Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost bătut măr de trei indivizi. Bătăușii, cercetați de polițiști

scandal1Un tânăr de numai 26 de ani a fost bătut măr de trei indivizi și a fost necesar să fie transportat la Urgențe pentru îngrijiri medicale. 

Astfel, azi noapte, în jurul orei 0.00, polițiștii  Secției   Rurale Valea Vinului au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către  un tânăr de 26 de ani din Baia Sprie, jud. Maramureș, despre faptul că în timp ce se afla în centrul localității Pomi, județul Satu Mare,  a fost agresat fizic de către trei bărbați, pe fondul unor divergențe avute anterior cu aceștia la un bar  din localitate

Patrula mixtă care a intervenit la fața locului, formată dintr-un polițist și un jandarm, au identificat potențialii agresori ca fiind M.V  41 ani, din Baia Mare, G.B. de 25 ani și A.B. de 31 de ani ambii din comuna Pomi.

Întrucât victima a acuzat dureri în zona capului, a fost  transportată cu ambulanța la UPU Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă în urma investigațiilor medicale s-a stabilit că nu este necesară internarea.

Agresorii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.