Ultima actualizare: azi, 14:27

Locale

O sătmăreancă s-a trezit cu hoţul în casă. Infractorul a ajuns după gratii

hoti locuintePoliţiştii sătmăreni au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 51 de ani din municipiu, bănuit că ar fi comis un furt.  Întrucât față de acesta a fost dispusă de către instanță măsura controlului judiciar, pentru comiterea anterioară a altor fapte penale, urmează a fi prezentat parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare  cu propunere de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv.

În fapt, la data de 01.08.2016, în jurul orei 09.40, G.S. de 51 ani, din Satu Mare, profitând de fereastra lăsată larg deschisă a unui imobil de pe strada Anton Pann din municipiu,  prin escaladare, ar fi pătruns în imobil, fiind observat de către o vecină în timp ce ieșea pe fereastra imobilului cu bunuri asupra lui. Femeia a alertat atât poliția cât și partea vătămată, astfel că principalul bănuit a fost prins de către aceștia în zona Pieței 14 Mai, cu bunurile în valoare aproximativă de 200 lei asupra sa, care au fost restituite păgubitului.

Polițiștii de investigații criminale continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, cu presupusul autor în stare de reținere, urmând ca acesta să fie prezentat Judecătoriei Satu Mare cu propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.