Reduceri drastice de salarii la Consiliul Județean. Ce spune Pataki

4 ianuarie 2017 | 22 comentarii

reduceriCei 180 de angajați din aparatul Consiliului Județean Satu Mare au, începând din data de 1 ianuarie 2017, salariile reduse drastic. Acest lucru se datorează unei decizii a instanțelor în baza unui raport făcut de Curtea de Conturi care a constatat că acordarea unor sporuri pentru acești angajați a fost ilegală. Actuala conducere a Consiliului Județean Satu Mare nu a putut face nimic pentru a-și proteja angajații, fiind pusă în fața unui fapt împlinit de a pune în aplicare decizia instanței.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a avut astăzi o întâlnire cu toți angajații instituției cărora le-a adus la cunoștință despre această situație.

”Le-am explicat verbal motivația dispoziției de încadrare în urma deciziei definitive ale Curții de Conturi, respectiv a instanțelor de judecată, privind nivelul de salarizare. Erau două sporuri: pe deoparte sporul de dispozitiv, de 25%, pentru fiecare angajat, și mai era un spor de stabilitate, în cuantum de 800 de lei, care s-a indexat în 2015 cu 12%, adică peste 900 de lei. Cu atâta a fost redus fiecare salar la Consiliul Județean. Aceasta a fost decizia Curții de Conturi din 2015. Reducerea s-a făcut în baza deciziei Curții de Conturi din 2015, când s-au verificat salariile pe 2014 și 2015 până în luna mai. Am fost pus în fața unui fapt împlinit și nu am avut de ales decât să pun în aplicare decizia instanței care a validat decizia Curții de Conturi, care au constatat că aceste drepturi salariale nu au bază legală de acordare”, a precizat președintele Pataki Csaba.

Aceste drepturi salariale au fost tăiate începând cu data de 1 ianuarie 2017, deoarece ultimele termene de judecată au fost în luna decembrie.

Este foarte posibil ca angajații Consiliului Județean să nu scape doar cu atât. S-ar putea ajunge în situația în care vor fi nevoiți să dea aceste drepturi salariale înapoi.

”Aici suntem încă în judecată și să vedem exact ce decide instanța. Din punctul meu de vedere angajații nu au nicio vină, ei au prestat munca, ci legislația este foarte confuză și interpretabilă. Singura modalitate echitabilă de a rezolva această problemă, Consiliul Județean Satu Mare nu este caz singular, iar în județ sunt multe astfel de cazuri, și la alte consilii județene la fel, ar fi emiterea unei legi de exonerare de plată, simultan cu o reglementare completă privind sistemul de salarizare în sistemul public. Este urgent și trebuie rezolvată această problemă altfel există riscul să fie blocată activitatea instituției  din cauza plecărilor masive din sistem. Oamenii, pur și simplu, nu își vor permite să stea pe astfel de salarii. Sunt de partea salariaților. În calitatea mea de fost parlamentar, bazându-mă pe foștii colegi, împreună cu specialiștii Consiliului Județean, am depus la Parlamentul României o inițiativă legislativă și este pe circuit o lege de exonerare de plată și pentru a mai repara unele sincope legislative. Am făcut tot posibilul în ceea ce mi-a stat în putere”, a mai spus președintele CJ.

Deocamdată decizia a fost pusă în aplicare doar pentru angajații din aparatul Consiliului Județean. Instituțiile subordonate sunt în diverse faze de proces în urma controalelor. Dar probabil că deciziile instanțelor vor fi similare. 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (22)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Ceghe Văru spune:

    Adică indivizii luau aceste sporuri atat cat ia salar un muncitor de la Drexi sau de la Zollner pe o lună intreagă ???!!!Rusine să vă fie !!Să dea toti banii inapoi !!Ce ”dispozitiv” reprezintă Consiliul Judetean??E cumva unitate armată a NATO??Sau ”spor de stabilitate”??Păi nu se duc ăia de acolo nici fugariti !!Si de ce trebuie 180 de oameni in acest consiliu judetean?

    • Putori nesimtite spune:

      Corect mai bine de jumătate din locuitorii județului au venituri mai mici decât încasau putorile ordinare doar ca spor!Corect legea este interpretabilă si ambigua da’ cum dracu ca e ambigua doar in favoarea lor.Corect sa demisioneze masiv ,sa vedem ce dracu sunt in stare sa facă in privat.putori nesimtite

      • mipudeco spune:

        Taxa florisal este cea mai mare din tara! cand se diminueaza?

      • N spune:

        Inca cateva precizari:
        1)pe ce considerent sa fie exonerati de plata?asa toti cei care vor fi descoperiti cu asemenea cretinisme,vor cere sa fie exonerati;
        2)daca e ilegal,inseamna ca s-a incalcat legea si ar cam trebui cei vinovati sa fie urmariti penal pt frauda.cine a semnatacordarea acestor sporuri?departamentul juridic pe ce baza legala a dat aviz favorabil?cine facea parte din dep juridic?
        Autoritatiile competente ar trebui sa se autosesizeze si sa declanseze urmarirea penala in rem.

    • N spune:

      Si gandeste-te la faptul ca,cei care lucreaza in privat,lucreaza zilnic cu stresul,batjocorit pur si simplu de aceste mari societatii,da?aceste societati mari si extraordinare care profita de o legislatie slaba pe segmentul muncii,institutii fara coaie,doar din simplu motiv ca,in cazul unor controale sunt acuzate ca fac abuz si ei inchid si-si iau jucariile si pleaca.pai i-a,respectati intai angajatul,el va aduce banul,respectati codul fiscal,adica nu mai furati ca ordinarii si asa mai departe.
      Legat de cei din Consiliul Judetean,vinovatii sunt cei care au inventat aceste sporuri,nu cei care le-au primit,cine ar fi refuzat?nimeni.in orice caz daca vor trebui sa restituie aceste sporuri,vor avea o mare problema.e si vina lucratoriilor daca stiau ca aceste sporuri sunt acordate ilegal,dar asa este,daca te bagi printre tarate,te manaca porcii.

  2. Votant USR spune:

    2014 si 2015… deci astea au fost sporurile de postaci pe net din partea lui Govor si Stef. :)

  3. Molnar spune:

    sporul de dispozitiv sa da la unitatile militare dislocate in teatre de operatiuni militare…, si nu la cei care lucreaza la cantina de la subsol. sper ca instanta sa impute acesti bani retroactiv, dar ar fi de dorit de vazut si ce se cu cei care l-au acordat ilegal. cineva a semnat pt asta…speram sa plateasca si el,

  4. matroz spune:

    @all;ar fi de precizat de cand se acorda aceste sporuri…Dar contributia pentru uniforme in primarie si cele subordonate,dar sporul de radiatii etc.Poate ii intrebati si pe altii din Palat,despre sporul de pericol,cel de fidelitate si altele…

  5. Gyuri spune:

    CJ,Prefectură,Primărie-3 sinecuri ale Statului unde nu se face mai nimic,unde abundă tot feluri de funcţii,unde tot felul de fufe şi ţuţeri mimează preocuparea faţă de cetăţean,nişte incompetenţi şi leneşi.Probabilitatea să găseşti aici 2 nume la fel este spre 100% pt. că fiecare şi-a dus în timp acolo,nevasta sau/şi copiii să ,,sufere” vicisitudinile indatoririlor de funcţionar public.Şi nu prea ai ce face pt. că oraşu-i mic,lumea se cunoaşte şi se protejează reciproc…

  6. marius spune:

    Sa le fie rusine. Se plang ca au salarii mici dar au sporuri mai mari ca salariile celor care muncesc cu adevarat. Sa nu mai vorbesc de ce prime primesc de Paste si de Craciun.

  7. marius spune:

    Sa ii puna sa plateasca retroactiv.

  8. Molnar spune:

    d-.le Pataki…pe cand o lista cu cei angajati.imediat dupa alegerile din 2012? spre exemplu, ce nota au luat la concurs anumite parasute ex liberale, prietene de familie politica cu Stef?

  9. Punisher spune:

    Sunt de acord că le-au tăiat, dar Curtea de Conturi când se va autosesiza și în cazul firmelor de paza, că majoritatea nu dau deloc sporuri?

    • N spune:

      Nu cred,totusi ca,Curtea de Conturi se poate sesiza un legatura cu firme private.Nu se primesc sporuri din simplu motiv ca,patronii acestor firme nu vor sa dea.asta-i singurul motiv,iar codul muncii il protejeaza doar in teorie pe angajat,pentru ca in realitate nu-l protejeaza cu absolut nimic.Sigur ca sunt salarii de mizerie,dar nu numai in cazul firmelor de paza,ci peste tot.romanul nu este inca la nivelul de a intelege ce este de fapt o societate comerciala,iar de mutinationale nu mai discutam,vin pur si simplu pentru costul muncii redus fata de alte state UE,legea foarte permisiva,institutii ale statului usor de cumparat si santajat,exemplu:inchidem si plecam.

  10. Un cetatean spune:

    Ar trebui sa va uitati pe declaratiile de avere sa vedeti ca un sef serviciu din CJ are salar de parlamentar.

  11. vilani spune:

    banditi hoti putori , lingai amante , consiliu judetean

  12. mipudeco spune:

    taxa florisal cand se reduce la SM? este cea mai mare din tara!

  13. Erdei Dorel spune:

    Nici nu stii cand citesti ce sa zici…cand citesti…daca citesti pe cuteanu.eu, din Gorj, afli ca tot satmaru e corupt inca din 2008, la rand in frunte cu presa satmareana, in intregime, cica is mana in mana cu toti pesedistii, penelistii si udemeristii inca de prin 2008…prese, administratii, partide, doamne ajuta, o fi adevarat ?…asta inseamna oare ca avem doar salvarea tehnocratilor si eventual a celor din pd si pmp…doamne ajuta…uiiiuuii. Apoi si presa asta…fenomenal, da toata ma…interesant, cum de nu ne-am dat eama pana acum? nu stiam unde sa cautam oameni curati

  14. Molnar spune:

    domnu presedinte, ceva nou legat de curusurile facute la mare, la patru stele all inclusive, cu toti membrii familiei ne spuneti ceva? parca de comunicare emotionala….daca nu ma insel. chiar erau necesare….sau e doar o prima mascata? anul acesta sa mizeze pe ele, sau sa-si ia si ei, ca toti oamenii, bilete de la agentiile de turism?

  15. Anabella spune:

    Buna seara!Am putea cumva sa stim si noi oamenii de rând ce salarii au avut acesti trântori?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest