Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Accidentul de la Mujdeni. Ancheta i-a uimit până și pe polițiști

accidentPolițiștii sătmăreni au determinat, în urma unei anchete, cauzele care au determinat producerea accidentului de aseară de la Mujdeni. Concluziile acesteia i-a uimit până și pe polițiști. 

”În fapt, un negreștean de 37 ani, conducând un autoturism  pe DN19,  într-un viraj la dreapta, a pierdut controlul asupra  volanului și a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de către  un bărbat de 31 ani, din Negrești Oaș.

În urma evenimentului,  ambele persoane aflate în autoturismul care a intrat pe contrasens au suferit leziuni:  șoferul a fost rănit ușor,  iar pasagerul  de 44 ani, din Negrești Oaș,  a fost rănit grav.

Șoferul autoturismului condus regulamentar a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Celălat conducător auto a refuzat recoltarea de probe biologice. În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul responsabil de producerea accidentului  nu posedă permis de conducere de nicio categorie.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări  sub  aspectul săvârșirii  infracțiunilor de conducerea unui autoturism de către o persoană fără a poseda permis de conducere, refuzul recoltării de probe biologice și vătămare corporală din culpă.

Deoarece autoturismul condus de bărbatul care nu deține permis este proprietatea bărbatului aflat în calitate de pasager în autoturism, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere”, se arată în comunicatul IPJ. 

Un comentariu

  1. Cocolino Răspunde

    “Ancheta i-a uimit”…de ce? Nu stiau cum se face? …ati vrut sa spuneti poate…rezultatele preliminare ale anchetei.. suna mai bine nu-i asa drag “porcalsm”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.