Accident la Negreşti: un mort și 4 răniți

4 august 2016 | 246 comentarii

pieton brat accidentAccident la Negreşti. O persoană a decedat şi alte patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut azi noapte pe fondul vitezei.

În data de 04.08.a.c., la ora 02.20, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident rutier în orașul Negrești Oaș.

La fața locului, polițiștii rutieri negreșteni au stabilit faptul că un conducător auto de 23 de ani din localitate, conducând pe strada Luna un autoturism înmatriculat în Anglia, în care se mai aflau 4 persoane, a pierdut într-o curbă controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp de susținere a rețelei electrice.

Evenimentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto și cu rănirea celorlalți 4 pasageri din autoturism, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, toți din orașul Negrești Oaș.

 Victimele au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale, cercetările urmând să continue  pentru stabilirea întregului complex de împrejurări în care s-a produs evenimentul rutier.

ISU Someș Satu Mare au intervenit dimineaţă, cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Negreşti Oaş, alături de un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi care s-au deplasat la locul indicat. În sprijin, a fost alocat şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care a plecat de urgenţă din Satu Mare spre locul producerii accidentului.

 În urma impactului extrem de violent, cu un stâlp de înaltă tensiune, după ce autoturismul a ieşit de pe carosabil au rezultat cinci victime, pasageri ai maşinii. Din nefericire, şoferul, în vârstă de 22 de ani, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului, pompierii militari procedand pentru extragerea acestuia, însă din cauza leziunilor incompatibile cu viaţa, echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul.

Restul pasagerilor, tineri cu vârstele cuprinse între 21 şi 36 de ani, au fost gasiţi conştienţi, cu diferite leziuni uşoare. Aceştia au primit îngrijiri medicale, ulterior fiind preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi de urgenţă la unitatea spitalicească pentru continuarea investigaţiilor medicale.

Sursa: Poliţia Satu Mare, ISU Someș Satu Mare

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (246)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Unu' spune:

    Natural selection is a bitch! Rest in pieces!
    Selecția naturală, bat-o vina …
    Vin pitecantropii grămadă, dar unii rămân …

  2. Vasi spune:

    Incepe ,,distractia”! Vin baietii de departe sa arate prostimii ce bestii si-au tras … apoi D-zeu cu mila! Pacat!

  3. com spune:

    Unde e Politia Rutiera?
    Cate echipaje sunt in trafic?
    Politia Rutiera isi face treaba in trafic dimineata intre 7,30 si 8,30 cand oamenii pleaca la servici si intre 15,30 si 16,30 cand oamenii se indreapta acasa de la servici .Nimic care sa previna viteza excesiva a celor veniti din strainatate precum si consumul de alcool la volan .In rest suntem smecheri de smecheri !

    • unu spune:

      dar nu te supara ce vrei sa stea in fundul fiecarei cacacios , daca e bou asta e , nu politia e de vina in asemenea cazuri , ci idiotii care vin cu masini inchiriate sau care dorm sub pod si vin acasa cine sunt eu , dar toti au un final.

    • responsabilizare spune:

      Politia rutieră!!!
      Unde este responsabilitatea?

  4. Alexx Isac spune:

    Sa imi bag … in tine de sclav obosit

  5. Alexx Isac spune:

    Sa imi bag … in tine de sclav obosit

  6. Alexx Isac spune:

    Sa imi bag… in tine de sclav obosit

  7. Alexx Isac spune:

    Sa imi bag …in tine de sclav obosit

  8. Alexx Isac spune:

    Sa imi bag …in tine de sclav obosit

  9. hale luia cu inca un fraier in minus!!!!

  10. Bianca Zgardus daca intra peste tine si te calca,ce ziceai?

  11. George Pregon spune:

    Uita-te la fata ta ma sclavete !

  12. George Pregon spune:

    Uita-te la fata ta ma sclavete !

  13. Jurje Cornel spune:

    Super ;) cu inca un sclav in minus ;)

  14. Silaghi spune:

    Mai bine te calca pe tine trenu si nu mai scriai aberati tampitule!!

  15. Cascavalul Frumos esti un vierme pe pâmant vezi de treaba ta mai baiatule si nu te bucura de necazul altuia ça Maine poti fi tu imbecilule!!! Dumnezeu sa te odihneasca Ionut Pop!

  16. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  17. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  18. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  19. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  20. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  21. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  22. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  23. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  24. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  25. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  26. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  27. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  28. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  29. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  30. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  31. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  32. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  33. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  34. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  35. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  36. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  37. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  38. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  39. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  40. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  41. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  42. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  43. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  44. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  45. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  46. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  47. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  48. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  49. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  50. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  51. Ionut Boboi spune:

    Cașcavale ,auzi ba retardatu dracu ia-o pe japița aia de ma-ta si mergeti și vindeti foamea ce o aveți in voi la piață ca sigur deveniți miliardari !

  52. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  53. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  54. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  55. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  56. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  57. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  58. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  59. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  60. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  61. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  62. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  63. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  64. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  65. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  66. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  67. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  68. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  69. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  70. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  71. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  72. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  73. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  74. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  75. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  76. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  77. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  78. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  79. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  80. Nu poate m-ai mult el nu vezi ce fata de handicapat are la poza de profil cascaval retardat!!

  81. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  82. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  83. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  84. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  85. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  86. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  87. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  88. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  89. Să te fut în gura slabanocule și pe mata

  90. Să-ți dau muie clocitura

  91. Să-ți dau muie clocitura

  92. Să-ți dau muie clocitura

  93. Să-ți dau muie clocitura

  94. Să-ți dau muie clocitura

  95. Să-ți dau muie clocitura

  96. Să-ți dau muie clocitura

  97. Să-ți dau muie clocitura

  98. Să-ți dau muie clocitura

  99. Să-ți dau muie clocitura

  100. Să-ți dau muie clocitura

  101. Să-ți dau muie clocitura

  102. Să-ți dau muie clocitura

  103. Să-ți dau muie clocitura

  104. Să-ți dau muie clocitura

  105. Să-ți dau muie clocitura

  106. Să-ți dau muie clocitura

  107. Să-ți dau muie clocitura

  108. Să-ți dau muie clocitura

  109. Să-ți dau muie clocitura

  110. Să-ți dau muie clocitura

  111. Să-ți dau muie clocitura

  112. Să-ți dau muie clocitura

  113. Să-ți dau muie clocitura

  114. Să-ți dau muie clocitura

  115. Să-ți dau muie clocitura

  116. Să-ți dau muie clocitura

  117. Să-ți dau muie clocitura

  118. Să-ți dau muie clocitura

  119. Să-ți dau muie clocitura

  120. Să-ți dau muie clocitura

  121. Să-ți dau muie clocitura

  122. Să-ți dau muie clocitura

  123. Să-ți dau muie clocitura

  124. Să-ți dau muie clocitura

  125. Să-ți dau muie clocitura

  126. Să-ți dau muie clocitura

  127. Să-ți dau muie clocitura

  128. Să-ți dau muie clocitura

  129. Să-ți dau muie clocitura

  130. Să-ți dau muie clocitura

  131. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  132. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  133. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  134. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  135. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  136. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  137. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  138. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  139. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  140. Mai fitosi ca tine moldovene ieu să fiu în tine mias pune lacăt pe gură

  141. mmm spune:

    De ce PortalSM nu are un moderator de discuții si permite tuturor analfabeților sa înjure si sa dea multe ENTER-uri,indiferent ca stau in Dublin . Londra sau oriunde .Daca vrei sa comentezi ceva scrie ceva inteligent ,chiar si usturător ,daca poți ,dar scrie corect,nu ieu în loc de eu si mias în loc de mi-aș .In definitiv fiecare valorează după cât a trecut prin școala ,nu , pe lângă școala

  142. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  143. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  144. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  145. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  146. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  147. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  148. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  149. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  150. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  151. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  152. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  153. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  154. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  155. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  156. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  157. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  158. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  159. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  160. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  161. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  162. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  163. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  164. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  165. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  166. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  167. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  168. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  169. Sugalaule dute mai suge ceva că pierzi lapadatura

  170. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  171. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  172. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  173. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  174. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  175. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  176. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  177. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  178. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  179. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  180. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  181. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  182. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  183. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  184. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  185. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  186. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  187. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  188. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  189. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  190. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  191. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  192. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  193. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  194. Ciprian Pop spune:

    Tu nu-ti dai seama că un om a murit?
    Ești un om psihopat ai un nume de rahat.. Te naibi tu l-ai cunoscut..? Nu deci taci naibii din gura ..
    Te crezi deștept?

  195. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  196. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  197. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  198. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  199. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  200. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  201. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  202. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  203. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  204. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  205. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  206. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  207. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  208. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  209. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  210. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  211. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  212. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  213. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  214. Ciprian Pop a murit un fraier nu un om;) si eu nu o sa conduc nici odata ca un erou cu masina straina adusa din anglia care am cumparat din banii care am castigat la curatat wc uri ;) prosti sunteti voi…dar nu am cu cine discuta

  215. Ciprian Pop spune:

    Cascavalul Frumos , imbecilule marsh acasă și te spânzura ! Ești un om fără minte , cum ma-ta îți faci un profil de facebook de rahat cu un nume de rahat , o poza de tot rasul , si te pui să comentezi moartea unui om oameni ca tine ar trebui să fie pusi ca sclavi sau împușcați!

  216. Ciprian Pop spune:

  217. Ciprian Pop spune:

  218. Ciprian Pop spune:

  219. Ciprian Pop spune:

  220. Ciprian Pop spune:

  221. Ciprian Pop spune:

  222. Ciprian Pop spune:

  223. Ciprian Pop spune:

  224. Ciprian Pop spune:

  225. Ciprian Pop spune:

  226. Ciprian Pop spune:

  227. Ciprian Pop spune:

  228. Ciprian Pop spune:

  229. Ciprian Pop spune:

  230. Ciprian Pop spune:

  231. Ciprian Pop spune:

  232. Ciprian Pop spune:

  233. Ciprian Pop spune:

  234. Ciprian Pop spune:

  235. Ciprian Pop spune:

  236. Ciprian Pop spune:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest