Dorel Coica vrea președinția PSD Satu Mare. Când va fi luată decizia

7 iulie 2016 | 33 comentarii

dorel coicaPreședintele Organizației Municipale Satu Mare a PSD, fostul primar Dorel Coica, a precizat astăzi că își dorește să candideze pentru funcția de președinte județean a social democraților sătmăreni. Desemnarea noului președinte a PSD Satu Mare se va face prin vot la Conferința de Alegeri ce va avea loc în data de 14 iulie.

Dacă Dorel Coica va participa sau nu la aceste alegeri va fi stabilit astăzi, în cadrul ședinței Organizației Municipale.

”Noi avem după-amiază o ședință la ora 18.00 cu Organizația Municipală și în funcție de decizia membrilor acesteia vom merge mai departe. Am intenția de a candida la președinția PSD Satu Mare, dar totul depinde de decizia Organizației Municipale. Și eu am fost convocat. Și dacă se decide că mergem și noi, cei de la municipiu, cu un candidat, atunci mergem fără nicio problemă. Dacă se decide așa, atunci candidatul voi fi eu. Astăzi vom lua decizia. Organizația Municipală își va alege un candidat, adică mă vor alege pe mine. Pe cine vor alege membri de partid, acela va fi președintele”, a precizat Dorel Coica.

În afară de Dorel Coica, surse din cadrul PSD spun că își mai doresc să participe la aceste alegeri președintele PSD Negrești-Oaș, primarul Aurelia Fedorca, dar și Ciprian Ardelean. 

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (33)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Bálint spune:

    Cuie Moica!!! Duta acasa la Oltenia acolo poti sa candidezi!!!

  2. oltenia e cu dorel spune:

    dorele tu vrei dar noi nu te mai vrem aici. hai pa ca esti foarte plictisitor si prost

  3. iorgovan spune:

    Iara apare acest personaj? Pai mai pierzatorule ce mai vrei?

  4. Fara Cap spune:

    Acuma ii si mai tare decat acum o luna.
    A devenit sef peste primarii PSD din judet.
    Sa vedem cat de bine se intelege cu prietenul lui de la Consiliul Judetean, caratistu’ Stef.

    • codruta spune:

      Un asemenea primar in alta tara ar sta toata viata la inchisoare la cate lucruri murdare a facut asa ca sa vedem ce urmeaza ,oare il salta si pe dl coica politia.

  5. Adrian b spune:

    Speram sa fie arestat la cate ilegalități și lucruri rele a făcut acest individ.

    • Ioan spune:

      Sa fi arestat tu Adrian b cu maicata si cu taicatau impreuna si sa o iei si pe sotia si copii tai la pachet! Sa platiti 9 generatii! Karma sa fie pe tot neamul tau!

      • Steluța spune:

        Sunt o proastă de manechina la Mondiala care m-am căsătorit cu un oltean hot ,sper ca autoritățile sa îl verifice pe acest borat de unde are milioane de euro în bănci și la saltea.Multa sănătate fiicei și nepoțelul.

      • cataliz igoan spune:

        Mâncate -ar viermiiii în pușcărie ,pe tine și pe hoții din jurul tău Ioane și pe neamul tău pana la a 9 generație de slugii și nepotii tai ,mojic în genunchi.Cum sa aperi un astfel de infractor care a pus orașul pe chituci. LA PUȘCĂRIE.

  6. cuie spune:

    CUIE MOICA!!!

  7. M spune:

    Ia ma a aparut si hotul, spune domnule unde sunt lucrurile ce apartin primariei? da da, alea ce au fost pe pereti mandate la rand.

    • Alex spune:

      O sa dai socoteala in viata de dincolo pt fiecare cuvant si pentru fiecare acuza pe care o faci! Si nu vei fi iertat! Vei urla in chinurile rautatii tale!

  8. marin spune:

    Cața șpagă a luat mizerabilul de la Florisal,Apaserv și Tehnic Asisist și a ținut toate cursele și pe analfabeta de nevasta la C. A.S.
    Dar curând se va face dreptate la cat rău a făcut acest gunoi orașului la pușcărie.

  9. florica spune:

    Dute mai la gara ca nimeni nu te sustine in partid

  10. oli spune:

    Vad ca e plin pe aici cu postaci ai actualului primar, linistiti-va campania electorala s-a termina, a castigat UDMR. In legatura cu votul intern in PSD voi nu aveti acces acolo, poate la UDMR ca sunteti de aceasi etnie cu primarul.

  11. Hilry spune:

    Coica se vrea deputat! Deputat! Deputat! Roca la municipiu cu Micle! Si toti oamenii lui govor la plimbare..uhuumm!!!

  12. Guta spune:

    Puie babtanilor si clica ta de sacali

  13. Ileana spune:

    Voi ati fost cei mai buni..Zi voi clica voastra tot asa ati pierdut alegerile mai bine ati tacea din gura

  14. Mariana spune:

    Ne scapa de Jenica Ardelean ?? D-na aceasta jupoaie toata Protectia Copilului !!! Tot ce misca trece prin buzunarul acestei femei. Nimic nu-i scapa !!! Chiar nimeni nu observa ilegalitatile de la DGASPC Satu Mare ??

  15. Marcela spune:

    Eugenia Ardelean si-a pus toti prietenii/prietenele sa predea cursuri asistentilor maternali si au fost platiti cu zeci de milioane din bani europeni. Nu aveau nici o treaba cu meseria de asistent !!! Rusine sa va fie !! Dupa ce ne-ati citit in fata o foaie de hirtie ati bagat in buzunar zeci de milioane !!!

    • Iulian spune:

      Daca ai dovezi continua daca nu opreste aceste acuzații aberante pentru ca te voi pune sa le dovedesti sau vei raspunde pentru aceste aberatii!!!!

  16. mirela spune:

    E logic să fie Coica președinte,a luat PESTE voturile partidului si e clar mai bun ca petric sau ardelean.

  17. Janos spune:

    Cum ocupa Jenica Ardelean postul de Dir Adj la Protectia Copilului fara vechime de functionar public ?? Chiar nimeni nu vede acest lucru ?? Din placintarie direct pe f-ctie de conducere ?? Cum e posibil asa ceva ??

    • Marcel spune:

      Ori esti prost ori te faci!!!inainte sa vorbesti despre o persoana mai citeste un pic cv-ul si informati despre aceea persoana!!!!

    • Marc spune:

      Nu inteleg ce treaba are Eugenia Ardelean cu acest articol???clar esti pus sa scrii prosti ptr ca altfel nu inteleg ce cauta comentariul tau aici!!!!este un articol deapre o persoana si tu scrii despre alta….esti un postac frustrat pus pe calomnierea unei persoane fara ca macar sa cunosti persoana sau activitatea ei si faci acuzati fara nici un fel de baza reala!!esti un nesimtit

      • Claudiu spune:

        Nu intelegi ce treaba are EUGENIA ARDELEAN cu acest articol??? Raspunsul e simplu :) E exponenta gastii de hoti ordinari care au ajuns la banul public. Cum sa fie platita cu 12.000 RON ca “formator” de Euro Best Team ??? Dar nu aveti rusine deloc ?? Aceasta femeie nu are nici pe departe pregatirea ptr a forma specialisti !!! Directorul general adjunct, coordonează, îndrumă, controlează si răspunde de activităţile de protecţie specială a copilului şi adultului cu handicap. Va dati seama ce i-ati dat pe mana ??? Sunteti inconstienti ?? Acesta e un post de specialist, nu de oportunisti politici !!! Comparati CV-ul cu cel al Marianei Dragos !!! Nici o diferenta nu observati ??? Lasati acesti copii si adulti cu nevoi speciale pe mana politrucilor ??? Este incostienta totala !!!

  18. sclvagism in era govor spune:

    Sunt eu RAUL BAPTAN , is un cretino-dobitoc-analfabet-si sluga lui Govor, va rog sa ma intelegeti deoarece sufar de o prostie rar intilnita , aproape ca-s la fel de prost ca si TAVI PETRIC…va multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest