Ultima actualizare: azi, 16:36

Locale

Psihologi slab pregătiți. Niciun candidat n-a fost admis la un concurs organizat de SPAS

psihologPsihologi slab pregătiți. Zilele trecute, Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) Satu Mare a organizat un concurs pentru ocuparea unui post de psiholog stagiar la Centrul Social pentru Adulți, adică la Adăpostul de Noapte. Din păcate, din cei șapte candidați, nici unul nu a reușit să obțină un punctaj care să le permită să ocupe acest post.

Doi dintre candidați nu s-au mai prezentat la proba scrisă, iar ceilalți cinci au luat note de-a dreptul jenante pentru cineva care pretinde că a făcut o astfel de facultate. Punctajul maxim a fost de 100 de puncte, însă candidații au reușit să obțină doar 30, 10, 8, 4 puncte. Mai mult, unul dintre ei a reușit performanța de a obține zero puncte.

Nici concursul pentru muncitor paznic nu a avut mai mult succes, niciunul dintre cei doi candidați nu au reușit să obțină punctajul necesar.

În această situație, conducerea SPAS Satu Mare se vede nevoită de a organiza un nou concurs pentru ocuparea celor două posturi peste circa o lună. Dacă și la concursul respectiv se vor prezenta candidați la fel de bine pregătiți atunci sunt mici șanse ca Adăpostul de Noapte să aibă, prea curând, un psiholog. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.