Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Spargere de 7.000 de lei. Au golit o magazie cu electrice

hot din locuintaPolițiștii Secției Rurale Petrești, beneficiind de sprijinul de specialitate al polițiștilor din Carei și a celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale,  au  efectuat ieri, 27.10.2016,  3 percheziții domiciliare pe raza comunei Sanislău, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, la domiciliile a două persoane bănuite  de comiterea unui furt cu prejudiciu mare. Față de unul dintre aceștia, s-a luat măsura reținerii pentru o perioada de 24 ore, urmând a fi prezentat judecatorului de drepturi si libertăți cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Perchezițiile au vizat domiciliile a doi bărbați, de 35 respectiv 40 de ani, ambii din comuna Sanislău și sediul unei ferme pe care aceștia o dețin, ocazie cu care a fost pus în executare și un mandat de aducere.

Din cercetări a rezultat că cei doi, în perioada 15.09-15.10.2016, profitând de faptul că partea vătămată era plecată din țară, ar fi pătruns prin efracție într-o magazie situată în curtea locuinței păgubitului, de unde au sustras unelte și scule electrice constând în motoferăstraie, polizoare unghiulare, motocoase, redresoare, mașini de găurit,  cauzând un prejudiciu estimat la valoarea de 7.000 lei.

În urma perchezițiilor, a fost recuperat circa 20% din prejudiciu.

Cercetările continuă  pentru stabilirea întregii activități infracționale, cu unul dintre bănuiți, cel de 40 de ani, în stare de reținere.

Sursa: Poliţia Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.