Circulație îngreunată de la Satu Mare spre Cluj. Drumul spre Ardud, în reparații (FOTO)

21 iulie 2016 | 2 comentarii

circulatie judet satu mareDupă nebunia traficului din municipiului Satu Mare, pe sătmărenii care în aceste zile au drum spre Cluj îi așteaptă o altă aventură.

Recent au început lucrările de reparații la drumul național în zona Aeroportului – Mădăras-Ardud. Practic, este decopertat stratul de uzură, după care foarte probabil va fi turnat un strat de criblură după care un alt strat de asfalt. Criblura a fost depozitată chiar la intrarea în municipiul Satu Mare.

Cum utilajele care decopertează ocupă un sens de mers, din loc în loc, în zonele în care se lucrează, circulația este oprită. Un angajat al firmei care execută aceste lucrări dirijează circulația cu paleta. Deocamdată, nu se stă foarte mult la coadă, dar de la ieșirea din municipiul Satu Mare și până în Mădăras sunt cel puțin două astfel de opriri.

Așadar, cei care se deplasează în această perioadă spre Cluj trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Este posibil ca și în alte zone, de-a lungul Drumului Național, să mai fie executate astfel de lucrări. 

 

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. unimatan spune:

    Ce face CJSM cu DJ Acas-Unimat-Sacaseni ?(drum care scurteaza cu 25 km traseul Acas catre Tasnad.
    Stiti ca “Tronsonul DJ Unimat-Sacaseni” este din pamant ? Rusine CJSM, fost si actual ,daca nu faceti nimic aici.!!.

  2. viorel spune:

    Mafia DJ.Interese mafiote cu DJ Acas-unimat-sacseni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest