PNL somează conducerea IȘJ Satu Mare. Mesajul liberalilor sătmăreni

25 august 2016 | 14 comentarii

ISJ Satu MareAvând ca titlu ”Domnule Durlă, sunteți veriga slabă în sistemul de educație din Satu Mare”, liberalii sătmăreni somează conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare să înceteze cu numirile politice în funcțiile de directori de școli. 

Redăm integral textul transmis de PNL Satu Mare.

 ”În ciuda eforturilor guvernului în exerciţiu de a moderniza administrația, există funcționari și politicieni în preajma lor care vor ca România să rămână în trecut – un domeniu feudal la îndemâna intereselor proprii.

Avem nevoie de profesioniști în corpul administrației publice, dar unii se opun acestei reforme. Observăm derapaje majore în cadrul unor instituții publice, așa cum se întâmplă acum la Inspectoratul Şcolar Județean Satu Mare.

PNL Satu Mare este îngrijorat și atrage atenția asupra unor acțiuni ale inspectorului general școlar care inventează noi proceduri de „numire” ale unor directori de instituții de învățământ „prin vot”, numiri făcute în final după interese numai de dansul știute și/sau probabil, de partid.

Procedurile legale prevăzute în aceste cazuri sunt bine precizate în Legea Educației Naționale si în actele normative subsecvente.

Aceasta procedura de detașare a directorilor în școli trebuie să înceteze. Partidul Naţional Liberal  susține promovarea doar pe criterii de competență profesională și integritate a celor care trebuie să fie manageri veritabili ai liceelor, școlilor sau grădinițelor .

Nu putem accepta forme ascunse de promovare a unor conducători, care trebuie sa obțină performanta, prin „numire” și realizate prin votul colegilor sau viitorilor subordonați, vot acordat in unele cazuri electronic!. În media au apărut deja informații despre practici care depășesc, prin abuz, chiar și acest tip de alegere prin vot (o variantă foarte nefericită). Domnul Călin Durlă reușește si „performanța” de a încălca, complet discreționar, propriile regulamente inventate, culmea, tot de dânsul.

Prin acțiunile sale, domnul inspector general perpetuează problemele care au năruit sistemul de învățământ în ultimii ani, ducând educația înspre faliment.

Opriți-vă!”

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (14)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Nicolae spune:

    A fost cea mai corecta si cea mai transparenta modalitate de a alege directorii, ati procedat foarte corect domnule Durla.PNL-ul uita de numirile facute de dansii.Sa fim siguri caci daca erau ei la putere nu mai era transparenta aceasta.Va felicit d-le Durla.

  2. Cetăţeanul turmentat spune:

    Şi ce crede PNL-ul că dascălii nu cunosc interesele şcolii? Ba îl cunosc chiar mai bine decât politrucii.
    Dimpotrivă, votul e cea mai importantă formă a democraţiei.
    STOP NUMIRILOR POLITICE!

    • vasy spune:

      daca tie ti se pare ca numirea fostilor directori, pusi de psd- alde ,nu este o numire politica inseamna ca ori esti si tu rosu inflacarat ori habar n-ai despre ce vorbesti.da ,votul este cea mai importanta forma de exprimare a democratiei dar nu votul exprimat cu pixul pe hatie sau printr-un email prin care imputerniceai un coleg sa voteze in locul tau.

  3. carcotas spune:

    Postul de inspector general a fost scos la concurs. De ce nu s-a inscris la concurs si un PNL-ist?

  4. profesor nedumerit spune:

    Este prima data in Romania cand un partid acuza public un sef de institutie de faptul ca respecta legea. Nu numai ca a respectat-o(Legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare ii confera dreptul de a propune numirile de directori prin detasare si are nevoie doar de acordul Consiliului de Administratie al ISJ) dar a si consultat profesorii si autoritatile locale acolo unde mai multe persoane si-au manifestat intentia de a ocupa functii de directori. Probabil ca PNL-ul isi aduce aminte de perioadele cand directorii de institutii erau numiti din diverse …..cabinete de partid pe baza numarului de afise lipite sau pe baza……?????. Ghinion, nebunul de Durla nu i-a ascultat de data asta si chiar a respectat legea. Este primul general care are curajul sa-i intrebe pe profesori. E un prim pas in a scapa de influenta politrucilor in scoala. Le astept cu interes pe urmatoarele. Si inca ceva; sa nu creada primarii, indiferent de culoarea politica faptul ca noi, profesorii, nu stim de ce vor “omul lor” la scoala. Contracte, licitatii, etc. Eu le propun sa isi vada ei de comisiile lor de fond funciar ca si asa sunt varza pe acea zona si sa lase scoala in pace. Sau si acolo le spune “cineva” pe cine sa numeasca

    • Profesor convins spune:

      Nu a fost respectata Legea educatiei nationale nr.1/2011.
      Cunoasteti cumva procedurile? Sau vi le amintiti doar pe acelea din 2012, cand PSD au schimbat si oamenii de serviciu. Pentru corecta dvs. informare si pentru a nu mai fi nedumerit va spun ca toti directorii ramasi in functii au fost numiti POLITIC de catre PSD – ALDE, chiar si domnul inspector general a fost numit POLITIC de catre PSD, inainte de a-si lua concursul dupa nu stiu cate incercari.

    • vasy spune:

      esti spalat pe creier cu solutie rosie.as fi totusi curios daca o institutie a statului roman ar verifica modul in care s-au numit acesti directori, ce concluzii ar trage?dar poate o vom vedea si pe asta .

  5. GHEORGHE spune:

    Da, PNL-ul este suparat ca nu se mai fac numirile ca pe vremea colegilor din PDL, când faxurile ajungeau la scoli noaptea si dimineata directorii le gaseau. Este o varianta cat se poate de legala cea gasita de inspectorul general. Cei care se ocupa de educatie la PNL sunt in concendiu? Cititi Legea 1. PNL si-a dat rau cu firma in cap la faza aceasta. Este luat la rost un om care a respectat transparenta in numirea directorilor, consultând toti factorii implicati.

    • Profesor convins spune:

      Ce sa-ti povestesc…… Ar fi bine sa cititi Legea 1/2011. Nu sa dati cu presupusul. Sau la voi la PSD se aplica legile dupa ureche?

  6. Sătmărean spune:

    Mesajul liberal e unul nejustificat. Şi ei au procedat la fel în 2012. De asemenea, au făcut şi pedeliştii în 2009. În concluzie, apelul ăsta absurd.

  7. Pop Ioan spune:

    Foarte probabil,si aceste “mesaje” sint formulate la “spalatoria de bani” al partidului de pe Iuliu Maniu cind in parcarea rezervata (pe domeniul public) exclusiv clietilor apar doua autoturisme SM-XX-VZY si SM-XX-MAY in primele ore ale zilei si pleaca seara.Timpul trece,LEAFA merge,noi muncim cu drag TOVARASI!!

  8. Claudiu spune:

    Si EUGENIA ARDELEAN a fost rasplatita cu un post politic la DGASPC. Pe langa faptul ca chiuleste zilnic de la servici e total pe din-afara. Doar combinatii stie sa faca …acum nu iarta nici o spagulitza ca stie ca se apropie finalul PSD-eilor pe functii caldutze primite de la Stef si Govor. Tot ce misca-n institutie trece pe la buzunarul lui Jenika !!! MARIANA DRAGOS chiar nu vezi ce se-ntampla sub nasul tau ??? Sau sunteti mana in mana ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest