Procurorii verifică declarația de avere a lui Coica. Ce spune primarul (VIDEO)

12 mai 2016 | 69 comentarii

dorel coicaProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare s-au prezentat astăzi la locuința primarului Dorel Coica, căruia i-au solicitat documente referitoarea la Societatea Civilă Medicală Dr. Coica pe care acesta o deține.

Vizita de astăzi a procurorilor a survenit în unor inexactități pe care oamenii legii le-au descoperit în declarație de avere a edilului.

Edilul șef explică faptul că a fost vorba despre o greșeală în declarația sa de avere pe care ulterior a corectat-o.

“În luna martie, după ce m-am consultat cu cei de la Finanţele Generale, mi-au spus că Societatea Medicală dr. Coica este constituită pe codul meu numeric personal şi că veniturile societăţii se consideră ca şi veniturile mele. Eu nu am consemnat acest lucru în declaraţia mea de avere pentru că eu sunt suspendat de la SCM Dr. Coica pe perioada cât sunt primar, şi atunci am făcut o declaraţie rectificativă pentru cei trei ani, de când am început să fiu primar, şi am trecut şi veniturile pe care le-a realizat SCM Dr. Coica, eu neavând tangenţă cu ele pentru că nu conduc acea societate în momentul de faţă. Probabil de aceea s-au sesizat şi verifică. Eu mă bucur că verifică acum, pentru că nu sunt suspiciuni de nimic altceva, n-am nicio treabă cu legea, să verifice aceste venituri ale SCM-ului, SCM-ul fiind pe codul meu numeric personal. În momentul în care am devenit primar nu puteam să-mi anulez codul numeric personal şi nici să dizolv societatea ca să fac o altă societate. Asta rămâne aşa, eu sunt suspendat pe perioada de 4 ani, când n-o să mai fiu primar merg şi îmi reiau funcţia de director şi medic la SCM Dr. Coica”, precizează primarul. 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (69)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Florin spune:

    Daca faci acolo asa multi bani, de ce mai stai la primarie pentru salariul de 3000 de lei de care te plangi, domnule doctor?

  2. gica spune:

    da , da, da , precis …e nevinovat …a gresit :))cite minciuni

    • andreeabujoreanu spune:

      A gresi este omeneste important este sa iti indrepti greseala. Fata de noi ,satmarenii,chiar nu a gresit cu nimic. A facut in 4 ani cat nu au facut ceilalti in 10 asa ca merita votul meu din plin!

      • Roland spune:

        Ce a facut acest om? Ce s-a schimbat? Orasul arata la fel ca acum 20 ani, e praf. Ce a realizat cheliosul?

        Avea planuri la inceput de mandat, unele chiar bune, cum era cel cu intretinerea infrastructurii cu echipe proprii. Rezultate?

      • gica spune:

        asa e doar ca minciuna prin omisiune se pedepseste!a omis din greseala 3 ani jumate. el si vanghelie .srl pe persoana fizica . ce glume a la dorel!

  3. Denisa spune:

    E cumva campanie electorala si la DNA ? Tare sunt harnici mai nou . Trebuia demult sa faca treaba asta !

    • Roland spune:

      DNA-ul care se ocupa de zona noastra nu poate fi suspectat nici macar de activitate, de campanie sau de exces de activitate nici vorba.

      Probabil au gasit ceva prin carnetelul colegului de partid, perchezitionat-ul ANAF.

  4. D.N.A. spune:

    CoiCa….cauta-ti niste avocati buni (atat pe comercial cat si pe penal) care sa te lumineze in privinta legalitatii cu SCM Coica “pe persoana fizica” (parca mai era unu’ tot “pe persoana fizica”, care a ajuns si prin beciul domnesc). Nu-ti doresc sa ajungi prin beciul domnesc (fie vorba intre noi, e suficient si arestul politiei).Totusi, prefer sa te vad in libertate la anuntarea rezultatelor pentru primarie si sa-ti vad atunci mutra cand vei afla c-ai pierdut fotoliul de primar. Oricum, precipitarea din voce in acest film, spune multe pentru cei ce inteleg limbajul non-verbal.

    • Ovidiu spune:

      Bine punctat!
      Unde sunt lingaii/postacii lui Coica sa bage material la comentarii?

    • Ryana spune:

      Nu va ajunge nici in ,,beciul domnesc,, si nici nu va pierde scaunul de la primarie…este un om corect,a facut ft multe pt orasul nostru.Deci…multi vor ramane doar cu dezamagirea de a nu-l mai vedea primar!!!

      • M spune:

        te rog enumera 5 LUCRURI CE A FACUT ACEST OM IN 4 ANI. ASTEPT RASPUNSUL!!!

        • cineva spune:

          Si eu i-am intrebat odata. Raspunsul lor: A reparat drumurile judetene, Aeroportul renovat, Blocuri izolate. Plus 4 cosuri de gunoi inaugurate cu mare fast!

  5. Zero spune:

    Chiar în campanie?ce jmecherie.Domnule Ştefuț numai asa poți sa ramai în administrație?vei ajunge tu unde ții locu.

  6. babut spune:

    cine seamana vant… culege furtuna… dupa SCM asteptam CSM.

  7. babut spune:

    ai emotii Dorele?

  8. Nani spune:

    Huoooooo nebunilor nu va bucurați prea devreme ca nu are nici o problema.HUOOOOOOOOOOOO.

  9. profesor spune:

    Fiti siguri ca daca ar fi avut vreo problema era saltat demult. Inclin sa cred ca acestea sunt iar niste bete in roate.A procedat dupa cum spune legea si nicidecum altfel.O sa ramana inca un mandat la primarie ca avem nevoie de el.

  10. muicăăă asta-i alta gâscă(folclor oltenesc) spune:

    si ce ma Kojak nu sunt veniturile tale daca sunt pe numele si cnp ul tau?ti-au trebuit trei ani sa descoperi?
    te vaz cam transpirat,cam gafai,se futu aeru conditionat la tine la birou?nu te duci tu pe perioada verii la un beci,ceva?ca e mai rece,mai de remeneală.

  11. Marius spune:

    Bine ca la Stef nu se autosesizeaza nimeni ca fosta firma la care era actionar, adica Folda, are contracte cu insititutii subordonate CJ , unde el este sef. Insa desigur ca e doar coincidenta :)))

  12. adrian spune:

    Conduci un oras, da’ faci o asa greseala copilareasca cu propria ta firma … sa ajungi sa declari ca nu ai putut sa-ti anulezi cnp-ul. Succes in alegeri …

    • D.N.A. spune:

      Asa se intampla cand te incurci intre societati comerciale, persoane fizice autiorizate, societati medicale (cu statut de PFA), Cabinet medical individual(tot statut de PFA) cu numele Coica, Coica Costel Dorel, dar cu care actualul primar nu are nici o tangenta (asta din spusele lui), dar stim bine multi dintre satmareni ca nu se misca un pix in cabinete vara stirea si aprobarea lui Coica. Sunt doar praf in ochii fraierilor toate cuvintele cu care incearca sa se disculpe. Vorba francezului “Qui s’excuse s’accuse”

    • ratiu a. spune:

      Conduce un oras si o face foarte bine!A resuscitat orasul ca ceilalti l-au lasat in moarte clinica! Rusine lor si succes domnului primar!

  13. pop marta spune:

    game over coica pa sa fi sanatos

    • Ryana spune:

      Game over pt voi…orbii care nu vedeti cate a facut pt orasul in care traiti!!! Nu va bucurati,pt ca o faceti degeaba…omul asta nu a facut nimic rau,este un om integru si curat asa ca… ghinion pt cei care ii doriti raul

  14. Piri spune:

    Abia astept sa vina 5 iunie sa -si continue Coica drumul care l-a inceput. Eu nu am pus stampila pe el data trecuta dar acum voi vota cu el .

    • Vrăjeala ieftina spune:

      O sa fi singurul!

      • dan spune:

        Gramatica asta e foarte grea pentru unii! In primul rand se scrie ,, o sa fii”. In al doilea rand cred ca dumneata o sa fii singurul care nu va vota cu el!Sau poate te razgandesti pana atunci!

        • Gramatica este pentru oameni deștepți,boule! spune:

          Conjugarea lui a fi
          Regula 1 şi singura:

          Se scrie FII, cu doi i, numa’ la:
          – imperativ afirmativ: Fii cuminte!
          – conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.

          În rest, e FI, cu un singur i:
          – imperativ negativ: Nu fi obraznic!
          – condiţional prezent: aş fi, ai fi
          – condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut
          – conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut
          – viitor: voi fi, vei fi
          – verb + FI: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.

          • Gâgă spune:

            Corect ce-ai spus dar n-are legatură…,,Vei fi singurul!” si ,,O să fii singurul!”.Te-ai grăbit să-l faci bou dar văd că nu esti mai breaz.

  15. un cetatean... spune:

    Cata rautate si invidie poate sa existe!De cand este acest om primar pot sa calc si eu pe drum asfaltat. Strada pe care locuiesc eu era o strada unde nu puteai intra numai cu cizme de cauciuc cand ploua.Nimeni nu s-a gandit sa o asfalteze pana la el. De ce? Pentru ca nici unul nu s-a gandit si la cetateni toti s-au gandit doar la propriile interese.Mult succes,domnule Coica!

  16. nicu spune:

    Credeam ca atunci cand procurorii se prezinta acasa la cineva o fac ptr perchezitie cu mandat de la judecator.De ce nu l-au citat la Parchet?Sa nu-l vada cumva presa si satmareanul votant?Necunoasterea legii nu te scuteste de efectele ei,asa ca ce a facut Coica e suspect de fals in declaratii.Ar trebui sa preia DNA Structura Centrala dosarul ptr a-l aprofunda putin.Oricum,cu dosar sau fara,Coica AMR 23 de zile.

  17. Dorel in actiune spune:

    Orice transcriere legala se face pe baza unui act de identitate. Nu are cum sa figureze numele actualului administrator cu CNP-ul vechiului administrator.Te incurci in minciuni Dorele !

  18. un vot spune:

    Domn primar, cineva a zis “Tacerea e de aur” si mare adevar este!
    Citate:
    “SCM este constituita pe codul meu numeric personal” ??
    “Eu neavand tangenta cu ele (veniturile SCM)” ??
    “Nu am nicio treaba cu legea” ??
    Intr-un 1 minut si 41 de secunde cred ca doar e-Vanghelie putea sa spuna mai multe tampenii decat actualul primar care nu se simte prea bine si crede ca procurorii si lumea este atat de fraiera si credula ca doar atat vor verifica.
    Totatl neinspirat aceasta mica interventie dar poate acum este momentul daca stiti ca aveti “schelete”
    in dulap sa le scoateti caci functia de primar nu va va apara de eventualele faradelegi facute cu sau fara intentie.
    Stimati cetateni care amestecati bunele cu relele!
    Si daca construia al treilea pod si centura Satmarului aceste realizari nu i-ar fi conferit imunitate penala actualului primar!
    Sa apreciem ce a facut pozitiv, sa criticam ce a gresit sau nu a facut dar sa nu amestecam aceste lucruri cu o eventuala activitate infractionala!
    Dreptatea, adevarul, onestitatea si cinstea sa invinga!

  19. un vot spune:

    Stimati satmareni!
    Faceti-va putin timp si studiati declaratiile de avere ale domnului primar si ve-ti putea sa constatati cu propriile simturi urmatoarele:
    - declara ba ca are pensie de 30.000 RON (ca el este smecher si rotunjeste, nu sta ca alti fraieri sa socoteasca leu cu leu castigat cinstit si legal) ba declara 25.548 RON;
    - ba castiga din faptul ca este si consilier, ba nu castiga;
    - acorda imprumut sume de 30.000 euro si 50.000 euro in nume personal fara sa scrie numele si prenumele persoanei imprumutate si perioada de imprumut sau cand l-a acordat;
    - cine are rabdare mai multa mai poata gasi multe inadvertente si omisiuni fapt care naste intrebarea “Unde au fost organele abilitate ANI, procuratura in acesti u;timi 4 ani” si multe altele.
    Personal cred ca primarul a incercat sa dreaga busuiocul si a fost prost sfatuit, pardon consiliat, astfel ca si-a dat singur cu levierul in genunchi!

    http://www.satu-mare.ro/fisiere/subpagini_fisiere/DA_2016_Coica_Costel_Dorel.pdf

    • Fara Cap spune:

      Mai face o rectificativa. La pagina 17 si 18 si-a trecut pensia de 2 ori la venituri salariale si venituri din pensii. Datoriile de la BT numai pe o decalaratie apar, sunt curios cum a paltit 200k ce era scadent in 2033?

      Nu se stie care declaratie pe ce an ii.
      Daca asa completeaza si hartiile de la primarie ii vai de capul nostru. Ar trebui sa ramana la retete medicale ca acolo ii mai simplu.

    • Canigula spune:

      Stimate viitor fost primar, cand iti asumi o astfel de declaratie de avere, rectificata, re-rectificata si iar declarata (adica 4 declaratii facute-n in doua zile si inregistrate in aceeasi zi, cu numere consecutive) trebuie sa te astepti musai la un control al procurorilor, sesizati de ANI. Iar balivernele ce le indrugi in video, nu le mai crede nici cel mai infocat sustinator al tau. (astept reactiile pupincuristilor !!!)

    • Bratianu spune:

      Interesanta lectura. Doua lucruri mi-au sarit in ochi la prima vedere: “dividentele” (zici ca-s vreun soi de paste italiene “al’dente”, si faptul, mult mai grav zic eu, ca doamna coica este angajata CJAS! Cu care SCM Coica are contract!!! Adica SCM Coica, ramasa orfana dar pe cnp-ul lui Dorel produce ca proasta pentru cine??? Pentru Dorel Costel cand nu va mai fi primar si pentru doamna lui care ii plateste o groaza de bani publici. Faina afacere.

    • Bratianu spune:

      Am studiat si declaratia doamnei. Uita sa declare in declaratia de interese SCM-ul de pe CNP-ul sotului cu care CJAS SM are relatii contractuale… Interesant… ANI? DNA?

  20. Gigi spune:

    Se vede ca are venituri,deci nu are de ce fura,daca aveau ceva il luau demult,dar este campanie,unii trebuie murdariti ca au sau nu treaba cu legea.Te-ai gresit declaratia de avere risti eventual amenda.

    • Bratianu spune:

      venituri de la casa de asigurari de sanatate, unde intamplator lucreaza sotia lui… Deci si veniturile astea, tot din bani publici… Urat. Poate-ti mai reconsideri pozitia…

  21. Cristi spune:

    Spuneti-imiși mie ce dracu a facut așa de bine individul ăsta în mandatul său de primar?A asfaltat niște drumuri..a reamenajat câteva cartiere și a refăcut parcările pentru care vom plăti noi bine..Aaa și piețele pentru care vor plăti tot cetățenii.Dar spatiile verzi sunt praf,trotuarele sunt in stare groaznice inclusiv in centru orasului.Asta da investiții și administrare !Dar sa nu uitam ca și-a făcut bani frumoși prin SCM COICA.(rețete,vizite medicale,BGS) etc Hai lasă-ne Dorele ca ne-am lămurit de tine

  22. Sa vb cine stie spune:

    Coica a spus clar cu gura lui ca nu poate da salarii corecte pe hirtie la SCM coica ca ar intra in faliment. Una era salariul in mina si alta pe hirtie. Si asta in timp ce era primar. Le spunea la asistente ca daca nu le convine sa dea 3000 de lei la spital ptr o pozitie. Le facea sarace si proaste. Uitati-va si la cursul banilor in SCM, uitati-va la ce presiuni s-a pus cind dializa din SM a dorit sa schimbe ambulantele vechi ale lui Coica cu cele actuale noi. Nu mai sariti ca prostii si scrieti ca ce cinstit e daca nu a-ti avut contact cu el. Omul are aceeasi logica ca Becali: fura un milion si da 10 lei la saraci. Daca il votati iar ca primar va meritati soarta !!!

  23. dr cotas spune:

    Coica: tic tac tic tac. Fa-ti bagajele. Daca ai noroc mergi acasa la Vanju Mare. Daca nu, la parnaie!

  24. dragos spune:

    ????

  25. adriana spune:

    Nu au reusit sa gaseasca nereguli sau mite la primarie si acum “justitiari” comandati de Stef si Kereskeni incearca sa loveasca in privat? Buna incercare dar…degeaba :)

    • cineva spune:

      Na asta am asteptat! Ungurii sunt de vina!!! :D :D Mult va trebuit!

    • un vot spune:

      Adriana, “esti din interior” si bagi mana in foc ca nu are “nereguli sau mite”?
      Eu, “din exterior” nu bag mana in foc si vom vedea daca exista justitie adevarata in tara asta, cine are dreptate!

  26. Satmarean spune:

    LUCRURILE SE VOR COMPLICA CU FLORISALU.

  27. DaNA spune:

    Tic-tac! Tic-tac!

  28. calaretul fara cap spune:

    Sunt un cetatean plecat de mult din satu mare , si urmaresc cu atentie activitatea judetului dar mai ales a municipiului si sunt mindru de acest primar , orasul arata ca si moneda din tara unde sunt plecat , tara se numeste Botswana si moneda o stiti voi……..

  29. trinitas spune:

    coica mincinosule , cum vrei sa te votez?? nu ti-e rusine , cine te mai crede dupa ce au fost procurorii pe la tine ?? cum adica sa minti cu cnp? rusine domnule te-am crezut un om serios , votul meu l-ai pierdut.

  30. un vot spune:

    Apropo, stimabilii domni procurori nu au voie sa aplice amenzi la legea privind evidenta populatiei/nu este de nivelul lor sau onor domnul primar a catadicsit sa isi faca mutatie sa nu mai locuiasca in acelasi imobil cu consilierul eminescian Ghighi???

  31. cornel spune:

    Cine zice ca nu a facut nimic COICA… nu are dreptate… a facut… PARCARI IN FATA SCM COICA, strazi asfaltate in zona Baritiu, unde locuieste el… si a dat de lucru la 15 PITIPOANCE… numai la 8 la proiecte cu fonduri internationale… SATMARUL ARE UN CERC DE PROIECTE!!!-:)

  32. SCoica spune:

    Cat de prost trebuie sa fii sa recurgi la astfel de smecherii pentru a-ti ascunde veniturile de milioane in fata satmarenilor. Oricum reiesea totul la o simpla verificare incrucisata.

  33. Stoian spune:

    Nu au de unde justifica averile facute peste noapte. Au realizat venituri colosale .Alin Goga, la CNADNR , se fura 10.000 euro pe ora. Directori si consilieri mari nababi. Kg de aur si 10 case. http://www.arr.ro/files/declaratii/CONSILIU%20DE%20CONDUCERE%20A.R.R/INCETARE%20MANDAT/PETRICU%20ALEXE%20CRISTIAN/AVERE/Declaratie%20de%20avere%2025.05.2012.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest