Paradă militară și demonstrații de Ziua Pompierilor la Satu Mare

9 septembrie 2016 | 0 comentarii

Ziua Pompierilor  (25)Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare desfăşoară, cu ocazia Zilei Pompierilor din România şi împlinirii a 168 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, o serie de activităţi pentru rememorarea acestor evenimente, după cum urmează:

Marți, 13 septembrie a.c, începând cu ora 09:00, pe platoul din fața Monumentului Ostaşului Român din Satu Mare, se va desfăşura ceremonialul militar dedicat Zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România și ceremonia de avansare în grad, înainte de termen.

Programul cuprinde:

  • Ceremonie religioasă;
  • Intonarea Imnului de Stat al României;
  • Citirea mesajului cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”;
  • Pe acordurile fanfarei, se va putea urmări în premieră în municipiul nostru, o paradă militară cu personal şi tehnică. Vor fi prezentate atât echipamente de stingere fabricate în anul 1885, cât şi ultimele noutăţi ale tehnicii de intervenţie din dotarea ISU Satu Mare.
  • Parada militară va fi urmată de un exerciţiu demonstrativ în care echipajele de intervenţie vă vor prezenta modul lor de pregătire.

La această manifestare vor participa reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei Satu Mare, primari din judeţ, comandanţi ai unităţilor militare din Satu Mare, Ucraina şi Ungaria, precum şi conducători ai instituţiilor judeţene.

Totodată, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,SOMEŞ’’ al  judeţului Satu Mare, va desfăşura, la aceeaşi dată, Ziua Porţilor Deschise, la sediul Detaşamentului de Pompieri, în intervalul orar 12:00 – 14:00 iar la celelalte sedii ale subunităţilor din judeţul Satu Mare, în intervalul orar 10.00-14.00, prilej cu care se va prezenta tehnica din dotare , iar cei interesaţi vor avea posibilitatea de a lua legătura direct cu cadrele inspectoratului  pentru a-şi forma o imagine cât mai concretă  despre activitatea instituţiei.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest