Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

Bătaie în ştrandul din Mihăieni

Bataie pe stradaPolițiștii Secției Rurale Tășnad, au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict iscat în incinta unui complex turistic.

La data de 31.07.2016, în jurul orei  19.00, poliția a fost sesizată de către administratorul unui complex turistic din localitatea Mihăieni, despre faptul că în incinta complexului a  avut loc o altercaţie între două persoane de sex masculin.

Ajunși la fața locului, polițiștii au  identificat persoana vătămată ca fiind un minor de  17 ani, domiciliat în comuna Beltiug,  județul Satu Mare, care, în urma unor discuții contradictorii pe care le-a avut cu un bărbat, ar fi fost lovit de mai multe ori cu pumnul în zona capului și a feței de către acesta, provocându-i leziuni la nivelul ochiului drept.

Din verificările efectuate de către polițiști, a fost identificat presupusul agresor ca fiind M.I.  de 48 ani, domiciliat în municipiul Baia Mare,  județul Maramureș, care va fi cercetat în dosarul penal constituit cu această ocazie, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Pentru  efectuarea de investigații medicale de specialitate, victima a fost transportată de către o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Satu Mare.

Sursa: Poliția Satu Mare

Un comentariu

  1. Jurnalistu' lu' Peste Răspunde

    Bataie intre betzivani ratatzi…Stire de rahat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.