Ultima actualizare: azi, 09:58

Locale

Băbuț către conducerea Olimpiei: ”Să se descurce așa cum m-am descurcat și eu”

conferinta dan babut1Fostul președinte al FC Olimpia Satu Mare, Dan Băbuț, a transmis astăzi noii conduceri a clubului, prin intermediul unei conferințe de presă, să se descurce cu echipa, și că problemele financiare nu sunt de acum, ci de când a preluat el echipa.

El a precizat că, în 2012, când a preluat el echipa ca și președinte, FC Olimpia nu avea niciun leu în conturi.

”Am organizat această conferință de presă nu pentru a face scandal ci pentru a arăta cetățenilor municipiului Satu Mare ce am realizat, cu ce bani, nu de a ne lega de noua conducere. Sunt problemele lor, sper să le rezolve, așa cum am făcut și eu. Am văzut declarații făcute în presă de către niște persoane din noua conducere a Olimpiei cum că din cauza vechii conduceri se întâmplă diferite lucruri la Olimpia, că avem datorii, că echipa nu poate merge mai departe, că echipa nu a fost în cantonament din cauza acestor datorii. Vreau să specific că din 2012, de când am luat echipa Olimpia Satu Mare ca președinte, echipa avea zero lei în conturi. Am început anul în 2012 în iunie, când am preluat echipa de pe locul doi în Liga a III-a, iar în următorul an am promovat. Am predat-o în 2016 în iunie. Exact patru ani competiționali. În acești patru ani, au intrat în club exact 9,8 milioane de lei. Asta înseamnă că Olimpia a cheltuit pe an 2,5 milioane, bani cu care Olimpia s-a menținut trei ani în Liga a II-a și a reușit o promovare în Liga a II-a. În momentul în care am predat echipa, are datorii în valoare de 498 de mii de lei la furnizori, plus salarii, plus datorii la stat. În total, datoriile erau de circa 825 de mii de lei. În cont mai erau încă 450 de mii de lei. Dacă la finele anului competițional ne plăteam datoriile, mai rămânea o diferență de vreo 350 de mii de lei. Nu văd unde, conducerea veche a Olimpiei, are datorii la conducerea nouă. Problemele pe care le au ei acum la club le are Olimpia de când am preluat clubul”, a spus Băbuț.

Referitor la salarii, Băbuț a precizat că salariul mediu net la Olimpia era de 543 de lei în 2012, a crescut la 1.408 lei în 2013, la 1.869 de lei în 2014, la 2.189 de lei în 2015, ajungând ca, în acest an, să fie de 2.180 de lei.

dan babut2

În continuare, Băbuț a precizat că pentru sezonul competițional care stă să înceapă Olimpia are nevoie de minim 3,2 milioane de lei și le-a transmis celor din conducerea clubului să se descurce, așa cum a făcut și vechea conducere a echipei.

”Am pornit de la zero, nu am avut un leu în buget, iar clubul are astăzi un buget de 2,5 milioane de lei pe an. Singurul lucru care mă interesează este ca noua conducere să nu mai dea în echipa veche, să-și vadă de treabă fiecare, să facă într-așa fel să se descurce, astfel că la anul, când se termină sezonul competițional, să vedem ce datorii termină echipa, și ce a reușit să realizeze. Noi ne-am descurcat cu atâția bani cu câți am avut. Fiecare să-și vadă de treaba lui, au preluat o echipă exact cum am preluat-o și eu, să facă bine să o ducă mai departe pentru că este un proiect care a fost făcut pentru sătmăreni, și așa să să rămână. Să se descurce așa cum m-am descurcat și eu și să mă lase pe mine în pace”, a mai spus Băbuț.

Acesta a mai adăugat că este mulțumit de ceea ce a reușit la Olimpia în condițiile bugetului de care a avut parte. 

13 comentarii

  1. Olimpia 1921 Răspunde

    Un mincinos mai mare decat Babutz nu exista. Sa vina DNA-ul!

  2. unu Răspunde

    bujor avea salar de 2000 de euro

  3. Bálint Răspunde

    Mincinosule tu mai traiesti? Nu esti la Jilava impreuna cu Govor? CUIE MOICA!!

  4. Ultras Răspunde

    pinochio cu munchausen s-au reincarnat si tin conferinte de presa in Satu Mare. ma mir ca-i mai baga presa in seama, ca pe astia nici de-ar fi pokemoni nu i-ar mai cauta nimeni.

  5. babut Răspunde

    acum cateva luni nu vroia sa recunoasca faptul ca erau datorii la club. apoi a recunoscut, iar acum nici nu e asa de grav. te-au invatat aseara pe terasa la thalia silaghi si stef ce sa spui in conferinta? crezi ca te mai scapa cineva ratatule?

  6. Donald Răspunde

    Dar rațoiul de lângă băbuț cine e?

  7. Daisy Răspunde

    E contabilul clubului. Ala avea salar peste medie: 1800 de lei pe luna. Cand un contabil decent nu ti-ar lua mai mult de 100 de euro. Oare de ce?

  8. Iobaj Marius Răspunde

    Bravo Dom Babut,ati frost trump .si suflet pentru ecipa ,acum .sa vedem ce vor face ,cu epava de Rat Catrinel care o .sa ajunga in seria 4-a a mai frost la Olimpia vedeti ce rezultate a avut.? Ori cum meritati Respect.

  9. Bratianu Răspunde

    Totusi, ce mai cauta acte oficiale ale clubului in mainile acestui personaj? Le-a sustras la plecare sau i le-a pus la dispozitie persoana aflata langa el? Ambele cazuri mi se par la fel de grave!

  10. noua-zero! Răspunde

    noua-zero!noua-zero!noua-zero!noua-zero!noua-zero!noua-zero!noua-zero!noua-zero!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.