Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Maidanezele sătmarului. Abandonate pe stradă (FOTO)

abandonatePolițiștii locali sătmăreni au inițiat o campanie de identificare a autovehiculelor abandonate pe domneniul public al municipiului Satu Mare, adică a ”Maidanezelor Sătmarului”, cum le place unora să spună. În doar patru zile, 16-20 septembrie, polițiștii locali sătmăreni au identificat mai multe autovehicule care sunt abandonate în diverse locaţii din municipiul Satu Mare. Acestea au fost depistate pe străzile Târnavei, Jiului și  Amaţiului. Polițiștii au emis somații prin care se solicită deţinătorilor să le ridice de pe domeniul public în termen de 10 zile. 

”Refuzul proprietarului sau al deţinătorului legal al vehiculului de a se conforma somaţiei este sancţionat cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei, fără posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă a procesului verbal de sancţionare contravenţională, vehiculul urmând a fi trecut în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, ridicat de pe domeniul public şi vândut sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor.

Pe această cale atragem atenţia posesorilor de autovehicule care sunt abandonate pe domeniul public să le ridice în cel mai scurt timp.Totodată, autovehiculele fără număr de înmatriculare sau alte marcaje oficiale (care să permită identificarea deţinătorului / proprietarului) vor fi considerate că nu au stăpân, fapt pentru care acestea vor trece de drept în proprietatea unităţii administrative-teritoriale după parcurgerea demersurilor legale”, se arată într-un raport remis de Poliția Locală Satu Mare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.