Femeile din Satu Mare câștigă mai mult decât bărbații. Ce spune statistica

4 octombrie 2016 | 0 comentarii

femeiFemeile din județul Satu Mare au câștigat, în medie, un salariu cu aproape 100 de lei mai mare decât cel al bărbaților în anul 2015, spune deputatul PNL de Satu Mare, Andreea Paul. Diferențele salariale de gen s-au menținut și în anul 2015. Astfel, femeile au câștigat în medie cu 7% mai puțin decât bărbații, conform INSSE.

Cele mai mari decalaje salariale au fost înregistrate în județele Iflov și Prahova, unde salariul mediu net al femeilor a fost în medie cu 500 de lei mai mic decât al bărbaților, adică cu aproape 25% mai puțin, în anul 2015. Județul Covasna este singurul județ din România în care femeile câștigă un salariu mediu net de 1400 lei, egal cu cel al bărbaților. Însă, salariul mediu din acest județ este cu peste 450 de lei mai mic decât media națională.

În 11 județe din țară, femeile au primit un salariu mai mare decât cel al bărbaților: Bistrita-Năsăud, Sălaj, Călărași, Harghita, Neamț, Ialomița, Vrancea, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Vaslui.

”De exemplu, în județul Satu Mare, femeile au câștigat în plus față de bărbați, în medie, aproape 100 lei, în anul 2015. Bărbații au avut câștiguri net superioare femeilor în majoritatea activităților economice. Cele mai mari decalaje de gen s-au înregistrat în domeniul intermedierilor financiare și asigurărilor, acestea fiind de peste 40%, în alte activități de servicii – 29%, dar și în industria prelucrătoare unde diferența a fost de 25%”, a precizat deputatul Andreea Paul.

Chiar dacă în rândul populației, femeile sunt majoritare, proporția nu se păstrează și în rândul salariaților, unde bărbații reprezintă 53%. Față de anul anterior, numărul mediu al salariaților bărbați a crescut cu 67 de mii de persoane, în timp ce numărul femeilor salariate a crescut cu aproape 37 de mii de persoane.

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest