30 jandarmi au fost astăzi înaintaţi în grad la termen

1 august 2016 | 0 comentarii

avansari jandarmi 2Ziua de 1 august, reprezintă pentru cadrele militare jandarmi, o zi de împlinire şi de bucurie în acelaşi timp, deoarece alături de Ziua Armei şi de celelalte sărbători din cursul anului, este ziua în care după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi parcurgerea stagiului în grad, militarii jandarmi sunt avansaţi în treapta ierarhică următoare.

          Jandarmeria sătmăreană este în sărbătoare prin faptul că, un număr de 30 jandarmi, din care 4 ofiţeri  şi  26 de subofiţeri sunt recompensaţi cu înaintarea în gradul următor.

          Acesta este rezultatul a trei, patru sau cinci ani de muncă, fiind totodată confirmarea maturităţii profesionale şi a dezvoltării capacităţilor operaţionale în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

  Ceremonia militară organizată cu  prilejul avansării în grad la termen a  aunui număr de 30 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare a avut loc luni, 1 august  a.c. începând cu ora 09.00, la sediul unităţii.

      În cadrul ceremoniei, domnul colonel  Vasile Bocea a dat citire Ordinului  Ministrului de  avansare în grad a 4 ofiţeri  şi  a celor 26 de subofiţeri.

Înmânarea noilor însemne de grad  şi felicitarea celor avansaţi s-a făcut de către inspectorul şef al unităţii, care a transmis pe rând felicitări jandarmilor avansaţi astăzi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obţinut şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului. Totodată le-a mulţumit pentru devotamentul şi tenacitatea dovedită în asigurarea ordinii publice la misiunile încredinţate.

LISTA CELOR AVANSAŢI:

În conformitate cu Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, cu data de 01.08.2016 ofiterii în activitate din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare, care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul anului 2016 şi îndeplinesc celelalte condiţii, se înaintează în gradul următor, la termen, astfel:

 În gradul de locotenent 

-        sublocotenent CORDOŞ IOAN-SEBASTIAN;

-        sublocotenent GÎSCĂ COSMINA-ELENA;

-        sublocotenent PERENI OCTAVIAN-PETRU-ALEXANDRU;

-        sublocotenent ROB TUDOR-IONUŢ;    

În conformitate cu Ordinul inspectorului şef, cu data de 01.08.2016 subofiţerii în activitate din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare, care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul anului 2016 şi îndeplinesc celelalte condiţii, se înaintează în gradul următor, la termen, astfel:

În gradul de plutonier adjutant şef

-        plutonier adjutant BUGA MIRCEA-VASILE;

 

-        plutonier adjutant COZMA OVIDIU-DUMITRU;

-        plutonier adjutant RACOLŢA MIRCEA-CLAUDIU;

-        plutonier adjutant TRENEA GHEORGHE;

-        plutonier adjutant VIDA GHEORGHE-DOREL;

În gradul de plutonier adjutant 

-        plutonier major HOJBOTĂ PAVEL-LUCIAN;

În gradul de plutonier major 

-        plutonier CHERECHEŞ CIPRIAN-PAUL;

-        plutonier CHIŞIU IULIU-CORNEL;

-        plutonier COSMA CRISTIAN;

-        plutonier DONCA SERGIU-IOAN;

-        plutonier MITRAŞCA ALIN-IOAN;

-        plutonier PERENYI LUCIAN-ADRIAN;

-        plutonier STEER-COSTIN MARIUS;

-        plutonier SZEGEDI ZSOLT-ANDRAS;

-        plutonier ŞEREŞ SILVIU-IOAN;

-        plutonier TĂMÂIAN CIPRIAN-VASILE;

-        plutonier ŢIPROC ADRIAN-CĂLIN;

-        plutonier VEZENTAN ALIN-IONUŢ;

În gradul de plutonier 

-        sergent major BĂRBOS VLĂDUŢ-VASILE;

-        sergent major BENEDEK MARIUS-ANDREI;

-        sergent major MĂGUREAN CORNEL-GABRIEL;

-        sergent major POP DANIEL-DARIUS;

-        sergent major ROBAŞ DANIEL-IOAN;

-        sergent major SOGOR CAROL;

-        sergent major ŞUGAR ANDREI-ALIN;

-        sergent major ŢIPLEA RĂZVAN-MARIUS.

           Comanda unităţii transmite sincere felicitări tuturor celor avansaţi dorindu-le  mult succes pe mai departe, precizând faptul că avansarea de astăzi aduce cu sine pe lângă o tresă pe umăr şi o creştere a responsabilităţilor ce revin tuturor în îndeplinirea misiunilor încredinţate.

 Sursa: Jandarmeria Satu Mare

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest