Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Șase agenții de turism sătmărene închise de ANT. Care sunt motivele

afis-inchisȘase agenții de turism din județul Satu Mare au fost închise de Autoritatea Națională pentru Turism (ANT). Instituția a publicat ieri lista agențiilor cărora le-a fost retrasă, în vederea radierii din oficiu, a licențelor de turism pentru că nu au prezentat polița valabilă de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti pentru achiziţionarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism.

Din această listă fac parte și șase agenții din județul Satu Mare. Astfel, pe lângă cele două House of Travel, patronate de Robert Tarr prin firmele United Corporation și Amazing Travel, din lista publicată de ANT mai fac parte SC Aurora SA, Euro Holiday, Select Plus și EFI Travel.

De la data publicării, operatorii economici care figurează în listă nu mai pot desfășura activități specifice agențiilor de turism, conform prevederilor art. 14 alin. (3), lit. a) și b) din H.G. nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare.

Întreaga listă poate fi consultată AICI.

Un comentariu

  1. Fara Cap Răspunde

    M-am speriat pentru o clipa, am crezut ca si Simbolife a ramas fara licenta.
    Atata noroc are si Marcelina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.