Kereskenyi: ”Nu vor fi schimbări de dragul de a schimba”. Ce alte priorități are primarul

30 iunie 2016 | 9 comentarii

kereskenyiPrimarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat astăzi, după ședința Consiliului Local, că la Apaserv și Transurban nu vor fi făcute schimbări decât în cazul în care auditul va constata nereguli.

”Apaserv și Transurban au conduceri conform ordonanței privind guvernanța societăților comerciale, aceste contracte de management expiră la începutul anului viitor, undeva în martie 2017. Bineînțeles, urmează auditul și în cazul acestor societăți comerciale, dar în cazul în care auditul nu constată nereguli, actualele conduceri pot să-și ducă mandatul până la sfârșit. Nu este nicio grabă de schimbări. Nu vor fi schimbări numai de dragul de a schimba și de a înlocui persoane cu alte persoane. Noi facem acuma analiza activității acestor servicii publice”, a precizat Kereskenyi.

Edilul șef a mai dezvăluit și o parte dintre prioritățile sale și ale echipei Primăriei pentru următoarea perioadă de timp.

”În perioada următoare, sunt două priorități importante pentru mine în 2016. O prioritate pentru mine este să avem un contract de întreținere a drumurilor în municipiul Satu Mare. Procedura este contestată atât la nivelul instanțelor cât și în Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Iar o altă prioritate este accesarea fondurilor europene, scrierea de proiecte, pentru că se deschid axele și vrem să fim pregătiți. Din păcate în momentul de față nu prea avem nimic. În ceea ce privește Consiliul Local doresc să știe toate grupurile, și de aceea am ținut să avem o consultare cu liderii grupurilor înainte de ședință, pentru a evita acest mod de abordare din ultimi patru ani. Să discutăm înainte  dacă sunt sau nu probleme, și chiar consider că tot Consiliul Local să fie un partener al Primăriei și a angajaților din Primărie, pentru că ne dorim cu toții dezvoltarea orașului”, a mai spus Gabor Kereskenyi.

Primarul a mai adăugat că în prezent se lucrează și la o organigramă mai viabilă în fiecare birou și serviciu din cadrul Primăriei Satu Mare.  

”Trebuie să analizăm o variantă viabilă pentru o nouă organigramă. Doresc ca în luna iulie să existe o variantă acceptată de toată lumea care tine cont de necesitățile compartimentelor serviciilor și birourilor”, a mai spus edilul șef.  

Etichete: , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (9)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Marius spune:

    Domnule primar, mai mergeti si pe teren, stiu ca e cald dar asta e, poate vedeti cum arata groapa lui Ilyes cu sandurile rupte, poate emrgeti si spre Auchan, unde s-a facut trotuarul dar pe spatiul verde e plin de moloz si mizerie si lista poate continua.

  2. Vasilica spune:

    Mai veniti si in carpati 2 unde s-au sapat santuri si au bagat cabluri sa vedeti cum au lasat in urma lor,era spatiu Verde acuma pietre si bolovani arata foarte urita si cind se continua cu parcarile la treaba sa vedem ce puteti ca de Coica neam la murit Sper sa ma puteti contrazice

  3. Ayana spune:

    Cu alte cuvinte vor fi angajări la primărie!
    Tipic românesc! :)

  4. sebi spune:

    ba da domnu gabor daca ai sange-n instalatie sa-i schimbi pe toti trepadusii gen stejeran , sora lui govor la apaserv , copchilu cretin de la transurban , daca esti impotent stai si te uita la ei ,

  5. Vasile spune:

    Dar cu Eni Glodean și cu Bozai ce faceți Domnul primar ?, verificați afacerea tractorasul, banii furați de Zaha Cristian din caseria cimitirului de pe strada Amati !

  6. Gabor spune:

    Ce vreți de la golanul asta ?ce poate sa facă este sa va învețe sa beți pana picați sub masa!2 sa va învețe sa umblați la mândre pe Horia 6 !
    3.sa va învețe cum sa va certați cu nevasta .toți vecini de la bloc au învățat
    4.cum sa va bateți nevasta
    5.cum e sa te Bati si sa injurii jandarmii
    Si multe alte tâmpenii .bine s-a votat in satu mare
    Halal primar!

  7. TAGMA LUI GOVOR spune:

    Da de surorile lui Govor cand va ocupati domnule primar, ca asta si-a pus toate surorile si fratii in functii de conducere, ba director economic la paserv ba sef de serviciu la protectia copilului ba consilier juridic la apaserv toate institutiile de stat au cate un govor la butoane. Scapati-ne domnule primar de ciuma rosie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest