Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

Drama ”Câini”, proiectată în această seară de Caravana TIFF la Satu Mare

TIFF Satu MareCirca 500 de sătmăreni au fost prezenți în această seară în pasajul Corneliu Coposu pentru a viziona cel de-al doilea film proiectat la Satu Mare de Caravana TIFF. Este vorba despre drama intitulată ”Câini”, o producție românească din acest an. 

Este vorba despre o dramă-thriller care are loc în România rurală, aproape de graniţa cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraş, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moştenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moşiei, Roman e treptat martorul unor evenimente bizare, şi o senzaţie generală de ameninţare pluteşte în aer.

Filmul a câştigat Trofeul Transilvania la Festivalul de Film TIFF 2016, a obţinut premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film in Cannes, în secţiunea Un Certain Regard.

Filmul a fost urmărit cu viu interes de sătmărenii cinefili, iar la final a fost apreciat și răsplătit cu aplauze.

Caravana TIFF va mai sta la Satu Mare încă o zi. Duminică seara va fi proiectat filmul norvegian Valul Ucigaș. Evenimentul va începe la ora 21.00, când vor fi proiectate o serie de filme de scurt metraj, iar filmul propriu-zis va putea fi vizionat de la ora 21.45.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.