Unic în nord vestul ţării. Service de adaptarea a mașinilor persoanelor cu handicap, la Satu Mare (FOTO)

3 iunie 2016 | 2 comentarii

service auto persoane cu handicap (24)Județul Satu Mare este singurul din regiunea de nord vest care are un service auto pentru adaptarea mașinilor persanelor cu handicap. Inaugurarea acestui service a avut loc astăzi, pe str. Gorunului, proiectul primind finanțare europeană, prin Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului dar și sprijin de la Consiliul Județean.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat că deși a fost un proiect cu multe probleme, în cele din urmă a reușit, fiind și un exemplu de bună practică.

“Ţin foarte mult la Satu Mare şi chiar cred că societatea din Satu Mare trebuie să se bazeze pe toţi semenii ei. De la cuvinte până la fapte, reuşim să ajungem. La asta mă refer când spun că societatea sătmăreană trebuie să se bazeze pe toţi semenii ei, înseamnă că putem să îi ajutăm pe toţi cei care doresc să se implice pentru binele judeţului Satu Mare, putem să-i sprijinim ca să vină alături de noi în acest proiect măreţ. Prin acest proiect asta am făcut. Chiar cred că ce se întâmplă în momentul de faţă dă dovadă şi de înţelegere, de înţelepciune, prezintă un model de bune practici, cum poţi utiliza fonduri europene extrem de bine. Mă bucur foarte mult că am reuşit să realizăm acest proiect cu succes şi reuşim să ne adresăm şi acelor  oameni cu care destinul nu a fost la fel de prietenos ca şi cu noi. Chiar ne gândim la toţi, suntem la toţi în faţa lui Dumnezeu şi trebuie să facem toţi parte din acelaşi proiect: proiectul pentru Satu Mare, pentru viitorul nostru”, a declarat Adrian Ştef.

Directorul DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoş, a spus că acesta este singul service din nord vestul ţării, în ţară mai fiind doar două, în Ilfov şi Harghita.

Noi suntem autorizaţi ca service doar pentru adaptarea maşinii, nu şi pentru producerea de kit-uri, aceste kit-uri trebuie achiziţionate în momentul în care este dosarul pregătit, este aprobat de RAR. Aici pot să vină să îşi adapteze maşina. Avem programări, foarte mulţi au aşteptat, sunt persoane din toată regiunea, doar la Direcţie au sunat 20 de persoane de când au auzit de acest proiect. Una din barierele pentru integrarea lor în societate este deplasarea, deplasarea la locul de muncă şi în alte locuri. Pentru ei este un lucru extraordinat, când am făcut şcoala de şoferi, pornind cu toată birocraţia a existat foarte multă reticenţă, dar s-a reuşit. În momentul de faţă, prin  proiect 9 persoane au permisul de conducere, 10 au făcut şcoala de şoferi dar una nu a luat. Direcţia are o maşină adaptată pentru a face şcoală de şoferi”, a afirmat Mariana Dragoş.

Administratorul service-ului, Zsolt Ilyes, a spus că este un proiect inovativ, fiind pregătit să îşi înceapă activitatea.

“Am întâmpinat anumite probleme administrative, fiind o chestiune inovativă în regiunea noastră. Oamenii care au fost implicaţi în acest proiect, începând de la şcoala de şoferi până la adaptări auto ştiu să spună mai multe, dar ne bucurăm că am ajuns până aici şi putem începe orice activitate pentru ei”, a spus Zsolt Ilyes.

Preşedintele ASSOC, asociația parteneră în proiect, Florian Sălăjeanu, a ținut să sublinieze implicarea Consiliului Judeţean în acest proiect, arătând că DGASPC Satu Mare este un model pentru întreaga ţară prin acest proiect.

“În aceşti ani de când e Adrian Ştef preşedinte la Consiliul Judeţean m-am apropiat foarte mult de Satu Mare, a fost un parteneriat făcut înspre oameni, cu rezultate concrete, l-am cunoscut ca fiind un tip pragmatic, orientat către rezultate şi asta ne-a confirmat inclusiv lansarea de astăzi. Este singura direcţie din România care are un serviciu diferite de serviciile clasice care le furnizează DGASPC, care face pentru oameni altceva decât servicii de îngrijire în instituţiile specializate sau prestaţii sociale. Cred că ăsta e cel mai important lucru şi e un semnal pentru întreaga ţară că aici se întâmplă altceva. DGASPC-ul, în sfârşit, se adresează tuturor oamenilor”, a declarat Florian Sălăjeanu. 

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Penibil de Satu Mare! spune:

    Ce interesant este faptul ca taman ayi a avut inaugurarea acestui service pentru a-i oferi lui Stef ocazia sa-si mai afiseze pentru ultima oara moaca de presedinte al Consiliului Judetean. Pute de la o posta a campanie electorala pe banii DGASPC si ai Consiliuli Judetean. Penibil! Penibil! Penibil!

  2. Obraznic spune:

    Acuma face poze karatistul cu sarmanii oameni cu dizabilitati.
    Ca niste accesori in campania electorala!
    Sa fie rusine la dobitoc, de cind e in politica n-a facut nimic pentru ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest