Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

S-au bătut ca sălbaticii pe terasa unui bar. Bătăușii au ajuns la spital

bataiePolițiștii din Carei au fost solicitați să intervină ieri seară, în jurul orei 20,30 pentru aplanarea unui scandal produs pe terasa unui local din municipiu și în care sunt implicate mai multe persoane.

La fața locului a intervenit patrula de siguranță publică care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că  doi bărbați, unul de 34 de ani, din Ciumești, și  unul de 37 de ani, din Carei, care se aflau pe terasa localului în calitate de consumatori, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool, au intrat în conflict cu un alt client de 56 de ani, din Carei,  și la un moment dat, au început să se lovească reciproc cu pumnii și picioarele.

În urma incidentului, toți  cei trei implicați în conflict au suferit leziuni la nivelul capului și al feței, motiv pentru care au fost transportati la camera de Garda a Spitalului Municipal Carei, pentru investigații medicale.

În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.