fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi și Mircea Govor, șeful PSD din județ și vicepreședinte al Consiliului Județean. Silaghi face parte acum din partidul lui Tăriceanu, ALDE, iar Govor este protejatul lui Liviu Dragnea. Cei doi baroni au și două marionete care dau cu subsemnatul pentru contractele publice: una este Dorel Coica, primarul PSD-ist de la Satu Mare, a doua marionetă este Adrian Ștef, președinte al CJ Satu Mare, și cumnatul lui Silaghi.

    Acești patru băieți au mari probleme penale, dar se luptă să rămână în politică, deși fiecare în parte este putred de bogat. Primarul Coica va candida pentru un nou mandat la primăria Satu Mare, iar Adrian Ștef vizează încă patru ani în fotoliu de șef la judet. Coica și Ștef însă tremură de frică pentru că începând cu anul 2012 au semnat și atribuit contracte publice de lucrări către societatea de construcții Tehnic Asist din Botoșani.

    Compania este patronată de afaceristul Mirel Vlas, un personaj foarte intim al baronilor Mircea Govor și Ovidiu Silaghi, cei doi păpușari de la Satu Mare. În decembrie anul trecut, procurorii DNA au ridicat documente din sediul Tehnic Asist. Procurorii l-au reținut atunci și pe Mircea Govor într-un dosar de trafic de influență – baronul influențase numirea șefilor de la Finanțe și de la ANAF din județ. Însă procurorii au luat și urma zecilor de milioane de euro cheltuite la primărie și la Consiliul Județean.

    Baronii Silaghi și Govor au reușit să aducă în județ finanțări considerabile de la ministerele Transporturilor și de la ministerul Dezvoltării. Principalul beneficiar al banilor trimiși de la București către Satu Mare este aceeași companie Tehnic Asist. Primarul Coica a atribuit în aprilie și în decembrie 2015 două contracte pentru reabilitarea unui pod și a drumului spre orașul Carei în valoare totală de 4 milioane de euro.

    Banii grei însă au venit pentru Vlas de la primăriile de comune și de la Consiliul Județean Satu Mare pentru diverse lucrări de întreținere și reparații de drumuri. În total,Tehnic Asist a încasat peste 50 de milioane de euro. Alte contracte au venit pentru Tehnic Asist de la alte instituții publice, cum ar fi regia de apă a județului- Apaserv SA, circa 5 milioane de euro în aprilie 2014, de la aeroportul Satu Mare, aproape 1 milion de euro, sau de la compania națională de drumuri, alte zeci de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor naționale ce traversează județul.

    În luna octombrie 2015 baronul Mircea Govor și ministrul Fondurilor Europene semnau două finanțări europene pentru aeroport și compania de apă Apaserv în valoare de 22 de milioane de euro. Până în anul 2020, doar pentru compania de apă a județului vor fi disponibile circa 120 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei de apă. Peste tot în aceste proiecte apare deja, ca o banalitate, numele companiei Tehnic Asist.

    Una din acuzațiile care i se aduc lui Govor de către procurorii anticorupție este că a șantajat un primar de comună să atribuie un contract acestei firme. Documentele arată că aproape toate contractele importante de lucrări din județ au fost preluat de Tehnic Asist. Ceea ce se întâmplă de patru ani la Satu Mare cu fondurile publice este atât de evident si revoltător, încât orice comentariu este de prisos.

    Sistemul baronilor este implacabil peste tot în țară: banii vin de la București, de la ministere sau din fonduri europene, ei sunt împărțiți pe criterii politice primarilor și la consiliile județene, apoi sunt licitați și dați cui trebuie. Din acești bani publici se întreține un sistem mafiot hrănit din corupție care asigură voturi pentru partidele politice. Voturile înseamnă funcții de primari, de parlamentari și, în final, accederea la guvernare. Apoi, suveica se repetă din patru în patru ani.

  9. Radu spune:

    Melescanu are glume in program?!

  10. Florin spune:

    ALDE e un partid de traseisti ce nu merita votul satmarenilor.

  11. satmarean spune:

    Melescanu ar trebui sa explice cum a obsrtuctionat in 2014 votul in Diaspora.

  12. observator spune:

    Pare cam ramolit Melescanu.

  13. Alex spune:

    ALDE,un partid de traseisti, nu este credibil.

    • Dragon spune:

      DarcPNL ce este? A luat la Botiz și la Apa oameni de la psd și i-a dat afară pe penelisti! Asta cum se numește? Poate îmi explici! Și mai sunt exemple!

  14. satmarean spune:

    Meleşcanu ar trebui să explice cum a obstrucţionat în 2014 votul în Diaspora, nu să fie trompeta lui Silaghi şi Ştef.

  15. marius spune:

    Poza asta e antologica! Silaghi cercetat de Dna, Stef in corzi, iar bosorogul dintre ei urmeaza sa fie luat de potera dupa Titus Corlatean! Initial ALDE Satu Mare anunta marea intalnire a fosilei comuniste cu mediul de afaceri. Singura legatura a bosorogului cu afacerile e faptul ca alt bosorog, Peter Imrede la Philip Morris era insurat cu fata (batrana) a lui Melescanu.

  16. Informatorul spune:

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus efectuarea în urmăririi penale față de suspectul POPESCU TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, președinte al Senatului, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

  17. Satmarean spune:

    În ordonanța procurorilor se arată că, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    În cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton. Această citare a fost necesară în condițiile în care existau indicii că el ar avea cunoștință despre activitatea infracțională a grupului susmenționat, prin prisma relațiilor de afaceri sau de prietenie avute cu membrii acestui grup.
    Fiind audiat la data de 15 aprilie 2016, în depoziția luată sub jurământ, acesta a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

    Astfel, suspectul Popescu Tăriceanu Călin a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință de achiziționarea drepturilor succesoarele ale lui Al României Paul de către Silberstein Tal, Truică Remus și alții și că nu a discutat cu Truică Remus despre taxele notariale. De asemenea, acesta a mai declarat că nu are relații apropiate și nu a păstrat legătura cu inculpații Andronic Dan Cătălin și Silberstein Tal, cu care s-a întâlnit doar sporadic, aflând din presă, ca urmare a comunicatelor DNA, despre acest dosar. A precizat, de asemenea că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România. A mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.

    Aceste declarații sunt aspecte necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de probatoriul administrat în cauză (declarații ale martorilor, suspecților și alte mijloace de probă).
    Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest