Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Sâmbătă furtunoasă în județ. Bătăi soldate cu îngrijiri medicale la spital

scandalLa data de 09.07.2016, orele 17:00 lucrătorii Secţiei 9 Poliţie Rurală Negreşti Oaş au fost sesizaţi prin apel 112, de un cetăţean din comuna Racşa, despre faptul că, în timp ce se afla la locuinţa unui vecin, a fost agresat de către acesta, pe fondul consumului de alcool.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat ca cele sesizate se confirmă, victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Agresorul este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire si alte violenţe.

La data de 09.07.2016. orele 18:00, lucrătorii Secţiei 9 Poliţie Rurală Negreşti Oaş au fost sesizaţi telefonic de către Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, despre faptul că la această unitate sanitară a fost transportată cu ambulanţă o persoană de sex feminin domiciliată în localitatea Remetea Oaş, jud. Satu Mare, care a fost agresată de concubinul ei.

Poliţiştii sosiţi la fata locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Victima a rămas internată în spital, iar agresorului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire si alte violenţe.

Tot sâmbătă, 09 iulie, orele 18:46, lucrătorii Secţiei 4 Poliție Rurală Beltiug, au fost sesizaţi prin apel 112, de către femeia M. M., de 63 ani, cu domiciliul în comuna Socond, jud. Satu Mare, despre faptul că în jurul orelor 18,30, a avut loc un scandal în familia sa, în urma căruia o persoană a fost agresată fizic.

Poliţiştii sosiţi la fața locului au stabilit faptul că B. Z. de 26 ani, ginerele susnumitei, aflându-se în cartierul de rromi din Socond, în urma unor discuții contradictorii avute cu cumnatul acestuia, numitul M. M., de 38 de ani, a fost lovit de către acesta cu o sapă în zona capului fiindu-i provocate leziuni.

Victima nu a solicitat un echipaj al ambulanței în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal săvârşirea infracțiunii de violență în familie.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.