Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Drumul spre Ardud, în lucru și duminica. Pe pod nu se poate nici în weekend, nici noaptea (FOTO)

lucrari drum ardud (3)Numulțumirile sătmărenilor față de ritmul în care se lucrează pe Podul Decebal se poate spune că sunt fondate dacă facem comparație cu ritmul de lucru al altor firme care au lucrări asemănătoare în județ.

Spre exemplu, muncitorii firmei care execută lucrările de reparații a Drumului Național ce face legătura în Satu Mare și Cluj se aflau la muncă atât sâmbătă, cât și duminică, până la ora 13.00, pe Podul Decebal, de vineri, după ora 16.00, nu mai vezi niciun lucrător. Deși ar fi mai indicat să se lucreze în week-end, când circulația nu este atât de mare, cei ce lucrează pe pod preferă să se odihnească tocmai atunci.

În schimb, firma Diferit, care execută lucrările pe drumul spre Ardud, astăzi, la ora 12.00, erau încă la lucru, așa după cum se poate observa și în fotografii. În timp ce pe Podul Decebal nu era absolut nimeni.

Sătmărenii se întreabă de ce firma ”Diferit” este mai altfel decât firma care lucrează pe pod. De ce la unii se poate, iar la alții nu.

11 comentarii

  1. Fara Cap Răspunde

    Una are contract cu CNADNR cealalta cu Primaria Satu Mare. Se vede nivelul celor din primarie de la fostul primar pana la femeia de servici

    Deja au trecut doua saptamani din cele cinci. Se pare ca nu il vor termina la timp

  2. Ginu Răspunde

    Pe careiului s-a lucrat aseara pana pe la 23:00.Au terminat de asfaltat la rompetrol.Mai sunt si firme serioase

  3. Sonia Pop Răspunde

    Pentru desteptii din comisia de circulatie din subordinea nustiu cui: va trecut prin mintea aia atrofiata care in afara de indemnizatiile de sedinta sa va ganditi sa fluidizati traficul de la intrarea dinspre Oradea si pana la iesirea din M17….DOAR O BUNA SINCRONIZARE A SEMAFOARELOR, gen Zalau caci la noi ai sanse sa le prinzi pe toate pe rosu, zici ca au picat toate din cer.

    • Fara Cap Răspunde

      Ar fi bine sa nu te arunci in declaratii fara o baza solida.

      In Zalau majoritatea semafoarelor sunt puse in intersectii gen Billa, Str. Brandusa M16. Drumurile cu care se intersecteaza nu sunt intens circulate fiind secundare, acest lucru nu se poate zice si despre intersectiile noastre. Orasul nostru ii atipic fata de multe orase din Romania datorita raului care imparte orasul in doua. Nu toata circulatia ii axata pe un singur drum, Oradea-Zalau.

      Daca te pricepi asa bine nu ne zici care ii drumul cu prioritate in cele doua intersectii de la poduri? Pentru ca nu se leaga intre ele ca si in Zalau. La podul Decebal drumul cu prioritate ii cel de pe pod spre Lucian Blaga. Dincolo drumul cu prioritate ii pe Careiului.

      In Zalau cand ai verde au si cei de pe contranses verde. Cum faci asta la Golescu sau Decebal? Alftel sincronizezi numai pentru un singur sens.

      Poate ne faci un desen sa intelegem si noi, prostii orasului, cum sincronizezi tu semafoarele pe ambele sensuri Zalau-Oradea si pe langa sa nu afectezi negativ traficul ce vine de pe poduri

  4. cristi Răspunde

    Azi pe pod erau 100-150 de oameni si vreo 30 de utilaje. Se muncea in draci. Cred ca in doua zile e gata. Vai de capul lui oras si primar care este. Satu Mare=Vaslui.

  5. ardelean Răspunde

    Draga Ginule, d ecare Rompetrol vorbesti tu? azi era coada la intrarea in oras, pe o singura banda, semaforizata….si nici o miscare. Poate in alt oras e gata intrarea…sau vorbeai de Zalau?

  6. Iuliu Răspunde

    Astazi..duminica, am intrat in oras dinspre Carei …la ora 15.30….in fata la Dedeman se lucra cu utilaje si muncitori…32 de grade afara si duminica. Pe podul Decebal de ce nu se poate.??

  7. laurentiu Răspunde

    F CLAR,primarul e depasit de situatie! Si e abia inceputul!:(

    • Unu' Răspunde

      Contractul a fost negociat și semnat de … coi-ca, dorel de sătmar!!! Din acest motiv firma executantă o tot dă pe aia cu “suntem în grafic …”!!!
      Așadar, multe mulțumiri fostului primar, cel mai slab primar din câți a avut orașul în cei aproape 1000 de ani de existență, coi-ca dorel de sătmar!
      CUIE MOICA!!!!

  8. mama Răspunde

    Presa și alte persoane publice care aduceau acuze(nu de mult), intrebate și neîntrebate, la adresa TehnicAsist, nu spun acum nimic , de modul in care, această firmă, lucrează la 35 de grade, în zona Dedeman, cu utilaze performante, cu oameni profesioniști, muncă de calitate, fiind în grafic. Asta dovedește că ,,presa,, sătmăreană promovează scandalul, dorința de a distruge oameni și firme, de a manipula SĂTMĂRENII(ei chiar ne cred proști-oare suntem?). Așa să ne ajute DUMNEZEU,după cum merităm.

  9. Unu' Răspunde

    Puțini erau cei care contestau calitatea lucrarilor celor de la Tehnic Asist! Față de consacratele firme locale gen Construcții Drumuri, Dominium sau bomba de Alfa Rom, cei de la Tehnic Asist sunt net superiori! Doar modul de atribuire al contractelor precum si valorile acestora sunt cam dubașe! Să nu uităm că în plin bum economic (2006-2007), Ungaria construia autostradă cu un preț mediu de 2,5 milioane de euro per kilometru, iar noi plătim azi peste un milion de euro pentru reabilitarea unui kilometru de drum cu 4 benzi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.