Razie printre comercianți. Ce au găsit polițiștii

23 decembrie 2016 | 0 comentarii

razieRazie a polițiștilor sătmăreni printre comercianții din piețe și din mediul rural. În baza unui Plan de acțiune inițiat de Inspectoratul General al Poliției Române, la nivelul județului SATU MARE se organizează și se desfășoară  acţiuni punctuale pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse alimentare, a actelor de contrabandă și evaziune fiscală și pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat

O astfel de acțiune a fost organizată și desfășurată ieri, 22.12.2016 de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice pe raza județului Satu Mare, ocazie cu care au fost verificate 13 societăți comerciale de profil din mediul rural și din piețele municipiului Satu Mare.

Pentru neregulile constatate  au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 14000 de lei, constând în nerespectarea de către agenții economici  a prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și a OUG28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. A fost ridicată suma de 1614 lei  care nu a putut fi justificată  prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale și au fost ridicate, în vederea confiscării, 126 de produse diverse, oferite spre vânzare cu termenul de valabilitate expirat, în valoare de peste 1500 lei.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest