Jandarmi pensionați la Satu Mare. Ce le-au transmis colegii (FOTO)

17 octombrie 2016 | 1 comentariu

jandarmi-pensionatiLuni, 17 octombrie a.c., într-un cadru festiv, colonelul Ovidiu Adrian Popa, împuternicit Inspector şef al Jandarmeriei Satu Mare, a dat citire ordinelor de trecere în rezervă a colonelului Şefer Gheorghe, a maistrului militar Iacob Alexandru, a plutonierului adjutant şef Blideran Ioan şi a  plutonierului adjutant şef Costinaş Vasile. Cei patru jandarmi au ajuns după o activitate meritorie desfăşurată în domeniul ordinii şi siguranţei publice, la momentul   pensionării – trecerea în rezervă.

În cadrul festivităţii, Împuternicitul Inspector şef al Jandarmeriei Satu Mare, colonel Ovidiu Adrian Popa, a conferit celor patru jandarmi ajunşi astăzi la momentul culminat al carierei lor,  „Hrisoave de cinstire” pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba siguranţei publice şi a cetăţeanului, însoţite de urări de sănătate şi pensie îndelungată. Au urmat  apoi alocuţiunile conducerii unităţii, ale celor prezenţi la acest eveniment şi ale cadrelor unităţii.

La rândul lor, cadrele unităţii, cei care și-au desfăşurat activitatea alături de cei patru colegi, le mulţumesc pentru sprijinul acordat de-a lungul carierei şi le doresc multă sănătate şi LA MULŢI ANI!

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. D-REX spune:

    Sa scrieti si ce pensie vor avea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest