Adrian Cozma nu demisionează: “Nu cred că doamna Andreea este în măsură să impună măsuri”

28 iunie 2016 | 154 comentarii

conferinta adrian cozmaCopreşedintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, nu intenţionează să demisioneze de la conducerea partidului, deşi a obţinut sub 10% la alegerile locale, el considerând scorul său unul acceptabil. El a mai spus, într-o conferinţă de presă, că deputatul Andreea Paul nu este în măsură să impună schimbări la nivelul conducerii şi i-a amintit că şi ea a câştigat mandatul de parlamentar de pe locul 2, prin redistribuire, şi că nu a reuşit nici ea să învingă PSD-ul.

“În ceea ce priveşte numărul de voturi pentru funcţia de primar, şi anume 4.166, sunt acceptabile. Nu consider că sunt rezultate sau cifre triumfaliste, cu care ar trebui să ne lăudăm, însă sunt voturi cinstite, voturi care le-am obţinut ca urmare a încrederii care ne-a dat-o sătmărenii în 5 iunie. (…) Am obţinut un număr de 17 primării la nivelul judeţului Satu Mare, ne mândrim cu astfel de oameni, ne mândrim că am trimis în faţa electoratului oameni credibili, oameni care au reuşit să câştige, oameni oneşti, şi pentru noi este o mare realizare”, a declarat Cozma.

Întrebat dacă s-a gândit să facă un pas în spate, având în vedere faptul că a obţinut un scor mai slab decât al partidului, Cozma a încercat să explice prin faptul că pentru Primăria Satu Maree erau 10 candidaţi, iar la Consiliul Local au fost mai puţine liste, astfel că numărul total de voturi s-a împărţit la mai puţin.

“Nu m-am gândit să fac un pas înapoi. Evident că în partid va urma o analiză atât de la nivel central, fuziunea în interiorul partidului se continuă, se va accelera acest proces. Eu în momentul de faţă nu consider că trebuie să fac un pas înapoi”, a spus Cozma.

Fostul candidat a spus că deocamdată nu s-au propus măsuri de reorganizare, dar nici Andreea Paul nu este în măsură să propună aşa ceva.

“Deocamdată nu s-au propus măsuri. Dânsa poate să propună orice. Eu spun că este acceptabil, ne-am clasat pe locul 3 la municipiul Satu Mare. În calitate de deputat, de membru PNL, orice poate propune orice. Deocamdată nu cred că este în măsură doamna Andreea, eu îi respect orice opinie, să impună măsuri. Deocamdată. PNL Satu Mare are o conducere. La alegerea primarilor nu se face redistribuire, dacă s-ar face probabil aş fi reuşit şi eu să bat PSD-ul la nivelul municipiului Satu Mare. Doar la deputaţi se redistribuie mandatele”, a afirmat Cozma.

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (154)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. mama spune:

    Cosma, ținete tare. Opunete cât poți oportunistei andreea.

  2. Din spune:

    Dar doamna andreea unde a fost in campanie? In municipiu nu a fost deloc. Acum ii umbla gura? Mai bine ar fi sa taca ca nu mai prinde ea un nou mandat de deputat de satu mare

    • Ion Satmarean spune:

      Ar trebui sa se abtina de la comentarii, doamna fosta Vass!!! Cozma a avut un rezultat peste cel al lui Adrian Stef, cel care a beneficiat de avantajele functiei de presedinte de Consiliu Judetean.

  3. androne spune:

    Ce așteptați de la acest infect care se roagă de toată lumea sa nu-l schimbe a luat cu 2000 de voturi mai puțin ca Claudiu Ardelean în 2008 ,iar la municipiu a luat aproape cat consilierii din 2012.Dupa picături lui Blaga și Mitica ofsaid rugam autoritățile sai deschidă dosarul cu traficul de țigări din vama Halmeu.
    Îți vine rândul băiețel și ție stai liniștit.

  4. jinling spune:

    Adisor draga capu jos ca si strutu in nisip, hai tu inapoi la tighi tighi, se vede ca nu prea te iubeste lumea si nu prea le ai tu cu politica sau mai bine continua dansurile prin dubitze cu fetitze numa sa nu afle adinutza!

    • satmarean spune:

      Tâmpenii!!!

    • Adina spune:

      Romeo draga, poti sa inventezi cate articole vrei, cu dubite si fetite, si tigari si prostituate si ce iti trece prin cap, esti pe faras vorba ta si nu Adisor te va zvantura ca eu in persoana. Si dansurile in dubita cu fetite sunt sub atenta mea supraveghere….nu iti ies pasientele romica..,am eu ac de cojocul tau

  5. rica spune:

    Demisia .Pleacă pana nu e tarziu, daca mai ai putina demnitate.

    • Vasile spune:

      Cozma nu trebuie să demisioneze. Prestaţia lui la alegeri a fost rezonabilă. A obţinut un scor apropiat de cel al partidului.

  6. Sătmărean spune:

    Felicitări pentru atitudine, domnule Cozma!

  7. Sătmărean spune:

    Eu cred că reacţia domnului Cozma este binevenită, în contextul în care doamna deputat Paul a avut o conduita nefirească.

  8. Norby spune:

    Da in campanie unde a fost doamna ? Pe Adi l-am vazut zi de zi pe strada! Dupa razboi….
    Felicitari Adrian , succes in continuare !

  9. Straniu spune:

    Liberalii pierd pe barba lor ca se cearta unul cu altul. Cum sa fii mai adi asa de prost incat sa ataci singurul liberal din pnl care are peste 5 mii de voturi din tot pnl-ul? Cum sa spui minciuni ca paul vass s-a luptat cu psd cand stii bine ca s-a luptat cu usl la parlamentare? Cum sa spui ca pnl nu a batut psd cand pe oas fix asa este la aceste alegeri? Prostia cu fudulia impreuna fac scor sub 10%. Sa vedem cum face pnl si la parlamentare tot atata.

  10. Lili spune:

    Mi-ai castigat votul in campanie , ai sustinerea mea in continuare !

  11. nicu spune:

    Faptul ca desi e copresedinte,a candidat la primarie si totusi nu a fost nominalizat nici vice la CJ,nici viceprimar arata ca Cozma e pe faras fara sustinere politica de la centru.Dna Paul-Vass doar i-a transmis finut ca ar trebui sa plece dupa ce partidul s-a convins ce lipici are la electorat.

    • Albu spune:

      Nu-i adevărat, l-au trădat gunoaiele ca mine, Adrian Albu, Romeo Nicoara si compania.
      Pregătim revenirea pușcăriabililor Silaghi Ovidiu, si Ștef Adrian.

      • Gicu spune:

        Nu poate fi exclus scenariul de incercare de revenire in PNL a lui Silaghi.Bani are destui Sisi. Isi poate plati lobby-ul de revenire.

    • satmarean spune:

      Jocurile mizerabile au fost facute de cineva ce isi doreste controlul partidului.

  12. Negru spune:

    Cozma ai câștigat susținere multă in campanie, si pentru tine, si pentru PNL, lupta in continuare si cu partidele din opoziție, dar si cu opozanții din interior.
    Acestor persoane le este frica, pentru ca ai un potențial mare de creștere.
    Succes in continuare !

  13. Gicu spune:

    PNL Satu Mare nu are nevoie de scandal. Doamna Paul ar trebui sa nu uite ca filiala e condusa de Adrian Cozma si Romeo Nicoara!

  14. Normal spune:

    Asta e menirea lui Albu, Romeo Nicoara si a prefectului Radu Bud sa revină prietenii lor de o viața, Silaghi si Ștef, corupții județului in fruntea PNL Satu Mare.
    Sa-ți de D-zeu sănătate, sa nu cumva sa se întâmple așa ceva domnule Cozma.

  15. satmarean spune:

    Intr-o societate cu democratie normala si oameni integrii regula nescrisa spune sa-ti dai demisia dupa un scrutin pe care l-ai pierdut! Asa e normal!Nu sa incerci sa dai explicatii de gaga! ultimul exemplu este cel al premierului britanic, care a demisionat imediat dupa anuntarea rezultatelor si nu a stat sa dea explicatii si nici macar nu a fost implicat direct! Asta inseamna onoared-le avocat!

    • Gâgă spune:

      A demisionat si nu a dat explicatii?Eu stiu ca nu a demisionat(inca) iar explicatii a dat din plin.Vai de curul lor de britanici!Pe ei îi dai exemplu?Pe ei?Nţţţ!

    • Liberal spune:

      Societatea noastra nu este asezata pe o democratie normala. Parlamentarii taie si spanzura, ofera privilegii,pensii speciale. Nu comparati Romania cu Marea Britanie, la capitolul acesta!

  16. Crin spune:

    Cine este Andreea Paul sa impuna masuri?

  17. Vlad spune:

    Domnule Cozma! Au fost demascati macar asa zisii “prieteni” de acuma te lupti pana la capat. Noi poporul suntem alaturi de tine. Oamenii aproape ca au fost dusi cu zaharelul de astia. Acum tu esti invingatorul pt popor si asta conteaza. Iti pierdeai voturile daca te asezai la masa cu astfel de perdonaje! Nicoara, albu , radu bud niste oameni fara profesie! Ce profesie au astia 3? Nu se accepta politician, deputat nici om de afaceri! Trage-le-o in freza ca stiu ca poti! Te-au prins pe picior gresit ca esti prea bun si ai incredere in oameni! Dar de acuma stii cine ti-s prietenii, stii cine ti-s dusmanii! Strategia e cat se poate de clar ca ti-ai facut-o deja. Altfel nu apareai astazi in presa! Imi place! Mult succes. Lumea te sustine mai mult decat crezi! Ai sa vezi in sondaj!

  18. Vlad spune:

    Am uitat sa adaug ca acuma sunt de-a dreptul terifiati astia de ce pasi vei face! Cand nu-ti cunoasteai dusmanii era greu. Acum e usor! Stii cum e vorba aia: lingusirea dinaintea tradarii! E greu sa invingi cand nu stii de unde iti vine palma! Acum ti-e mult mai usor! Succes! Am asa un feeling pozitiv, pe care in campanie nu l-am avut

    • Rares spune:

      Succes domnule Adrian Cozma! Nu va lasati terfelit de Andreea Paul!

    • Corina Pascal spune:

      Vai de capul vostru condiția UDMR a fost fără manelistul traficant Cozma și mincinosul Romeo Pop.
      Niște gunoaie de oameni,avocat la ff și doctor de vaci.

      • Ion spune:

        Corina draga, UDMR nu a vrut Cozma pentru ca s-au speriat, pentru ca daca il faceau vice, lua peste 4 ani primaria sau presedintia CJ.

      • Petre si Pazel spune:

        Dar pe adevaratii negociatori ii conosti ?.Ce au negociat ,ce doresc sa obtina ,Romeo Pop a fost neascultat ,iar Adi Cozma NU A FOST INVITAT .Daca doresti adevarul asteapta un pic.Pe cine sustii ,spunele ca nu o sa obtinuta nimic din ceea ce doresc.

  19. Horea spune:

    Tradatorii sunt cei care au negociat cu UDMR, excluzandu-i din start pe Adrian Cozma, Romeo Nicoara si Pop Romeo.

  20. nicu spune:

    Ce tzeapa si-o luat Cozma!Dupa ce si-a facut o gramada de dusmani in campanie,a cheltuit si ceva banuti,PNL a ajuns la putere cu UDMR iar el marele Adi Cozma,dl copresedinte PNL SM in loc sa fie recompensat cu vice CJ sau macar viceprimar e pus sa-si dea demisia.O binemeritata tzeapa luata de acest Adi Cozma.Felicitari dna Paul-Vass!

  21. Vlad spune:

    Iar acest trist personaj romeo nicoara este atata de disperat incat ba cozma are sustinere si este impus, ba nu are sustinere si e pe faras! Omule hotaraste-te de fapt cum este! Zicala zice ulciorul nu “va” merge de multe ori la apa. De obicei merge o singura data!

  22. Cornel spune:

    Adrian Cozma a luptat in campanie atat impotriva contracandidatilor, asa cum este corect, dar si impotriva curentului potrivnic din interiorul PNL Satu Mare. Rezultatul sau a fost foarte bun, daca luam in calcul ambele tabere. Cozma nu trebuie sa demisioneze!!!!!!

  23. Sătmărean spune:

    Lupta din interiorul PNL nu este benefică liberalilor. E nevoie de linişte în partid şi de o bună organizare. Succes, domnule Cozma!

  24. Traian spune:

    Eu cred că s-ar impune o demisie a coordonatorului campaniei.

  25. Prostul daca nu-i fudul parca nu e prost destul! spune:

    Prostul daca nu-i fudul parca nu e prost destul!

  26. Bratianu spune:

    E simplu fratilor. Nicoara si gasca lui sa jure ca au votat cu cozma la primarie. Daca nu o fac, sa taca dracului din gura legat de diferenta dintre voturile pt primar si cele pentru CL. Au asmutit-o pe vass de teama sa nu aiba cozma pretentii la parlamentare ca deh, locurile sunt dupa voturi si popularitate, putine. Adica unul de deputat si unul de senator eventual. De unde sa-i mai dea si lui cozma? Ai zice ca a invatat de la dragos, dar mai multe de la silaghi si mitici.

    • Liberalii vomeaza cu liberalii spune:

      Stati linistiti, evident ca nu au votat Adi Cozma, au avut indicatii clare de la seful de partid Badu Dud, cucustiucul care da ora exacta de la prefectura. Dormeo e doar a sluga umila in mana lui Raducu, dar roata se invarte si ajungeti unde va e locul, e o problema de timp.

  27. Daca as fi spune:

    Daca as fi cateva zile membru Pnl as cere in prima sedinta excluderea din organizatia judeteana a doamne Andrea Vass si Romeo Nicoare. Este o rusine pentru organizatia judeteana sa fie reprezentat la nivel national de Vass venit din Salaj (bobota) si de Nicoara fost senator de bucuresti si deputat de PPDD. Stimati Pnl-isti trimiteti Satmareni sa reprezinte Satu Mare daca vreti sa va votam.

  28. nicu spune:

    Cozma a luat 4.100 de voturi din 10 candidati iar lista PNL la Consiliul local a luat 5.100 de voturi din 11 candidati(partide si independenti),adica marele politician Cozma a luat cu 25% mai putine voturi decat lista de partid,adica au fost 1.000 de satmareni care iubesc PNL dar nu-l vor pe Cozma.Dna Paul-Vass si sefii de la centru nu sant fraieri asa ca l-au invitat pe marele politician Cozma sa ia o pauza politica

  29. Misu spune:

    Bine ati zis domnule Cozma primar nu poti fi la redistribuire. Toata stima pt dumneavoastra ati reusit sa il bateti pe Stef care a luat toti membri de la municipiu lasand pe Albu pentru a strange informatii. Si am uitat de interlopu bisnitaru Popdan

  30. satmarean spune:

    nu incercati sa dati vina pe altii! El,dl Cozma e singurul vinovat! Nu a reusit sa devina un lider de partid autentic!Sa fie respectat de ceilalti! Aici e problema ! de aceea trebuie sa-si dea demisia!Aveti dreptate in ceea ce ii priveste pe Romeo Nicoara si altii!Acestia nu au o meserie!De aceea si-au votat pensii speciale ca altfel ar fi muritori de foame!

  31. critic satmarean spune:

    Partidul care se respecta nu-si spala rufele murdare in public.Pestele de la cap pute.Demisia!!!s-a vazut ce-ati facut.De lideri integri, corecti, care sa aiba respect din partea celorlalti, de asta are nevoie partidul acum.D-na Andreea e profesoara universitara, a muncit mult in campanie in judet si merita sa fie atit presedintele partidului cit si deputatul partidului in continuare.Catelusii latra la ea ca altceva n-au ce face.Huoooo !!!P.S. Adi altadata alege-ti mai cu grija sfatuitorii :)

    • satmarean spune:

      Tonul spalarii rufelor in public l-a dat Andreea Paul, iar Adrian Cozma a avut doar o reactie corecta la acuzele doamnei deputat.

    • Cetatean spune:

      Ne crezi catei ,dar nu suntem prosti.Apropo nu stiam ca e PROFESOARA UNIVERSITARA .Felicitari ,dar unde preda ?

  32. Baba Ana spune:

    Total de acord cu critic sătmarean:sfătuitorii îl vor termina repede pe Adi. Îmi amintesc cum îi flituia pe cei care îl atenționau legat caracterul infect al sfătuitorilor.

  33. Baba Ana spune:

    Un lider se naște nu se formează.

  34. Dan spune:

    Sper sa fie exclus Romeo Nicoara! Gangrena PNL

  35. Raluca spune:

    In primul rand, Cozma ar trebui sa invete sa vorbeasca. Bine, asta inainte de a face politica. E prea tarziu acum oricum pentru oricare dintre variante.
    Se foloseste daca tot vrei sa o domnesti, doamna Paul, pampalaule, nu doamna Andreea. Politicieni prosti.

  36. Dan spune:

    Il sustin pe cozma! Si sper sa i se dea sansa la nicoara in toamna sa isi arate talentele! Ca poate se ceede si bun! Acest tip facea 1800 voturi! Albu facea 2200! Iar pt cei care au comentat! Doamna vass in 2012 a facut 4000 voturi. Si le-a primit apoi pe ale lui cozma si babasan la redistribuire! Atentie! Doamna era mare vedeta nationala! Baiatul este venit de la tineret acum un an pe vremea asta era la tineret! Va baga in buzunar pe toti! Oricat ati latra! Omul a ajuns si va ajunge f departe! Si romica nu uita baiatul are 29 ani. Aproape Jumate varsta ta si a tuturor! In primul rand voi la varsta voastra nu ar trebui sa va comparati cu el.si sa va temeti de un copil. Da cozma la 50 ani eu zic ca ajunge ambasador. Astea au fost exercitii pt un tanar. A demonstrat ca stomac are! Esti tare cozma si nu te lasa

    • TIGHI spune:

      Da, bravo la 25 de ani ajunge asta PRESEDINTELE PURICILOR DE PE SCARA DE BLOC. La ce ambitie are in el, la ce dorinta de parvenire, poate ajunge acolo unde ii e locul.
      Poate pateste cum a patit-o si alti din cauza lui si e zburat unde ii e locul.
      Cum plangea el de nervi la UDMR cand i s-a spus in fata, ca nu este dorit ca vice la CJ.
      Saracu, aCRISOR,

  37. LIBERAL spune:

    La inceputul campaniei am spus ADI ce uemeaza pentru tine,Andrea te va distruge ,nu ai crezut.Acum intelegi de ce un LIERAL adevarat sa retras.Stii cine sunt ?

  38. iustin spune:

    Vinitura din Salaj care cica ne reprezinta in Parlament l-a atacat pe Cozma incontinuu, chiar si in campanie cand ar fi trebuit sa-l sprijine. Sefii ei stiu ce metode foloseste pentru a ajunge inca odata candidata PNLUlui la parlamentare???

  39. Baba Ana spune:

    Mergi tu Mia cu Adi și vă culcați că poate vă vine mintea la cap, deși îi foarte slabă nădejde.

  40. Alina spune:

    Imi pare nespus de bine,ca voi cei din “marele” PNL, ati inceput sa va mancati intre voi, halal partid. Sper ca, acest canibalism sa functioneze pana o sa ramana un singur exemplar!!!

  41. Mia Tivadar spune:

    Majoritatea comentariilor pro COZMA sunt scrise de catre PrOSTACA de servici, individa care a fugit cu baza de date a PDL-ului la Babasan, spioana de servici MIA TIVADAR.
    Stai linistita Mia, ai venit cu Ciozma, cu ciosma vei pleca in curand.
    Pana atunci posteaza ode conducatorului iubit, Adisor,

  42. Tia Pizvadar spune:

    Ciosma este istorie, nu a prins nimic, ce dragut a plans la negocierile cu UDMR-ul cand a vazut ca nu il doreste nimeni si nu primeste nimic. Pana si tatucul lui , PANEA la lasat din brate pt un post de vice la judet.
    Alt luzer din aceeasi categorie e besinosul de Pop Dormica, las notoriu de cand era pe linga fusta lui Bota.

    Macar Cozma e un luptator pe langa Pop Dormica, care se ascunde ca un las. Sa traiti don vice. Asteptam cu nerabdare demisia d-voastra, stim ca sunteti fara caracter si sunteti mandru de parvenirea pe pozitie de consilier local.

    • Maria spune:

      O analiza lipsita de sens.

    • sigur spune:

      ce parvenire ? omu asta a fost zi de zi pe strazi in campanie, vorbind cu oameni, unde a fost Dormeo Nicoara si sleahta lui ? Unde ai fost tu !?
      Ati facut non-combat !

      • Venerinaru' de gaini spune:

        IN campanie se ascundea pe sub garduri, sau prin wc-urile din scarile de bloc.
        Demisia, nea Romica, impreuna cu COizma.
        Stim cum l-ai sabotat pe Ciozma, tu cu gasca lui JionY Dud, cum v-ati intalnit si ati complotat ca voturile din partid sa nu ajunga la Adisor,

  43. satmarean spune:

    Corect!!! Cum a batut Andreea PSD-ul in Oas: In 2012, Bura Nicolae- 7314 voturi,42,58%, iar Andreea Paul, 5812 voturi, 33,83%, deci locul II. Asa ca mai usor cu victoriile sale in Oas si cu galagia distructiva la adresa conducerii PNL Satu Mare!

  44. satmareanca spune:

    D-nule Cozma. Un politician adevarat trebuie sa se respecte si sa aiba pretentii in primul rind de la el si abia apoi de la ceilalti. Un politician adevarat trebuie sa aiba principii pe care sa le respecte . Eu, ca femeie, nu pot respecta si sustine un bisnitar de doi lei,care sub pretextul “ca e avocat” apara un violator. Trebuia sa refuzati acel caz indiferent citi bani ati primit pentru a-l apara. Trebuia SA AVETI PRINCIPII !!!
    Dar D-voasta nu le aveti. D-voastra va aduceti in partid alti bisnitari,traficanti de tigari, d-voastra dansati dezbracat pe manele,d-voastra mergeti doar pe aranjamente…si acum plingeti ca n-ati prins nimic. Nici macar acum nu aveti demnitate sa recunoasteti ca NU sunteti dorit si sa va retrageti !!!!

  45. TIGHI2 spune:

    Adriane, nici nu stii, cat de mic incepi sa fi, succes la Tighi
    Oda , omului mic cu cap MARE. dar gol.

    Adriane, te dorim , ca ca tine , nu gasim,

    MIA

    • Unudinmultime spune:

      lasa-te acuma cu tigarile tale, posteaza te rog o dovada.
      l-a prins careva, la trimis in judecata !?
      daca nu poti, nu mai vorbi, sau te plateste bine Romeo Nicioara ?

      • Lingaul din multime spune:

        Toate lumea stie, ca in momentul in care lucra in shop la Halmeu se ocupa de trafic de tigari. SUnt martori care l-au vazut cu descrca tigari din autobusele lui taticu in OMV-ul de pe Botizului.
        Cel mai simpatic era cand impingea lazile la Kaufland.

        Rapid s-a ridicat un om asa mic , cu capul asa mare, pacat ca e gol,

        Mia i-a si tu o pauza, totusi, ai comentari de copii de gradinita,

        • Omul spune:

          Du-te atunci cu martorii aia la DNA, nu mai comenta aici.

          • Lingaul din multime spune:

            DNA-ul isi face treaba, stai linistita, lasa sa stie lumea despre acest Doi Coyote, cine e , ce a facut la viata lui, doar e persoana publica , care a dorit sa fie primar, pres consiliu judet, deputat, euro-deputat, co-pres de partid, maine vrea pres la comitetul de bloc.

            Stai relaxata, lumea stie cine e, dovada faptul ca nici colegii de partid nu l-au votat. dovada faptul ca si uni si alti l-au flexat, dovada faptului ca este un c-c-t.

          • Omul spune:

            Pai daca zici ca isi face treaba, doamna Enatescu, sau Popdan, sau Soponos, sau chiar Nicoara in persoana ? de 10 ani de ce nu l-au condamnat ?

        • Luptator spune:

          A intrat pe felie si asistentul-fotograf al lui nicoara, ca nah nicoara ar trebui sa voteze si el niste legi prin parlament nu sa scrie pe portaluri si sa se ocupe de sapaturi. Josnica demnitate, caracter indoielnic, om fara profesie si fara viata personala!

    • Viorel spune:

      Bazaconii!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  46. Acrisor-tighisor spune:

    Evident ca nu iti dai demisia, deoarece esti lipsit de bun simt.= si realism.
    OK, no problem, atunci vei fi dat afara, de manuta cu Romica-Popica, mari castigatori ai negocierilor din partid, tandemul de VICEpresuri de la muni si judet.

  47. Mi-a mia spune:

    Mi-a mia, mi-o iau tot ce vreau, inca nu a ajuns la servici, mia trandavareste si azi nu posteaza nimc,

  48. Luptator spune:

    Nicoara draga nu te mai agita, te-ai agitat destul. Ti-am muscat-o ca te credeam om. Da nu ti-o mai muscam data viitoare. Sa vezi tu cat de mic poti fi cu raducu bud….parvenitule habar nu ai ce e aia o carte. Nu ati luat in viata voastra o carte in mana. Habar nu ai de profesia de avocat, cand e noaptea si te cheama din oficiu altfel te amendeaza statul ca obstructionezi justitia. Ba nicoara cu postacii tai tu cu justitia crezi ca te joci? Domnul procuror nu vin ca nu am chef ca tin la imaginea mea si nu vreau sa imi faca articole romeo in ziar ca apar violatori. Esti un penibil fraiere nicoara fara profesie

    • Anca spune:

      penibile atacuri

    • Luptator spune:

      Auzi nicoara nu iti mai asmuti fotograful asistent si dute si fa o declaratie de presa asuma-ti treaba cu tigarile public daca esti barbat, si cu traficul si cu parintii lui adrian si autocarele. Iti dai seama ca nu poti ca te mananca daunele morale de va trebui sa iti vinzi loganul sa i le platesti si sa iti amanetezi salariul. Fraiere, crezi ca statul nu vede ce face o persoana publica? Oricum Dumnezeu iti va fute o palma pt ce i-ai facut la cozma si familia lui care sunt oameni cinstiti ca o sa te rogi in genunchi dupa sanatate si alte treburi pe viitor. Crezi ca cel de Sus doarme… Eu nu cred. E chestie de timp

  49. Horea spune:

    Comentarii abjecte, izvorate din dorinta de mazilire a lui Cozma. Daca judecati drept, nu ar trebui sa recurgeti la mijloace mizerabile, pentru a-i crea prejudicii de imagine. Adrian, nu te lasa intimidat de cei care vor sa te ingroape politic!

  50. SImplu liberat spune:

    Dragi mei, voi nu realizati cat rau va faceti voua insiva si in primul rand partidului, iesind in conferinte de presa penibile.
    IN loc sa aveti un minim bun simt sa trageti apa dupa voi si sa va spalati rufele murdare in partid, iesiti in conferinte de presa singuri, dovada faptului ca nu aveti sustinere in partid si ca suntti pe faras.
    Asemenea miscari sinucigase fac rau acestui partid.
    Aceste miscari dau dovada faptului ca sunteti slabi si lipsiti de bun simt.
    Fiti demni , recunoasteti ca ati pierdut si faceti onorabil un pas in spate.
    Sincer pierdeti enorm tinandu-va cu toate fortele de un scaun care nu va apartine. Saunul vostru s-a dus in jos pe Somes azi dimineata cand ati tras apa la wc. Vreti sa mergeti dupa el?
    Pierde electoratul liberal, pierde partidul deoarece nu exista o forta morala care sa faca curatenie in mod decent.

    Adrian Cozma, conducerea de la municipiu ar trebui sa faca dovada de bun simt sa faca un pas inapoi, si-au dovedit incapacitatile.

    Faceti rau acestui oras prin incapatanarea voastra. IN acest ritm , la toamna toata tara va fi rosie, psd-ista.

    Dati dovada de bun simt in al 12-lea ceas, si prezentati-va public demisia. Sunteti tanar si timpul nu a intrat in sac, dar invatati sa dati dovada de bun simt, nu de smecheri si de invarteli cu interlopi, deoarece pana in acest moment asta ati demnstrat ca stiti sa faceti cu adevarat.

    • cosma spune:

      Vrei sa ne traduci ce ai vrut a behai???

      • Acrisor-tighisor spune:

        Mata oaie, nu te-a dat la scoala, nu te chinui sa citesti ca obosesti si oricum nu intelegi nimic, cu neuronul care ti sa inecat in weekend deoarece ti-a intra apa in urechi ,la balaceala din piscina lui Kizma din paulesti.

  51. Luptator spune:

    Am ajuns la concluzia ca dormeo este invidios pe adrian cozma. Crede ca in viata banii se fac numai mizerabil. Ai outea si tu dormeo sa faci bani daca ai avea o profesie si daca nu ai umbla dupa functii. Da timpul pt tine e scurs ireversibil. Iar cat despre simplu liberat dragul meu andreea redistribuita vass a inceput cu atacuri la cozma, nicoara la fel el pe la spate ca el e ca sarpele nu are coloana vertebrala. Cat poate sa fie calcat in picioare si un om ca si cozma care chiar a muncit si asta spune tot orasul Satu mare. Exceptand niste penibili papusariti de nicoara

  52. Petru spune:

    Domnule Cozma, trag concluzia din comentariile postate aici, ca ai foarte multi sustinatori, dar si foarte multi dusmani.
    Nu lasa oamenii rai sa te traga in jos, n-are rost. Continua lupta cu cei doi expulzati de la centru (Nicoara Romeo, Andreea Paul Vass).

  53. Tragatorul de concluzii spune:

    S-a trezit si tragatarul de concluzii. Concluzia este ca PNL a ajuns un partid de vagabonzi.
    Sa explicam: avem un individ Ciozma Acrisor, care si-a luat teapa de la tatucul , eminenta cenusie PANEA care acum e pe locul mult visat de Cisma Adrian. Categoric e marele luzar, lucru de altfel nu foarte greu de anticipat.

    Avem pe de alta parte gasca liberala condusa de cucustiucul de la prefectura Bardu Dud, care e papusarul lui Nicoara Dormeo si ii are aproape pe caini Soponos(securistu’), PlopDan(avarul parvenit), Nelu Pal(om naiv cu minte scurta), engeneurul sef Apaserv Matuz Bela(marele combinator), spionul UDMR, si fraierul lasat in PLop, pe langa caruta, roata a 5 de la roaba, luzerul Dormeo PLop. Nu uitam famelia de ciurdari Zeicu.

    Famelea Enatescu s-au suparat ca ciurdarii pe sat, si par lasati in ofsaid.

    Castigatorul de servicii, Adi Albu, DOina Feher la municipiu(viceprimari pe hartie fara atributii) , castigatori la judet Sandu Panea si Ionut Rus(oameni ok, no comMent mai putin unul).
    Cam asa stau taberele. Evidem cu bufoni de servici Mia Tivadar si betivul/fotograf al lui Nicoara.

    TRIST CE A AJUNS ACEST PARTID, DAR CU ASEMENEA INDIVIZI….SUCCES PSD.

    LA ASA GASCA IN CURAND VA FI NUMIT PRESEDINTE LA PNL STEF CU SISIS.

    ;-)

    • Unudinmultime spune:

      hai sa nu incep cu ciurda psd-ista. aveti 3 oameni cu caracter in tot partidul.
      asa ca mai bine : lasa-neee ! lasa-neee !

      Pana ce veti fi condusi de fosti securisti si plozi lor, nu aveti sansa de reformare.

    • Sătmărean spune:

      Regret că în PNL Satu Mare s-a ajuns la o asemenea situaţie tensionată. Sunt convins că au fost tot soiul de probleme, cele mai multe generate de orgolii. Cunosc destul de bine actuala conduce a PNL Satu Mare, fapt pentru care eu cred că multe dintre criticile adresate acesteia sunt neîntemeiate. Cred că e momentul să se pună punct acestor lupte interne, să lase orgoliile laoparte şi să pună umărul la organizarea partidului, dacă îşi doresc ca în toamnă să nu aibă parte de surprize neplăcute! Deşi nu sunt membru acestui partid, am fost în această campanie alături de liberali,iar acest lucru nu îl regret. Ceea ce mă deranjază cel mai mult este conducerea centrală a PNL, incapabilă să gestioneze situaţiile de criză, dar şi maniera ciudată în ceea ce priveşte politicile de alianţe. De asemenea, detest conducerea bicefală a partidului şi lipsa de preocupare a acesteia, de accelerare a fuziunii. Nu pot să omit un alt aspect, faptul că se încalcă un drept fundamental, libertatea de exprimare. Cum e posibil să excluzi din partid oameni ce au avut curajul să spună adevărul? După cum decurg lucrurile în PNL, am sentimentul că în toamnă vor fi vremuri tulburi pentru liberali. Sper să aveţi înţelepciunea să treceţi cu bine peste acest moment critic! Doamne ajută!

  54. Liberalul spune:

    PNL Satu Mare a ajuns o adunatura in care diverse clanuri de interese se lupta public prin postari. El nu poate reprezenta si nici nu reprezinta interesele electoratului de dreapta satmarean. Ar trebui urgent facut curatenie, scapat de rebuturile din ambele tabere, si repornita reconstructia acestui partid.
    Decapitata conducerea judeteana si de la municipiu si vazut cu ce oameni integri(daca mai exista asa ceva in acel partid, f mmulti oameni valorosi sau retras).

    Pentru binele liberalismului satmarean, sa speram ca unii vor fi in curand istorie, si ca vom asista la o primenire a partidului pe baze mai sanatoase, deoarece cu actualu putregai nu vom ajunge departe, deoarece ei nu reprezinta nimic.

  55. Demisia totala spune:

    Nimeni, nimic…….
    Nici o postare…………
    Inseamna ca Cozma si-a dat demisia, Mia Tivadar e istorie si este deja acasa…….
    Albu e presedinte la municipiu, Andreea Paul la judet………
    Aspetam sa se schimbe guvernul sa dispara si tehnocratul Bud de la prefectura……….

    Ha , ha, ha, glumeam cu scenariul de mai sus,

    tic tac, tic tac MAI E FOARTE PUTIN SI SE INTOC ADEVARATI STAPANI AI PNL-ULUI STEF SI SISIC

    ;-)

    • Demisia totala spune:

      Se intorc Ratiu, HUzau, dALIANA, pAPi_PICI, Sugea cel voinic, si cei 30 de cai

      ;-) , ;-)

      Ramane Pop Dobrica-POpica-Romica pe post de portar(scuzati porcar) la partid.

    • Liberal spune:

      Doamna Andreea Paul trebuie exclusă din PNL! Aşa cum a fost exclus Diaconu, Paleologu, aşa trebuie să fie exclusă şi doamna deputat!

  56. vasile luptatorul spune:

    Nimic nu e adevarat din postarile astea urite si rautacioase.Daca un alegator ar citi aceste aberatii si ar crede, in veci n-ar mai vota partidul liberal.Gata cu luptele, o conducere competenta si respectabila mai poate redresa situatia ACUM!!!!nu in pragul alegerilor din toamna.Cei care au spalat rufele murdare in public au facut un imens rau partidului si le pasa doar de interesele proprii.La gunoiul istoriei cu ei.

  57. Jason spune:

    I’ll immediately snatch your rss feed as I can not to find your email subscription link or e-newsletter
    service. Do you’ve any? Please permit me understand in order that
    I could subscribe. Thanks. http://www.yahoo.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest