Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Miss&Mister Tăcerea 2016, în premieră la Satu Mare

satu mareSatu Mare va fi vizitat în acest week-end de zeci de persoane din toată țara pentru a participa la tradiționalul concurs național de frumusețe ”Miss&Mister Tăcerea 2016”.

Titlul de Miss Tăcerea 2015 a fost câștigat de frumoasă sătmăreancă Peleșchei Dora, titlul ei aducând acum concursul național la Satu Mare. Asociația Națională a Surzilor din România organizează an de an evenimentul ”Miss&Mister Tăcerea 2016”, iar în acest an 15 frumoase fete și 12 băieți se vor întrece în frumusețe, talent și perspicacitate la Satu Mare. Evenimentul are loc sâmbătă, 18 iunie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 14:30.

E o tradiție în Asociația Națională a Surzilor din România acest gen de activitate ”Miss și Mister Tăcerea 2016”. Este un concurs de frumusețe, talent și perspicacitate. Concursul se va desfășura cu trei probe, ținută de zi, ținuta de seară, costum de baie și bineînțeles fiecare își va arată talentul, o pantomimă sau altceva. Având în vedere că sătmăreanca noastră, Peleșchei Dora, a câștigat competiția de anul trecut de la Arad, a venit acum rândul nostru să organizăm acest concurs”, a declarat Carmen Bulbuk, director executiv al Asociației Naționale a Surzilor din România-filiala Satu Mare.

E un concurs național, cu participare din toată țara, vor fi 15 fete și 12 băieți. Concursul se va desfășura pe un Regulament strict stabilit de Asociația Națională a Surzilor la care vor participa și invitați din străinătate, precum și președintele Asociației Naționale a Surzilor din România, care vor face parte din juriu, alături de designerii de la CM Creation de Mode”, a completat președintele asociației județene, Barbu Adrian.

2 comentarii

  1. Alexandru Dari Răspunde

    Bravo din satu mare

  2. Gazsi sandor Răspunde

    Miss&miser

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.