Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Ștrudlifest – şvabi, tradiţie, copii fericiţi şi oficialităţi la cratiţă (FOTO)

strudlifest-6Mii de ștrudli, sute de persoane, copii fericiţi şi oficialităţi la cratiţă. Cam aşa s-ar putea descrie în câteva cuvinte ediţia din acest an a Ştrudlifest, evenimentul organizat în această seară la Casa Schwab de Forumul Democrat German Satu Mare pentru promovarea ştrudliului, acest preparat unic al şvabilor sătmăreni.

Președintele Forumului Democrat German a afirmat că acest eveniment este unul foarte important deoarece Satu Mare este singurul județ în care se prepară ştrudli.

”Doar în județul Satu Mare se face ștrudli, nu se face ștrudli nici în Timișoara, unde sunt șvabii bănățeni, nici în alte locuri unde trăiesc șvabi. Este un eveniment important pentru că este un element important al culturii șvabilor, și obiectul principal al Forumului Democrat German este promovarea culturii germane și păstrarea identităților șvabilor. Ștrudli ne ajută în acest sens pentru că în fiecare familie unde s-a mâncat vreodată ștrudli sau se mănâncă ștrudli, așa cum am spus, cineva a fost șvab sau este șvab și astăzi. În cadrul acestui Strudlifest avem cinci echipe, care pregătesc ștrudli de față cu cei care urmează să deguste acest ștrudli. De asemenea avem și un program cultural, unde copiii, prima dată, pe urmă cei mai în vârstă, dansează dansuri specific șvăbești”, a spus preşedintele FDG Satu Mare, Ioan Leitner.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, şi prefectul Radu Bud, şi-au luat şorţuri şi au trecut la fript ştrudli.

”Este foarte gustoasă, nu e foarte ușor de pregătit. Eu astăzi am aflat,trecând și prin bucătărie, de ce este așa pufos. E, nu numai o mâncare, este dorința de a își păstra identitatea, o parte dintre concetățenii noștri care sunt foarte mândri de originea lor șvăbească. Au o comunitate și în biserică, și, pur și simplu, este un lucru foarte pozitiv, care ne colorează județul prin acest festival. Este a opta ediție, eu cred că o să aibă foarte multe ediții. În schimb, sătmărenii pot deja să se obișnuiască cu acest produs tradițional, numit ștrudel. În multe evenimente culturale apar deja doamnele mai în vârstă, care frământă aluatul, și pe urmă rezultă acest ștrudel foarte gustos. Susținem tot ce este atractiv și este pentru păstrarea tradițiilor noastre. Avem o varietate gastronomică mai rar întâlnită, numai că aceste valori trebuie promovate”, a spus Pataki Csaba.

Copii au avut astfel ocazia să înveţe de la experimentatele bucătărese secretele ştrudliului.

Atmosfera a fost întreținută cu un program artistic specific german.

 

Un comentariu

  1. johan Răspunde

    Pataki si Bud observ ca va pricepeti mai bine la bucatarie decat la administratie
    Ramaneti la cratita in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.