Biserica a învins. Consiliul Local blochează Lidl la Satu Mare

28 iulie 2016 | 104 comentarii

LIDL1Proiectul prin care Lidl ar fi dorit să construiască un magazin pe strada Careiului, în imediata vecinătate a Bisericii ”Sfinții Împărați Constantin și Elena ” de la Cap Pod Golescu a fost blocat. Proiectul de hotărâre a fost respins, la insistențele Bisericii, astăzi, în ședința Consiliului Local Satu Mare.

De departe, cel mai discutat punct de pe ordinea de zi a ședinței de azi a Consiliului Local Satu Mare a fost Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei: Planul Urbanistic Zonal – „ Construirea supermarket LIDL, amenajari accese şi parcaje, organizare de şantier, branşamente/racorduri la utilităţi, amplasare totemuri şi panouri publicitare, împrejmuire proprietate”.

La acest punct de pe ordinea de zi, consilierii PSD și ALDE au propus o amânare pentru ca reprezentanții bisericii și cei ai companiei Lidl să aibă posibilitatea de a dialoga.

Consilierul Magyar Lorand a propus, și el, amânarea discutării acestui proiect de hotărâre până va fi găsită o soluție agreată de toți. Și consilierul Tiberiu Gunther a spus că dezbaterile pot fi amânate, dar cinee se angajează să facă o nouă documentație. La rândul său, consilierul Masculic Csaba este de părere că Lidl nu-și va modifica poziția și, dacă nu i se permite să construiască magazinul, ar putea renunța la proiectul de la Satu Mare.

lidl2Reprezentantul Lidl, Cosmin Man, prezent la ședință, spune că propunerea companiei pe care o reprezintă de a construi un magazin la Satu Mare în zona respectivă este întemeiată și ar aduce beneficii atât pentru oraș cât și pentru companie. De asemenea, a mai precizat că nu are altă poziție și dacă propunerea lor ar fi aprobată ar fi foarte bine, dacă nu ”România este o țară mare, avem unde să investim”.

lidl3În schimb, reprezentanții bisericii spun că s-a propus un dialog între cele două părți, dar acesta nu a mai avut loc niciodată, fiind contraziși de reprezentanții Lidl care a afirmat că au avut loc întâlniri și discuții. Reprezentanții bisericii își doresc însă o dezbatere publică pe această temă.

În cele din urmă s-a trecut la vot. Pentru ca proiectul de hotărâre să treacă erau necesare voturile a jumătate plus unul din numărul total de consilieri, adică erau necesare 12 voturi din 23. Au fost adunate doar 11 voturi pentru (UDMR și PNL), zero împotrivă și șase abțineri (PSD și ALDE), în timp ce șase consilieri nu au fost prezenți la ședința de astăzi.

La ieșirea din sala de ședințe, reprezentantul Lidl, Cosmin Man, nu a vrut să facă nicio declarație. Astfel că nu se știe dacă Lidl va renunța la proiect sau va reface documentația după cum cere Biserica. 

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (104)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Ion spune:

    Biserica nu vrea sa blocheze nimic ci vrea sa se construiasca decent, astfel incat pozitia magazinului sa nu perturbe activitatea bisericii.

    • adina c spune:

      Activitatea bisericii e in biserica si sufletele fiecaruia….
      Cine nu intelege acest lucru degeaba merge la biserica
      Faceti biserici in pustiu si atunci nu veti fi perturbati
      In mijlocul orasului e o “oaza” de nimic + multa mizerie si neintretinut.
      Felicitari pentru inca o reusita pentru NIMIC !!!!!

    • Idhdh spune:

      Cu ce mama suparari perturba un magazin biserica? Dar construirea de biserici una langa cealalta cum se numeste? Biserici in care e numai aur

    • Xulescu spune:

      Adica cum?! Sa nu faca Lid-ul pe pod, in fata intrarii in biserica, sau sa nu-l faca mai mare (pe inaltime) decat biserica, sau cum si ce sa incurce?!
      Poate pacatuiesc, dar prea de prosti ne iau unii…

    • adi spune:

      Da dece nu faceți magazine în fata bisericilor ungurești,pt ca ei nu au viceprimari fraieri ca Doina Feher sa își dradeze neamu romanesc pt un post de 2 lei.Rusine P.N.L.

      • Unu' spune:

        Da’ de ce nu faceți biserici la fiecare intersecție? Sau măcar la cele mai mari …
        Arzăle focul de biserici cu preoți cu tot!

    • radu spune:

      <> Dar biserica se ingrijeste sa nu perturbe activitatile din zona cu boxele date la maxim??????

    • Satmarean spune:

      Cum sa o perturbe????Se trece căruciorul prin altar??????

  2. Staicu Robert spune:

    …. bine ca biserica construieste de peste 10 ani si tot nu e gata capodopera orasului satu mare

  3. ele spune:

    dc Lidl ar fi donat bisericii vreo 10.000 de lei atunci nu ar fi avut nimic impotriva un oras de tot rasul poate cumpara biserica terenul de la lidl si asa o sa se extinda, ne meritam soarta

    • Elena spune:

      vrea biserica terenul de la Lidl?
      probabil vor sa faca un locas pt. saraci sau cine stie.
      in loc sa ne bucuram ca vor fi noi locuri de munca in acest oras ce facem?
      ce exemplu sunteti ca preoti?
      ce bine faceti oamenilor?
      cati oameni nu au locuri de munca?
      voi ca preoti angajati oameni la biserica?
      de unde o sa aveti bani sa terminati biserica?
      poate mai plateste Lidl o cruce suflata cu aur, bani din care ati fi hranit ani de zile multi amariti.
      Dumnezeu nu cred ca se bucura cand vede rautatea din noi, El se bucura cand ajutam pe cei din jur,nu dam cu pietre. Voi ca preoti ar trebui sa sprijiniti. Cu ce va incurca Lidl?

  4. care 20 si de ani de constructie si o sa mai treaca si altii 20 si tot nu o sa fie gata. iar lrgat de magazinul lidl preotii nu sunt de acord ca vor sa mai scoata ceva bani din partea lidl dar se pare ca nu le iese….

  5. care 20 si de ani de constructie si o sa mai treaca si altii 20 si tot nu o sa fie gata. iar lrgat de magazinul lidl preotii nu sunt de acord ca vor sa mai scoata ceva bani din partea lidl dar se pare ca nu le iese….

  6. Vasile spune:

    D asta merg așa lucrurile la noi. Vine investitorul, face o propunere decenta, face locuri de munca si elimina bălăriile de pe un teren. Bă fac si sens girator pe banii loc. Si se trezește parintele dla biserica ca nu ii convine. Atunci sa conducă biserica orașul si țara dacă is așa de deștepți. Cică pe hol ar fi zis cineva ca a auzit pe ăla de la LIDL vor i d la telefon ca nu mai vor sa facă nimic la SATU mare cu așa oameni.
    Socolan ar face bine sa coboare din turnulețele lui de fildeș, ca nu mai si tem in secolul 19

  7. Idhdh spune:

    Inca o data se vede cine se opune dezvoltari orasului…. bor alde si psd adica ciuma rosie

  8. Unu' spune:

    Bravo d-lor consilieri alde pesede! Cine blochează investițiile în Satu Mare? Un DJ milog împreună cu niște consilieri de 2 lei au reușit să blocheze o investiție importantă în oraș!
    CUIE MOICA!!!!

  9. Golanii de la Udemereu si peneleu blochează tot in Satu Mare.Bozgorii ordinari si trădători de țară!!!Moarte udemereului si pedeleului (pnl-pdl).

    • Unu' spune:

      Mă, tu știi să citești? Că de scris … nu prea …
      Și dacă știi să citești, înțelegi ceea ce citești? Ai discernământ? Că nu prea se vede …
      Mai citește odată și înc-odată, apoi mai repetă odată și dacă crezi c-ai înțeles, du-te la culcare! Ești beat!

      • Horty spune:

        Ma UNU ești un mare cretin melancolic.Tot Coica e de vina?Dobitocule Udmr ul s a abținut de la orice a propus Coica timp de doi ani .Fătălăule.

        • Unu' spune:

          Spală-te pe față și insistă și în zona gurii! Puți! Probabil de la atâta lins în cur! Sau de prostie … !?!

          coi-ca, dorel de sătmar, a făcut un singur lucru în 4 ani! A făcut avere, pe spinarea noastră! A intrat în istoria orașului cu curu’nainte, cum se zice la noi și s-a remarcat prin habarnism și prostie! Ce mai … un dorel … veritabil!

          CUIE MOICA!!!

    • kata spune:

      Esti prost!

    • Xulescu spune:

      Ori trolezi, ori esti votant PSD, alta explicatie nu exista la dobitocia debitata…

    • lunetistul spune:

      nespalatul de @cata manelistul iarasi are emotii.
      :)) saracu de el.

  10. ianis spune:

    Prea importanti se cred mafiotii astia din biserica

  11. Xulescu spune:

    Pai da, pacatosi ce sunteti, mergeti si dati banii la biserica, nu pe imbuibarile trupesti ce va duc in pacat, incurajand, totodata, consumul cel nesanatos pentru economie.

  12. "Au fost adunate doar 11 voturi pentru (UDMR și PNL), zero împotrivă și șase abțineri (PSD și ALDE)". Invata sa citesti printre randuri.

  13. dac spune:

    Jenanta situatie pentru comunitatea noastra, ce castiga biserica din afacerea asta, la mijloc ar putea fi niste jocuri de interese si ii vizeaza in mod special pe reprezentantii bisericii, ce pierde cominitatea, taxe si impozite, locuri de munca, invocand doar pozitia cladiri ma face sa inteleg ca cei doi nu sau inteles la comision stiu ei la care (acordul de vecinatate), asa cum sau inteles cu Magnum….??? Rusinos ce se intampla in localitatea noastra si mai rusinos e atunci cand e implicata biserica, ori care ar fie ea…………

  14. Roca Radu spune:

    Vreau sa fac o precizare.Nu biserica a blocat investitia ci Grupul PSD :Radu,Adrian,Ciprian si Grupul ALDE :Marcela,Cosmin,Robert ,asta din cauza ca nu am putut finaliza investitia noastra , super fast foodul Mc’Coi de la Burdea.Am facut asta la cererea parintelui nostru spiritual,marele parinte Dorel care azi ne-a parasit din consiliu.

    • Blidar spune:

      Românii luați-vă adio de la oraș,unguri încep presiunile asupra comunității românești felicitări D-na Feher Doina.O trădătoare de neam și tara.

      • Prea Feri Citul spune:

        Pace vouă, păcătoșilor, acum și-n vecii vecilor! Amin!
        Nu judecați căci judecați ve-ți fi și voi și copii voștri precum și copii copiilor voștri!

      • Unu' spune:

        Da’ tu, ce-ai pățit mamaie? Făcuși insolație?
        Ia fuguța la dot tore coi-ca dorel de sătmar să te vindece cu beșini comuniste …

  15. Colle Bill spune:

    Dar Mall-ul ??Adio??Gata??Cred ca vom avea mall atunci cand primarul Chereches se va plictisi de Baia Mare si va veni sa candideze la noi.Pana atunci…aza szeip,aza szeip.

  16. hmmm* spune:

    Nu am nimic impotriva magazinelor Lidl! Dar mai terminati cu atatea supermarketuri.Aduceti investitori ca lumea care sa creeze locuri de munca , nu care vin si angajeaza 20 de oameni si mai duc si banii afara !!!

    • Unu' spune:

      Să-ți aduci aminte de răspunsul ăsta și când vei merge la cumpărături și vă fi arhi-aglomerat și nu vei avea unde parca …
      Sau poate ție îți place să faci cumpărături la buticul din scară …

  17. Satu Mare spune:

    Care sunt cei 6 consilieri absenti, de ce au lipsit si vor primi indembizatiile de sedinta?
    Aici este o culpa in primul rand politica aceea sa nu iti asiguri, ca majoritate, voturile de care ai nevoie!
    Daca s-a votat odata favorabil pt. Lidl nu demult, cine si cu ce drept a reintrodus din nou problema pe ordinea de zi? Eu zic sa o puneti in fiecare luna pe ordinea de zi pana la calendele grecesti!

  18. Ghorghe spune:

    Biserica este in constructie de un sfert de secol! Ca punct de reper: deja de pe timpul jocului piramidal CARITAS de la Cluj era inceputa construcția fiind si in prezent nefinalizata cu toate ca SOCOLAN &Co au beneficiat de bani pt biserica si de la STOICA, șeful jocului. Vad ca la pus vârf de lance si pe ginerica cu care împreuna au generat si scandalul cu cimitirul privat de pe Careiului. Deci,ne este dat sa vedem din nou lucruri neortodoxe din partea lor,pricepeandu-se la manipulare. Din cauza unora ca ei,din păcate,pe zi ce trece,biserica pierde in sondaje! Uite un exemplu concludent este implicarea in buna derulare a proiectului LIDL. Pana acum,pe parcurs tot ei au avut de pierdut asa ca speram ca finalul sa fie favorabil din nou satmarenilor si proiectul sa fie derulat in bune condiții. AVEM NEVOIE DE LIDL MAI MULT DECÂT DE EI !!!!!

    • dac spune:

      Foarte corect, si foarte adevarat …!!!

    • carcotas spune:

      Din cate stiu eu s-au pus bani la Caritas dar s-au pierdut.Nu stiu in numele cui s-au depus banii(enoriasilor) dar banuiesc ca in numele preotului Gh.Pop.S-au pierdut banii ,asta a fost.Dar daca se castigau cui se cuveneau?.Tot in vremea aceea parintele protopop de atunci a facut declaratii de sustinere a excrocului Stoica in ziarele locale(pe motiv ca ar crede in Dumnezeu si ,in consecinta,e cinstit).Lumea,n-a bagat de seama,a iertat,a uitat….

    • Elena spune:

      avem nevoie si de biserici, de preoti care ne ajuta, nu de preoti care ne incurca.

  19. De peste douăzeci, nu zece! De pe vremea "Caritas"-ului! Mentionarea acelei escrocherii nu am facut-o întâmplător :)

  20. Prea Feri Citul spune:

    Gura păcătosului adevăr grăiește!
    Nu-ți bate capul de banii bisericii, are curator!
    Lucrurile bune se fac în timp!
    Încurcate sunt cărările Domnului …

  21. rrr spune:

    Biserica e peste tot popii nu iau mita primesc donatii ar trebui sa ne mobilizam si sa ne adunam in fata bisericii sa le spunem celor 2 batmani din ea ca vrem un magazin care chiar are preturi bune si produse ok nu toti oficiem la cununii si nunti, din cate am inteles au venit insotiti de vreo 20 de fanatici sustinatori Dumnezeu e bunatate si toleranta sanse egale pt toti nu ura si cearta nu se gandesc ca dupa aceasta nici alti investitori nu vor venii , sa pareasca ca si cei de la lidl, roca a aplicat principiul coiului nu ma bag , da tot in favoarea bisericii oare ei au autorizatie pt chioscul in care vand icoane , ala e pus poate pe domeniul public, interesul lor e sa nu dezvoltam sa fim cat mai prosti si usor de manipulat sa poata sa ne manipuleze, ar fi bine sa ne organizam sa ne vedem sambata spre seara in fata bisericii la o intalnire fara sa rostim nimic sau sa strigam nimic impotriva lor sa vada ca sunt oamenii care vor magazinul in zona care au salarii si pensii mici si nu au puterea sa mearga pan in capatul celalt de oras astept si pe altii dc sunteti de acord sambata pe la 6

    • melcul cu ochi bulbucati spune:

      Apropo, pentru chioscul din fata biserici de termopan parca, platesc impozit pe cladire………???? Dl Primar ???

    • carcotas spune:

      rrr…Textul tau parca e tradus cu Google,n-are cap si coada.

    • Satmarean spune:

      De ce nu duminica in timpul slujbei. Vb serios. Să-i,,aclamăm” puțin pe protopop. Tot așa ar trebui să ne mobilizăm si pt deschiderea circulației din M16 pe podul Golescu!!! Ce ziceți?????

  22. da spune:

    Sunt de acord hai fratilor sa aratam ca ne pasa sa facem un grup pe facebook Si sa ne organizam sambata la 6 dupa masa

  23. GIGEL spune:

    avem un oras de tot rahatul, si suntem condusi de idioti, ne meritam soarta, de ce sa avem locuri de munca daca avem biserica… s ava fie rusine!!!

    • Elena spune:

      avem biserica dar pt. ce?
      cand vreau sa ma rog in timpul zilei e incuiata.
      stiti, domnilor preoti, noi oamenii de rand mai si lucram, nu avem program ca dumneavoastra.
      ce va fura din biserica, aurul? nu, ala e pe cruce suuuus.

  24. romy spune:

    biserica nu ne hraneste, nu ne ofera locuri de munca, ci ne ia din putinul ce il avem.

  25. Alex Anitei spune:

    Cristi Gittinger pai manelistul a citit DOAR printre randuri. Astea sunt EXACT randurile din articol :)

  26. Arnold Viski spune:

    Cu un nume ca si al tau "Cata Manelistul" nici nu as comenta.

  27. Anonim spune:

    Atunci sa cumpere biserica parcela aia de pământ si sa plătească impozit pe ea ca din venituri nu se impozitează deci pe lângă faptul ca ii ținem pe banii noștrii pe toți preoții nesimțiți ne mai si impun ei unde sa construim magazine.
    Rușine sa le fie.

    PS: Ei din mântuire își cumpara pâine si Mercedes noi sa nu avem nici magazine.

  28. M spune:

    Constructia biserici reformate din micro 15 a fost inceputa deadata cu aceasta biserica ortodoxa. Ganditi-va defapt ce vor acesti popi ortodoxi.

  29. Ghita spune:

    Bserica o respectam dar pe manipulanti……….NUUUUUUUUUUUUU ! ! ! ! ! ! Vrem ceva bun in locul balariilor si a fostei constructii de lemn ce semana mult cu un saivan ori sura. Vrem LIDL cu preturi bune la fel si produsele unde cetatenii din cele 3 cartiere si imprejurimi, de toate varstele vor fi scutiti sa se deplaseze in celălalt capăt a orașului. La ce ora ne vedem sâmbăta 6 ori 18?

  30. Adrian Bicsi spune:

    Cei care au votat împotriva sunt cei ca tine care nu știu să citească. "Bozgorii" au vrut să ai unde să-ți faci cumpărăturile măgarule!

  31. Da spune:

    Sambata la 18.00 hai fratilor un miting al tacerii

  32. Biserica spune:

    Jos Biserica, secta de popi, rusine biserica nu faceti decat sa va luati mertanuri, muie biserica, manipulati oamenii, popi mincinosi

  33. Sunt vreo 24 de ani, dacă bine îmi aduc aminte.

  34. Gigi spune:

    Mai dal dracului de LIDL si popi,trebuiau sa isi asigure majoritate,dar sa ii intrebam de mall pentru care se opun cred de 2 ani aia investitie nu un rahat de Lidl,pe care oricum il fac,nu sunt prosti cind e vorba de clienti sa ne bage pe git produse de afara,asta am devenit pentru ei masa de consum,in rest gargara.

  35. matroz spune:

    Domnu Primar-vezi am scris cu P mare:Cum te simti cand nu-ti este votul?Si mai ai rabdare si lucrurile bune se rasplatesc cu picioare in cur!

  36. corector spune:

    Matroozule invata sa scrii corect daca te dai destept.

  37. radu spune:

    As dori ca si biserica sa fie repozitionata asa ca sa nu fie difizoarele orientate catre cartier, fac mare galagie

    • Elena spune:

      oare biserica s-a consultat cu vecinii din blocurile paralele cum sa fie pozitionata?
      a intrebat daca nu-i deranjeaza boxele orientate spre ei?

    • mirean spune:

      Daca deranjeaza acustic de ce nu sesizati OPC-ul si pe modelul din alt oras din Romania, sa vina sa faca masuratori si sa regleze nivelul de zgomot sub limita legala?
      Eu sunt ortodox si nu ma deranjeaza ce se spune, nivelul decibelilor da, cu siguranta alti satmareni din zona bisericii au alte confesiuni. Haideti sa ne respectam intre noi!
      Va este teama sa sesizati institutiile?
      Unii sunt mai presus decat altii?

  38. Diavolu rosu spune:

    Poate ne spune Rochita de ce sta ghiocel…

    Socolan …ce ai facut cu cei 10.000 de Euro pe care i-ai primit? Enoriasii stiu? …sau macar doamna preoteasa..?

  39. Esti un prost ordinat

  40. radu spune:

    Adevarul este ca B.O.R. ne vrea prosti, si continua sa prosteasca lumea in continuare. In tarile dezvoltate si educate increderea populatiei in biserica este la un nivel scazut, la noi nu este cazul, de aceea BOR ne vrea prosti. Si dau un exemplu . Socolan vrea parcarea magazinului pentru masinile popilor, dar trebuia sa isi faca parcare daca tot aveau terenul, acuma vor si din afacerea asta.

  41. Levente spune:

    Titlul articolului e gresit… Biserica a invins? Vazand toate comentariile de aici cred ca au pierdut. Chiar foarte mult…mai ales la capitolul imagine.

  42. escape spune:

    Ce e trist, ca, consilierii de la PSD si ALDE in loc sa reprezinte interesele cetenilor, ling curul popilor.

    Ce magarie, ca Lidl intoarce spatele catre biserica :))) Ce frumos ar fi ca spatele magazinului sa fie catre strada, numai ca popii sa aiba parcarea langa biserica….Trece un starin prin zona, si vede catre frontul stradal o perete alba de 500mp…. si sa intra din curioziate, oare ce se gaseste pe aici:)) Sa speram ca Dumnezeul vede tot si face dreptate.
    Se fierbe deja smoala in Iad ptr toti cei care meritati locul in acele ceaune

  43. Mihai Pop spune:

    Foarte bine, ar trebui sa se faca un parc cu copaci, natura nu tot magazine.

    • Misu spune:

      Mihai Pop, ti-ai pus intrebarea: ” Oare lui Socolan si Gorgan ii plac parcurile ori copacii? Dacă adapostesc bani,probabil DA altfel tot NU! “

    • Unu' spune:

      Își permite cineva în ziua de azi să investească atâția bani într-un parc?
      Pe de altă parte, pentru ce? Ca să aibă “enoriașii” locuri de parcare gratis? Duminica și în zilele de sărbătoare e plin de mașini parcate aiurea începând cu mașina DJ-ului principal, aia de se termină cu PRȚ!!!

  44. Pop Ioan spune:

    Mincinos mai mare decit popa nu exista.Intr-adevar Dumnezeul exista si vede tot.Dar intrebarea este UNDE exista si cu ce ochi vede? Cu ai Securitatii sau SRI?Ne revedem sambata la ora 18.Nu este permis popa sa poata boicota constructia magazinului pe baza unor chestii puerile.LA REVEDERE SAMBATA!!!!

  45. sad spune:

    Deci incultura si lipsa de bun simt din partea celor din CL si CJ si biserica lui Socolan. Biserica mare cat un zgarienor, la care vin enoriasi cu sutele, si nu au pe unde sa treaca trec ca vacile prin mijlocul podului, iar biserica din bani cetatenilor nu este in stare sa faca in jurul bisericii un loc amenajat frumos sau sa aive intentia de a costrui o pasarela pietonala pe unde sa treaca “vacile” ,ce sa mai zic sa faca o donatie sau un ajutor pentru oameni cu nevoie, ceva caritabil. Iar cand un investitor doreste sa faca un sens giratoriu care va fluidiza intersectia, 6 consilieri se abtin si Socolan se bucura de reusita.

    • Norick spune:

      @sad : frumos comentariu cu argumente concrete . Respect ! :-) ;-)

      • matroz spune:

        @Norik:acum eu nu-i dau dreptate lui Socolan,dar mai Norikule sa spui ca sado-masochistul de mai devreme are argumente,asta le intrece pe toate.O pun la inventar pe seama depasirii pragului termic de 80 de unitati.
        Sigur ca nu au credibilitate nici consiliul si nici biserica.Dar cand a fost vorba de culte totdeuna s-a mers cu impaciuitorism.Iti amintesti cum sta episcopul reformat cu curul catre oras si altele?
        Nici asta nu-i argument ,dar sa judecam cum trebuie in ambele cazuri!!!Sau iti amintesti cum vasnicii maghiari s-au opus amplasarii monumentului limbii romane in Satu Mare?Ce suparare,nu toti avem minte de bibilica!
        Aparatorii udmr0sunt cei mai putin indreptati sa faca galagie,amintindu-ne cum se opuneau la orice.Acum li se da inapoi.Si apoi daca asta este politica in folosul cetatenilor,ma rad in cap sa nu fie ciuca batailor doar Coica si Gabor!!!!!!!!

        • Norick spune:

          @matroz: in primul rand te salut de buna dimineata. :-) Eu nu am intrat asa in detaliu ,doar am semnalat,ca asa este cum a scris cineva mai sus .Noi cetatenii din rand am pierdut un magazin foarte bun (sau chiar cel mai bun din oras) in comparatie pret/calitate . Eu nu fac politica , nici nu ma pricep ,iar la categoria biserica nu vreau sa-mi exprim opinia. (o sa fiu moderat de un admin).
          Putin exagerezi cu opunerile iudemeristilor la “orice” , Tu esti mult mai inteligent fata de carcotasii marelui doctor , iar tema cu episcopul reformat este de una minora fata de proiectul sus amintit.
          Oricum cetateanul de rand are cel mult de pierdut, iar conducerea orasului rade sub mustata (o parte sigur).
          Sa fim rabdatori ,si timpul le va rezolva situatia.
          Historia est magistra vitae…:-) :-D

    • sofer spune:

      turma Domnului are oi, nu vaci. Ghici care-s măgarii.

