Accidentul de la Economic, filmat de camerele de supraveghere. Poliția Locală are imaginile

27 iunie 2016 | 39 comentarii

inmormantare ionut ristea (5)Accidentul de la Economic. Groaznicul accident produs în noaptea de joi spre vineri în apropiere de Colegiul Economic, în urma căruia un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, a fost surprins de o cameră de supraveghere stradală amplasată pe un stâlp din sensul giratoriu din faţa liceului. Directorul Poliției Locale Satu Mare, Ioan Precup, spune că polițiștii și procurorii au vizionat acele imagini, iar acum au fost solicitate de anchetatori să fie trimise și pe suport digital, ca probă la dosar.

Ioan Precup nu a vrut să ofere detalii despre conținutul acestor imagini, afirmând că, cel puțin deocamdată, nu sunt publice și nici nu le poate comenta. “Anchetatorii vor stabili, pe baza acestor imagini, cu ce viteză s-a deplasat autoturismul implicat în accident. Eu nu pot și nici nu vreau să mă pronunț tocmai pentru a nu influența ancheta”, a precizat Precup.

Tatăl copilului care și-a pierdut viața în acest accident spune că mașina care i-a lovit băiatul, și la volanul căreia se afla în tânăr de 18 ani, ar fi avut viteză foarte mare.

Sunt tatăl copilului Ionuț Ristea. Copilul meu nu a băut. Sunt de acord că a trecut prin loc nepermis. Dar dacă tu crezi că poți omorî un om pe loc cu 50 de km/h și să/l duci pe capotă 60 de metri…. îmi pare rău. Totuși, dacă vrei să ști, avea 148 de km la oră…”, răspunde unui comentariu de pe PortalSM tatăl băiatului care și-a pierdut viața în urma tragicului accident.

Surse apropiate anchetatorilor spun că aceștia nu exclud și o eventuală ”liniuță” pe care tânărul șofer de numai 18 ani ar fi avut-o cu o altă mașină. Rămâne ca anchetatorii să stabilească, pe baza probelor, ce s-a întâmplat imediat după ora 24 a nopții de joi spre vineri pe bulevardul Henri Coandă din Satu Mare. 

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (39)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Maria spune:

    Iar alte surse mai spun si ca victima a baut cam mult, fiind la un majorat …

    • Ana spune:

      Joi seara majorat ?

      • Anionim spune:

        Majorat sau nu si eu am auzit ca ar fi fost beat bine ! Cu parere de rau ! Am auzit asta de la o prietena a victimei in noaptea accidentului i a spus cuiva !

        • Darius spune:

          Și dacă ar fi fost beat,ce? Sergiu tot nu avea permis și tot a condus cu o viteza mult peste limita.
          Nu mai aberați,ca în week-end e plin orașul de adolescenți,unii aflați în stare de ebrietate, alții nu.Asta înseamnă că trebuie să vină un “mare smecher ” și sa dea cu mașina peste ei,numai pt ca are chef de liniuțe cu un alt “smecher “?
          Îs curios,dacă îl accidenta pe trecere,ce naiba ați mai fi comentat? Și dacă era pe trecere ,tot îl lua,pentru ca la viteza aia și fiind fără experienta,nu apuca sa facă nimic.Si plus,trebuia sa își impresioneze iubitica,aflata pe scaunul din dreapta.

          • Anonim spune:

            Daca era pe trecere era una , dar sa fi si beat si prin loc nepermis nu ai tare multe drepturi ! Cu parere de rau iti zic , si chiar nu doresc nimanui sa pateasca asa ceva !! Dar sa fim intelesi ca de viteza inca nu se stie ! Soferul a promovat examenul avea drept ! A fost prost ca la mancat in cur sa conduca in loc sa mai astepte o zi ! Se poate intampla oricui , cu orice masina ori unde pe timp de zi sau de noapte ! Am vazut si soferi cretini dar si pietoni !

    • Sătmărean spune:

      Corina m-ai nou te-ai botezat Maria, amândoi sunt vinovați și sperăm că justiția va face dreptate, dar Sergiu se lauda cu relații mari în justiție.

      • Adelina spune:

        Se lauda și el cu ce poate,ca doar creier în capu’ ăla nu are.Daca ești fiul nu știu cui,mai nou poți sa fii criminal ca nu ți se întâmplă nimic. Sa nu va mirați dacă peste puțin timp o sa auziți din nou numele lui într-un incident de genul…dar ulciorul nu merge de multe ori la apa.Sa se facă dreptate

        • Gh spune:

          Nu-i copil rau soferul,da e copilul nu stiu cui dar totusi ionut de ce a traversat pe acolo erau 2 treceri in apropiere pe care nu le-a vazut? Si ce cauta la 12-1 noaptea pe strada in starea aia la 16 ani cand colegii l-au lasat in fata portii? Stiu parintii lui foarte bine ce a consumat copilul si multa lume stie dar nimeni nu zice si incotro se indrepta,tot soferul bogatan e de vina all the time

          • Anonim spune:

            Nu ma leg de nimeni care unde era sau ce cauta acolo sau altundeva ! Dar ai dreptate !

      • Deny spune:

        Iar tu Satmarean deja esti cam paranoic .

  2. Lucian Muresan spune:

    Sa se uita pe camerele de filmat si o sa se vada intrecerea lui cu silaghi sever care si el e baiat de bani gata. cum sa mergi cu viteza aia nici macar dovada eliberata de politie sa nu o ai? cine i-a incredintat masina nu are putin cap? el nu a stiut ca nu e legal sa conduca fara dovada? baietii s-au luat la liniute, sper sa se ajunga la adevar oricare ar fi el !

    • Adelina spune:

      Problema e ca nu i-a dat nimeni mașina, a luat-o singur, fără știrea părinților

    • ... spune:

      Esti un ipocrit ( intelegi tu dece…) si vorbești fără sa ai habar ( Dai dovada ca esti foarte inteligent ) … Sa fie dreptate!!!) păcat ca pentru uni inteligenți e mai greu de inteles dreptatea)

    • Gh spune:

      Nu a existat nicio intrecere intre cei doi,vorbiti pe langa

      • Darius spune:

        Iar tu,Corina ?
        Înțelegem ca îți aperi iubitul, dar fă-o măcar mai cu cap și nu te mai da de gol.

        • Lucian Muresa n spune:

          Hai bai laso asa nu a existat concurs pe dracu, asta fac in fiecare noapte si tu imi
          spui mie asa ceva? asa se intampla daca esti inconstient si vrei sa impresionezi ( iubita in cazul de fata, care acum e cu adevarat impresionata) daca viteza era sub limita legala
          sau chiar sa atinga limita nu asistam la tragedia asta. dar normal ca la noi mortul e de vina si baietii cu x6 care se iau la intrecere cu toti alti mari soferi nu sunt vinovati…culmea

        • Gh spune:

          Daca la mine va referiti ,cu parere de rau va spun ca nu sunt Corina:)

  3. Altcineva spune:

    Să înțeleg că cei doi numărau liniutele de pe asfalt? Atunci înseamnă că nu aveau viteză. Am înțeles că urmau să primească brevetul de piloți a doua zi Cred că circulau cu aproape 200

    • Lucian Muresan spune:

      Amandoi sunt piloti de curse de strada…mai ales sever ala, care a mai fost implicat intr-un accident asta iarna la fel din cauza vitezii exagerate, din pacate bulevardele orasului nostru au ajuns pisde de liniute si curse:)) pai cum se face ca la ora 00, circula cu viteza aia mai ales ca e noapte si vizibilitatea redusa fara dovada fara sa respecte restrictia de 30km de la sensul giratoriu de langa liceul economic…pacat ca s-a ajuns la moartea unui tanar pentru a se sesiza ca uni “copii de bani gata ” fac legea pe soselele noastre

  4. nuconteaza spune:

    Asteptam sa vedem filmarea si sa spuna politia ce viteza avea.Nu cred ca e cazul sa exageram,nu crezi “Altcineva”.Este usor sa critici pe cineva daca nu ai fost acolo.

  5. lala spune:

    Taticul si Mamica soferului dormeau linistit la ora respectiva? stind ca copilul lor e plecata cu masina cu sau fara permis dar sigur far experienta!!! Condoleanta parintii lui Ionut! si noi suntem parinti si am trecut un astfel de experienta din fericire copilul nostru a supravietuit.Tiganul vinovat care circula cu o rabla cu viteza mult peste limita legala a primit 2ani si 7luni cu suspendare!!!

    • Ij spune:

      Si tata si mamica lui ionut ce faceau la ora aia? Dormeau linistiti stiind ca copilul lor e in oras iar a doua zi avea festivitate?iar langa locul accidentului sunt doua treceri,doua! la nici 50 de metri

      • Bună cuviință spune:

        Prin întrebările adresate dai dovadă de o totală lipsă de compasiune față de familia îndoliată. Se pare că această trăsătură umană îți lipsește cu desăvârșire. Dacă faci parte din cercul de prieteni al lui Șimon Sergiu dai măsura nivelului de educație și bun simț al grupului.

        • Liviu spune:

          Nu sunt de partea nimănui,consider ca amândoi au vina lor. Sergiu ca a condus cu viteza,daca asa se presupune,iar Ionut ca nu a traversat pe trecere iar pe langa asta era intr-o stare de ebrietate foarte mare (din cate am aflat de la prietenii lui ,abia se ținea pe picioare) . Nu e vorba de regret fata dw familia îndoliată,aici nu e vorba doar de respect pentru ca pana la urma vina e împărțită. Nu consider ca e normal sa iti lasi copilul minor la orele alea știind ca bea si umbla peste tot. Daca nu era Sergiu cel care conduce,cu siguranța il lovea altcineva,atat cu viteza mare cat si mica. Din punctul meu de vedere ar trebui sa lăsam poliția sa isi faca treaba,sa adune probe si sa decidă vina,dar in niciun caz sa începem sa judecam. Cu toții greșim si cu siguranța nici șoferului nu ii este bine. Va rămâne cu conștiința ca a omorât un prieten,pentru ca din cate stiu se cunoșteau.

          • Ipocritus spune:

            Parafrazându-l pe omniprezentul Liviu(îl regăsiți cu posturi la aproape toate articolele legate de accident) este nevoie să lăsăm justiția să-și spună cuvântul. Poliția are o mică problemă de integritate legată de bunele relații de vecinătate ale unui polițist cu tatăl șoferului.
            Dar totuși fiind vorba de o zonă aflată între 2 treceri de pietoni, unde se presupune că se circulă cu viteză redusă, un Volvo care circulă cu 50 km/h oprește în 2 metri.
            În ceea ce privește presupusa stare de beție a victimei, era identică cu starea de euforie lăsată de o „linie” albă a șoferului.

        • Ij spune:

          Persoana care a facut acest post de ce anume da dovada? http://m.9gag.com/gag/a4jdr9p?ref=android.s.fbm

        • Gh spune:

          Buna cuviinta aici nu ii vorba de compasiune ci de realitate si obiectivitate majoritatea asculta parerile tuturor si arunca dupaia cu pietre fara sa stie ce s-a intamplat defapt

      • Sm spune:

        Si daca era pe trecere ce crezi, nu tot asa vireza avea ? Arata ca murea cu dreptatea in brate…

        • Ij spune:

          Daca era pe trecere scapa ca nu erau amandoi in acelas loc in acelas timp,dar in starea aia nu ma mir ca nu o ajuns la treceri

    • Darius spune:

      Tăticul și mămica șoferului smecher erau plecați din țară, habar nu aveau săracii ce face deșteptul.

  6. conduita preventiva spune:

    Am asistat si eu la un accident cu concurs de vinovatii asemanatoare.Eram la intersectia de la Billa cand soferul din fata mea a semnalizat stanga spre pasajul de cale ferata de pe Rosetti.O masina care daduse prioritate pietonilor s-a pus in miscare usor dar i-a facut semn respectivului sofer sa o ia la stanga.Acesta s-a conformat dar o masina dinspre Burdea venind in mare viteza pe banda 1 a apucat de l-a lovit puternic in aripa spate(avea cam 80-100km/ora).Daca era lovit in plin era moarte de om.Nici urma de franare.L-a volan baieti tineri care se credeau singuri pe sosea,trecand zebra cu piciorul pe acceleratie.La politie a fost gasit vinovat ,,lovitul” desi circumstantele erau cele expuse.Neacordare de prioritate!Dar daca era omorat omul?

  7. anonim spune:

    daca politia a vazut camerele de supraveghere si a vazut si viteza cu care a condus, de ce l-a pus in control judiciar pentru 60 de zile si nu l-a arestat direct?

  8. anonim spune:

    Probabil din cauza ca avea farurile stinse si nu avea avariile pornite exista posibilitatea ca vroia sa fuga de la locul accidentului, dar nu a putut din cauza soferului de microbuz care a venit destul de repede cu toate ca prietenii lui erau in spatele lui.

  9. Unu* spune:

    Deja exagerați! !!Nu credeți? ??De unde știți voi ca a avut viteza mare??A declarat politia așa ceva???Când v-a declara politia ce viteza a avut atunci sa comentați! !!Nu va e rușine? ?!!Mai bine arătați puțin respect fata de cele doua familii îndurerate și terminați cu poștarilor răutăcioase și fata de șofer și fata de victima!!!Numai Domnul Dumnezeu ne poate judeca!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest