Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Bătălia aeroporturilor. Maramureșenii recunosc că suntem în fața lor. Deocamdată!

wizzairBătălia aeroporturilor. Maramureșenii nu renunță la cursele aeriene internaționale de pe Aeroportul din Baia Mare chiar dacă în acest moment aerogara din orașul vecin se află încă în șantier. Conducerea Aeroportului din Baia Mare recunoaște că din acest motiv cel din Satu Mare este cu un pas înaintea lor.

”Aceste întârzieri au făcut ca orașele vecine să fie cu un pas important înaintea noastră. Spre exemplu, Aeroportul din Satu Mare va dispune de cursa externă către Londra cu frecvența de două ori pe săptămână, începând cu data de 31 octombrie. Puteau opera de mult, ei au avut condițiile necesare, dar noi nu suntem în concurență cu ei”, a spus pentru ziarmm.ro, directorul Aeroportului Baia Mare, Dorin Buda.

Pe de altă parte, reprezentantul administrativ si juridic in cadrul firmei ROMATSA, Dragoș Titea, a arătat că la Baia Mare “avem spre finalizare un aeroport modern, care va fi mult mai bine poziționat decât cel din Satu Mare, iar condițiile de desfășurare a zborurilor vor fi la standardele tuturor aeroporturilor mari”.

Directorul Aeroportului Baia Mare a mai precizat că, așa cum arată și sondajul realizat în zonă, cele mai importante zboruri externe active vor trebui îndreptate spre Paris, Londra, Roma sau Milano și Barcelona. Prețurile se preconizeaza a fi accesibile, iar pentru cursele interne, zborurile spre București sau Constanța, costul biletului de avion se ia în calcul a fi mult mai mic.

În viitorul apropiat urmează a fi desemnat și un operator de zbor, ales în urma unei licitatii. Printre companiile vizate se numără Wizz Air, Ryanair sau Blue Air.

4 comentarii

  1. grig Răspunde

    MARAMURESENII IS PE MARGINEA PRAPASTIEI,NOI CU UN PAS IN FATA!

  2. Poszet Răspunde

    reprezentant administrativ si juridic la firma Romatsa? cine a scris prostia asta??

  3. Poszet Răspunde

    zboruri externe active….dar ce, sunt si zboruri interne pasive?

  4. Poszet Răspunde

    ca idee, in BM pista e in extindere, si nu aerogara in reparatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.