Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Sătmăreanul Alex Negrea, gol ”a la Hagi”. Puștiul minune al fotbalului autohton (FOTO&VIDEO)

alex negrea1Sătmarul continuă să surprindă, fotbalistic vorbind, şi să ne ofere jucători talentaţi ce ajung încet în atenţia loturilor naţionale de juniori. Unul dintre aceștia este Alex Negrea, născut la Satu Mare, dar care în prezent joacă la echipa U19 a FC Augsburg din Germania și face parte din echipa națională a României U19, cu toate că nu are decât 17 ani.

Tânărul și talentatul forbalist sătmărean a reușit un gol spectaculos într-o partidă amicală disputată între echipele U19 ale cluburilor FC Augsburg – Liverpool, scor 3-1.  În vârstă de 17 ani, Negrea evoluează în flancul stâng, ca fundaş sau mijlocaş, şi e considerat unul dintre cei mai promiţători junoiri a clubului din Bundesliga.

Alex Negrea e născut în 1998 şi evoluează la FC Augsburg.

În acest an a câştigat Bundesliga la nivelul juniorilor U 17 iar acest lucru i-a adus şi o primă convocare la Naţionala U 18 a României. A jucat în amicalele cu Croaţia şi se pare că a reuşit să impresioneze.

Alex Negrea e un jucător de bandă stânga, poate evolua atât fundaş cât şi mijlocaş şi a ajuns în Naţionala României după ce oficialii de la FRF l-au chemat la teste la Bittburg.

Alex a ajuns împreună cu părinţii săi în Germania în 2010. A apucat să se iniţieze în fotbal la Satu Mare, alături de Dacian Nastai.

În 2010 a mers la Augsburg la o selecţie . „A fost o acţiune a lor. Talent Tag iar din 60 de copii urmau să fie reţinuţi doar trei care să rămână în club. După mai multe teste şi probe doar Alex a rămas în atenţia clubului din acei copii. Am progresat şi anul acesta cu el în echipă Augsburg a câştigat Bundesliga la juniori U 17.Iar din acest sezon a fost promovat la U 19 iar campionatul, Bayerliga va începe în acest week end” spune Tudor Negrea, tatăl jucătorului.

Acesta e conştient că Alex Negrea are nevoie de multă muncă şi de ceva şansă pentru a ajunge la un nivel ridicat. „Suntem aproape, mai avem un pas de făcut. Acum sunt bucuros că deşi Alex are doar 17 ani cei de la club l-au inclus în lotul U 19. Avem şansa să fim la Augsburg, un club extrem de serios ce joacă în Europa League anul acesta şi a terminat sezonul pe locul cinci în Bundesliga. Ne dorim să ajungă şi Alex la echipa mare într-o zi”, mai afirmă Tudor Negrea, un tată extrem de mândru şi fericit de realizările de până acum ale fiului său.

Sursa foto și video: prosport.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.