Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Greva din sănătate, suspendată. Ce spun sindicaliștii

greva-spital5Greva din sistemul de sănătate a fost suspendată, cel puțin temporar. După o zi și jumătate de proteste, sindicaliștii au decis să suspende, cel puțin temporar, greva, astfel că începând de astăzi, de la orele amiezii, activitatea în spitalele din județul Satu Mare a fost reluată în condiții normale. 

Vicepreședintele Sindicatului Sanitas Satu Mare, Nică Nintaș, a declarat pentru PortalSM că s-a decis suspendarea acțiunii de protest pe baza unor promisiuni ferme că revendicările sindicaliștilor vor fi aprobate în Parlament. 

Luand act de adoptarea amendamentelor la O.U.G. nr. 20/2016 in sedintele comune ale Comisiilor de buget, finante, banci si munca si protectie sociala, de luni 31.10.2016 si marti 01.11.2016, 

Tinand cont de declansarea codului rosu de interventie in caz de cutremur declarat marti dimineata, care presupune implicarea tuturor unitatilor medico-sanitare din tara,

 Avand in vedere faptul ca unitatile sanitare publice de stat sufera si asa de o lipsa acuta de personal care afecteaza in primul rand viteza de reactie si promptitudinea cu care pacientii nostri pot fi tratati, 

Luand in considerare angajamentul ferm al majoritatii deputatilor de a vota amendamentele la O.U.G. nr . 20/2016 propuse de organizatia noastra in urmatoarea sedinta de plen, 

 Federatia SANITAS din Romania  suspenda temporar actiunile de protest aflate in desfasurare.” – a anuntat intr-un comunicat de presa presedintele Federatiei, Leonard Barascu.

Demn de remarcat este și faptul că tot astăzi a încetat și greva poștașilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.