Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Pataki despre zborul Wizz Air: Satu Mare să devină poarta de vest a României!

Wizz-Air1Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat că intenţionează să facă din aeroportul Satu Mare poarta de vest a României, un punct important prin care străinii să intre în ţară.

El a explicat să zborul spre Luton este adresat în principal sătmărenilor, dar și celor din județele vecine, Maramureș, Sălaj și Bihor. De asemenea, printre potențialii clienți sunt cei din vecinătatea frontierei, din Ucraina și Ungaria.

La un calcul simplu, se poate constata că Aeroportul Satu Mare este mult mai aproape de orașele Baia Mare, Zalău și Oradea decât Aeroportul Cluj. Astfel, distanța de la Zalău la Aeroportul Cluj este aproximativ 90 km, în timp ce până la Aeroportul Satu Mare zălăuanii au de parcurs doar 80 de km. De asemenea, orădenii, au de parcurs până la Cluj (aeroport) circa 160 de km, în timp ce până la Satu Mare doar 133 km. Diferența este și mai mare în cazul orașului Baia Mare. Ca să ajungă la Aeroportul Cluj, maramureșenii au de parcurs 155 km, în timp ce până la Aeroportul Satu Mare distanța este de doar 65 km. 

Pataki a mai spus că dorește o întâlnire cu conducerea județului Maramureș în vederea pregătirii unor pachete turistice comune pentru cele două județe, în vederea atragerii străinilor.

Amintim că Wizz Air va introduce din 31 octombrie un zbor Satu Mare – Luton, Londra, prețul biletului începând de la 109 lei. Dacă cei interesați își fac rezervări astăzi beneficiază de o reducere de 20% la bilet. 

 

3 comentarii

  1. Ion Răspunde

    Acum e bine,deschidem portile, facem curse, sa vina baimarenii, salajenii si oradenii, sa ne fotografiem, sa taiem panglici dar cand a fost de bagat bani s-a pus altfel problema… Dar in sfarsit, a trecut, totul e bine…
    O chestie voiam eu sa spun – nu ar fi mai bine sa cautam sa fim complementari cu clujenii, mai degraba decat sa trecem direct la concurenta pe fata?

  2. Norick Răspunde

    Pana ce politica si interesele personale dicteaza afecerile , nici sanse nu ai la o colaborare rationala si profitabila pentru ambele judete.Dar ca si idee ar fi frumos si corect… 😉

  3. Alin Răspunde

    Oradenii zboara de la Debrecen, care e la 75 de KM de Oradea, unde deja exista suficiente destiantii. Asa ca nu or sa mearga 150 KM / drum pana la SM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.