Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Amenință cu proteste. Drum județean jalnic (FOTO&VIDEO)

drumCetățenii din localitățile Cămin, Lucăceni și Berveni amenință că vor protesta în stradă dacă nu se iau măsuri, fiind nemulțumiți de starea jalnică în care se află DJ 108M Tășnad – Berveni.

”Ce se întâmplă cu drumul dintre Cămin și Berveni e dezastru. Aveți cuvântul meu că voi chema televiziunea națională, căci așa ceva nu se poate. Din cauza gropilor, îți trebuiesc 25-30 de minute ca să ajungi din Berveni până în Carei. Rușine!”, a declarat pentru Opiniedecarei.com un cetățean din satul Lucăceni.

Firma care a câștigat licitația de reabilitare a DJ 108M Tășnad- Berveni a decopertat tronsonul dintre Berveni și Cămin, apoi și-a mutat utilajele pe tronsoanele din zona Tășnadului. Ploile din ultima perioadă au adâncit și mai mult gropile, drumul devenind impracticabil.

Aceeași firmă a promis că se va apuca de lucru în zona Berveni- Cămin încă în cursul săptămânii trecute, însă nu s-a ținut de promisiune, a declarat pentru cotidianul Friss Ujsag primarul comunei Cămin, Suto Imre.

”Era vorba ca executantul să aștearnă cel puțin un strat de piatră spartă pentru a acoperi gropile. Însă la sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții firmei clujene nici măcar nu au mai răspuns apelurilor”, a adăugat primarul Suto Imre.

Acum drumul este într-o stare deplorabilă, iar în urma ploilor este impracticabil, așa dupoă cum se vede în imaginile postate pe Facebook și Youtube de cetățenii din zonă.

Unii dintre ei chiar amenință cu organizarea unor acțiuni de protest în speranța că se va schimba ceva. 

Sursa: opiniedecarei.com

2 comentarii

  1. ciolan Răspunde

    Voi ati votat pe udmr si pe pataki asa ca ghinion

  2. primar gospodar!!!!!!!!! Răspunde

    Primarii din zona nu ii intereseaza starea drumului pentru ca ei circula cu masina primariei……….traim in Romania cu primari incompetenti si mincinosi..Multumim noi am votat noi suntem fraieri……..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.