Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

Sătmărean bine băut, depistat la volan

baut-la-volanÎn jurul orelor 00:00 a nopţii trecute, poliţiştii sătmăreni ai Biroului Rutier aflaţi în supravegherea şi controlul traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism care circula în Piaţa Romană din municipiul Satu Mare.

La volan a fost identificat Radu R. de  38 ani din Tăşnad, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare a concentraţiei alcoolice de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a întocmit dosar penal  pentru săvârşirea infracţiunii ce conducere sub influenţa alcoolului.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, poliţiştii rutieri au acţionat pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie pe drumurile publice. Pentru neregulile depistate în trafic au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de 12 060 lei.

Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 6 permise de conducere, pentru abateri ca depăşirea limitei de viteză şi neacordare prioritate vehicule. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.