Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

Noii consilieri locali au depus azi jurământul. Cine sunt aceștia (FOTO)

consiliul-localNoii consilieri locali au depus, în cadrul ședinței de azi, jurământul. Aceștia sunt Mihai Huzău, de la ALDE, care a luat locul Marcelei Papici, care a demisionat în ședința anterioară, respectiv Zazula Bela, de la UDMR, care i-a luat locul lui Masculic Csaba, care între timp a devenit administrator public al municipiului Satu Mare.

La ședința de astăzi nu a fost prezent Magyar Lorand, care între timp a obținut un mandat de deputat, dar nimeni nu a pomenit nimic despre o eventuală demisie de-a sa din Consiliul Local.

Ședința în sine a fost una destul de liniștită, cele 21 de puncte de pe ordinea de zi fiind parcurse și aprobate destul de repede. Astfel, începând de anul viitor, pensionarii care au peste 70 de ani vor beneficia de un abonament gratuit pentru tot anul pe autobuzele Transurban, situație în care nu vor mai fi nevoiți să meargă lună de lună la casieriile societății pentru a-și obține acest abonament.

Discuții mai aprinse au fost la punctul privind taxele ce le vor plăti producătorii și comercianții din piețe. Consilierul PSD, Radu Roca, a solicitat ca, pe perioada iernii, cei care vând la tarabele exterioare din piață să plătească doar taxa de loc, fără redevență. Șeful ADP, Bogdan Bozai Vodă a precizat că acei comercianți se pot duce în hala acoperită care este aproape goală. Consilierul UDMR Gergely Butka s-a opus acestei propuneri spunând că vor mai veni și alți comercianți să solicite reduceri de taxe. În cele din urmă propunerea făcută de Radu Roca a fost respinsă, iar proiectul a fost votat, cu abținerea consilierilor PSD, în forma sa inițială.

La finalul ședinței, Reprezentanții tuturor partidelor care fac parte din Consiliul Local au mulțumit colegilor, angajaților din cadrul Primăriei Satu Mare pentru colaborare și le-a urat sătmărenilor sărbători fericite.

Și primarul Kereskenyi Gabor a făcut același lucru: ”Aș dori ca la sfârșitul mandatului meu, ba chiar începând cu anul 2017, să avem un oraș de care să putem fi mândri. Vă mulțumesc, vă doresc un Crăciun Fericit și un an nou plin de realizări atât pe plan profesional cât și pe plan personal”, a spus primarul în încheierea ședinței.

 

Un comentariu

  1. Ion Răspunde

    Huzau :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.