Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Război în penitenciarele din România. La Satu Mare e liniște deocamdată

penitenciarÎn marea majoritate a penitenciarelor din România există o stare de tensiune. Deținuții protestează, sub diferite forme fiind nemulțumiți de condițiile  din pușcării. Deținuții au refuzat mâncarea sau au făcut gălăgie în cursul nopții de marți spre miercuri, astfel că a fost necesară intervenția gardienilor cu gaze lacrimogene pentru liniştirea deţinuţilor dintr-o cameră, care erau violenţi verbal şi ameninţau că incendiază diferite lucruri.

La Penitenciarul Satu Mare, cel puțin deocamdată, este liniște. Purtătorul de cuvânt al instituției, subcomisar de penitenciare Dorina Vaida, a precizat că, cel puțin până în prezent nu au fost înregistrate astfel de evenimente. Aceasta a mai adăugat că deținuții de la Satu Mare sunt liniștiți și că nu au protestat sub nicio formă.

Cu toate acestea, ținându-se cont de evenimentele care se desfășoară în alte penitenciare din țară, gradul de vigilență al gardienilor de la Satu Mare a crescut, chiar dacă nu au fost luate măsuri suplimentare de pază. 

Un comentariu

  1. Atlantikpo Atlantik Răspunde

    La Satu -Mare e pension pentru puscariasi, adica e stil occidental , ca doar e Ardeal…. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.