  46. Claudiu Jager spune:

    Dar pentru a construi o biserica de ce nu se face dezbatere publica asa cum biserica cere pentru construirea unui magazin alimentar, care este mult mai necesara populatiei decat o biserica care doar iti i-a banii si nu iti umple burtica.?

    • cristi spune:

      popii văd câți cetățeni își fac necesitățile fiziologice în bălăriile de pe spațiul pe care se vrea Lidl, inclusiv meșterii de la biserică.

  47. Sabau Aurica spune:

    de ce nu merge domnul de la LIDLsa doneze niste banuti lui DOMNUL SOCOLAN si dupa acea nu va mai fi problema pozitiei la magazin

  48. Satmarean spune:

    Vrea biserica sa ma facă o ……biserica pe acel teren??????Rușine bisericii dar și PSD-ului după felul în care a votat.

  49. Prune Razvan spune:

    Biserica = o afacere. Daca lumea se desteapta ei pierd, alaturi de PSD si ALDE …

  50. Prune Razvan spune:

    Biserica = o afacere. Daca lumea se desteapta ei pierd, alaturi de PSD si ALDE …

  51. unu spune:

    oameni buni nu va infierbantati inutil.
    1) in primul rand articolul de pe acest site este prezinta sumar pozitiile partilor(constructor , biserica, partide politice). Daca veti citi stirile despre acest subiect de pe alte ziare(site-uri) veti constata ca lucrurile sunt putin nuantate.
    2) Din ceea redau alte publicatii principala problema nu este nici pozitionarea, nici imposibilitatea schimbarii proiectului ci sunt BANII, nu banii ceruti de biserica cum se vehiculeaza (fara nici cel mai mic fundament de catre unii postaci) ci banii in plus pe care ar trebui sa-i investeasca dezvoltatorul(nu ni se spune exact despre ce suma e vorba).
    3)Profiturile realizate in Romania de Lidl si de celelalte magazine de acest gen sunt imense(preturile practicate sunt uneori mult mai mari decat in alte tari, iar cei care frecventeaza genul acesta de magazine si in exterior pot confirma acest lucru)
    4) Nu va speriati nu pleaca nimeni de la “butoiul cu miere”, mai ales cand au investit deja masiv( achizitia terenului, proiect avize etc).
    5)Si la o adica chiar daca ar pleca, exista multe alte alternative, iar micii comercianti(romani sau maghiari ori poate psd-isti, udmr-isti, liberali ori ald-isti) din zona, poate ar avea o sansa de supravietuire
    6) Pe scurt, nu vreau sa iau apararea bisericii ori a psd-ului+ alde, dar daca toata problema se pune doar “LA O SUMA DE BANI OARECARE” pe care dezvoltatorul ar trebui sa o cedeze din profitul imens pe care il realizeaza de pe spinarea tuturor romanilor chiar si a celor patrioti si mari antiortodoxi, atunci chiar cred ca din respect fata de credinciosii acestui cult, magazinul ar putea sa se pozitioneze decent si nu cu “CURUL” asa cum vrea sa o faca prin economisirea unei anume sume de bani.

  52. mirean spune:

    Cred ca aceasta biserica, pe modelul postdecembrist al localitatilor, este infratita “pe sest” cu Sagrada Familia (sper ca am scris corect) asa ca vor mai trece 10 generatii pana se va termina.

  53. din cauza ta spune:

    ANAFUL nu verifica totusi bisericile astea…ca prea multe escrocherii fac preotii astea..

  54. cine e tiitoarea??? spune:

    am tot auzit multe despre “tiitori “…grofii aveau si ei unele … ma gandesc ca noi grofi ( cei care au impresia ca tot ce este al DOMNULUI este al lor ) au aceleasi apucaturi …

    va rog sa ma ajutati si pe mine sa ma elucidez….. cine tine icoana???

    accept raspunsuri doar de la preotul senior sau de la preotul junior!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest