Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

Procedurile de adopție a unui copil, simplificate. Ce s-a schimbat

adoptieProcedurile pentru adoptarea unui copil au fost simplificate astfel că, odată cu aceasta, a fost redus și timpul necesar pentru îndeplinirea acestui deziderat.

Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, Mariana Dragoș, a precizat că s-au produs modificări în legislația privind adoptarea unui copil atât ca formă cât și ca procedură.

Astfel, termenul de valabilitate pentru atestarea unei familii care vrea să adopte un copil a crescut de la un an la doi ani. Astfel că, acum, familiile atestate nu mai sunt nevoite să reia procedura după un an de zile ca și până acum.

De asemenea, o modificare importantă a legii constă în faptul că un copil poate fi declarat eligibil după numai șase luni în cazul în care părinții săi, în special mama, nu-și manifestă în acest interval de timp intenția de a-și lua copilul acasă. În acest caz, copilul poate fi declarat adoptabilo după numia 6 luni.

În ceea ce privește procedura, aceasta se face acum electronic. Toate acestea duc la scurtarea timpului de adopție a unui copil.

În prezent, în județul Satu Mare sunt depuse 48 de cereri, din partea a tot atâtea familii pentru a adopta un copil, în timp ce 59 de copii sunt declarați adoptabil în acest moment. 

Un comentariu

  1. Claudiu Răspunde

    Ce se va intampla cu Eugenia Ardelean ?? Ii luati afacerea favorita ? Are clienti in asteptare in Austria ..ce va face cu ei ? Dorinuka a incasat deja avansul … Daca procedura se va face electronic cum vor mai putea jongla ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.