Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Noi programe de finanţare pentru IMM-uri în mediul rural şi Microindustrializare

programe de finantarePe site-ul Directiei Politici Antreprenoriale si Implementare Programe pentru IMM (www.aippimm.ro) au aparut anunturile referitoare la data de lansare a:

– Programului national multianual de microindustrializare (MICROINDUSTRIALIZARE) si a

– Programului national multianual pentru infiintarea si dezvoltarea IMM in mediul rural (MEDIUL RURAL).

Astfel, incepand cu data de 20 iulie 2016 ora 10.00 vor fi active pe site-ul www.aippimm.ro aplicatiile de inscriere in cadrul celor doua programe.

Documentatia programelor se poate consulta si descarca la adresa:

http://www.aippimm.ro/categorie/programe/programe-nationale-2016/ alegand programul dorit.

In regiunea de Nord-Vest, pot beneficia de prevederile Programului MICROINDUSTRIALIZARE numai societăţile cu capital social integral privat care se incadreaza în categoria intreprinderilor mici sau mijlocii si care au cel putin 2 exercitii financiare incheiate la data deschiderii aplicatiei electronice de inscriere a planului de afaceri, iar codul CAEN pentru care solicita finantare este eligibil in cadrul Programului si autorizat a fi desfasurat la momentul inscrierii online.

De prevederile Programului MEDIUL RURAL pot beneficia operatorii economici care au sediul social sau punctul/punctele de lucru in mediul rural si implementeaza proiectul in mediul rural.

Acestia pot fi societati constituite dupa Legea 31/1990 care se incadreaza in categoria intreprinderilor mici sau mijlocii sau sunt persoane fizice autorizate ori intreprinderi individuale (inregistrate si autorizate conform OUG nr. 44/2008) si care isi desfăsoara activitatea de cel putin 3 ani fiscali consecutivi, iar codul CAEN pentru care solicita finantare este eligibil in cadrul Programului si autorizat de minim 3 ani anteriori inscrierii.

Prin Programul MICROINDUSTRIALIZARE, beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum 90%, dar nu mai mult de 250.000 lei pentru fiecare beneficiar, iar prin programul MEDIUL RURAL beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum 90%, dar nu mai mult de 125.000 lei pentru fiecare beneficiar.

In procedura de implementare a programului MICROINDUSTRIALIZARE sunt precizate grupele de coduri CAEN eligibile (toate din domeniul productiei), iar intr-o anexa din documentatia programului MEDIUL RURAL  este prezentata lista codurilor CAEN eligibile, cu incadrarea lor in cele 4 categorii de punctaj corespunzatoare tipurilor de activitati pentru care se solicita finantare (▪ Productie, programare IT;  ▪ Cercetare-dezvoltare, invatamant, sanatate; ▪ Turism si facilitati de cazare, activitati profesionale si de servicii; ▪ Constructii, Comert).

In vederea inscrierii in cadrul Programului, operatorul economic va completa si transmite on-line planul de afaceri incepand cu ora 10.00 a primei zile de înscriere (miercuri, 20 iulie 2016), pana la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere: vinerii, 29 iulie 2016 (timp de 10 zile calendaristice) pentru ambele programe.

Admiterea in Program se va face  in  ordinea punctajului obtinut la evaluarea planurilor de afaceri on-line. La punctaje egale se aplica criteriile de departajare prevazute in procedurile programelor.

Bugetele alocate Programelor pentru anul bugetar 2016 este de 60.890.000 lei pentru programul MICROINDUSTRIALIZARE, respectiv 25.900.000 lei pentru programul MEDIUL RURAL.

Prin implementarea Programelor, se estimeaza acordarea de ajutor de minimis unui numar de minim 244 de beneficiari prin programul MICROINDUSTRIALIZARE, respectiv minim 207 beneficiari prin programul MEDIUL RURAL.

Schemele sunt valabile până la 31 decembrie 2016, plățile în cadrul schemelor de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.