Wizz Air ar putea opera și alte zboruri de la Satu Mare. Maramureșenii vor să colaboreze

19 septembrie 2016 | 4 comentarii

wizzairConducerea Consiliului Județean Maramureș își dorește să facă front comun cu cea a Consiliului Județean Satu Mare pentru a determina companiile aeriene să înființeze mai multe zboruri internaționale de pe aeropoartele din Satu Mare, respectiv Baia Mare.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, spune că au fost demarate discuții cu reprezentanții CJ Satu Mare în privința aeroporturilor din cele două județe.

”Am demarat discuții bilaterale cu conducerea Consiliului Județean Satu Mare, astfel încât Aeroportul Baia Mare și Aeroportul Satu Mare, în sfârșit, să nu se mai considere rivali. Până la urmă nu ei sunt cei care fură pasagerii celor două aeroporturi, ci aeroportul care este cel mai dezvoltat în zonă și aici vorbesc despre Cluj-Napoca. Încercăm în perioada asta să demarăm o strategie comună, Aeroportul Satu Mare cu Aeroportul Baia Mare, astfel încât un aeroport să deservească o anumită zonă a Europei, celălalt aeroport să deservească o altă zonă”, a declarat Gabriel Zetea.

După cum se știe, Wizz Air a înființat deja o cursă internațională de pe Aeroportul Satu Mare spre Londra (Luton), primul zbor fiind programat pe data de 31 octombrie. Dacă lucrurile merg bine, este posibil ca această companie să mai înființeze o astfel de cursă și spre Paris în primăvara anului viitor.

În această situație, nu este exclus ca de pe Aeroportul Satu Mare să fie curse internaționale spre Anglia și Spania, iar de pe cel din Baia Mare spre Spania și Italia. 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. ardelean spune:

    No bine, da cum i-ar putea ajuta nea Pataki pe moroseni? Adica, draga Wizz, plecati de pe aeroportu nost, si mereti dragam pe ala din Baia Mare, ca noi. adicatelea Pataki si Zetea ne-am crezut aia marii de la Ialta si nea-am delimitat sferele de influenta in Europa. Te doare mintea…pai mai zilele trecute morosenii erau pe cai mari, cu tratative avansate pentru destinatii din Franta, Italia, transport cargo, piese de avioane etc, si acuma cersesc firimiturii de la Pataki?

  2. Kinga spune:

    Zetea sa-si vada de maramuresu lui, si la fel ca si Pataki sa aduca, cu munca lui, companii aeriene. Deocamdata e o singura cursa, dsr deja ar trebui sa renuntam la celelwlate? Astia ne iau drepr prostii lor? De ce nu fac parteneriat de asta cu Cluju? Sau Otopeniu? Pana acum ne tratau de sus, acuma suntem buni?

  3. Flori spune:

    Baia Mare-Paris

  4. Poszet spune:

    Baia Mare -Zalau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest