Ultima actualizare: azi, 11:50

Locale

Cât de gros trebuie să-ți fie obrazul să faci asta (FOTO)

handiCât de gros trebuie să-ți fie obrazul să parchezi în felul acesta. Adică să-ți parchezi mașina peste două locuri destinate persoanelor cu handicap, așa cum se vede în imaginile prezentate. 

O fotografie a fost făcută la locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități de la Kaufland. Aici, o mașină cu numere de Mureș a fost parcată peste ambele locuri destinate acestor persoane. Drept este că nici cei care au parcat alături nu au făcut-o tocmai cala carte. 

A doua fotografie a fost făcută la Carei, în parcarea unui magazin din municipiu. Se vede clar cum șoferul unui SUV cu numere de Suceava a parcat ”crestul” peste cele două locuri destinate persoanelor cu handicap. Ambele fotografii au fost postate pe contul lor de Facebook și de activiștii de la DriversSM. 

În fine, cea mai recentă fotografie a fost făcută în parcarea de la Penny, de pe strada Ștrandului. Și aici bolidul unui sătmărean este parcate tot pe aceleași locuri ocupând nu unul, ci două. 

Ceea ce se poate remarca este faptul că toate autoturismele parcate cu așa nesimțire sunt mașini de lux. 

Sătmărenii sunt invitați să comenteze și să-și dea cu părerea. 

 

4 comentarii

  1. Adrenalin Răspunde

    Da..da..tarani…acum cativa saptamini masina lui dnul preot Korda passat rosu, era parcat pe locul cu handicap la Penny. Era chiar dansul, l am vazut in magazin.
    Ce sa mai asteptam de un om de rand….

  2. GB Răspunde

    Persoanele în cauză sunt greșit și des etichetate cu denumirea unei îndeletniciri onorabile din cauza unei lacune legislative, iar greșeala în speță e numai din cauza legislației rutiere care consider că e imperios necesar a fi modificată pentru a permite înființarea locurilor de parcare preferențiale și pentru alte categorii de participanți la traficul rutier cum ar fi “leneș”, “nesimțit”, “bizon”,”grăbit”, “șofer prost”etc. Cu tot respectul, trebuie să apărăm drepturile tuturor categoriilor defavorizate, iar aceștia nu greșesc cu nimic doar încearcă să ne sensibilizeze pe noi ceilalți că există și ei și nu le sunt respectate drepturile. “Mă închin”

  3. IoBag Răspunde

    Problema este una foarte simplă: La noi, persoanele cu dizabilități locomotorii (adică cele cărora le sunt destinate acele locuri de parcare speciale), sunt greșit catalogate drept handicapați! Adevărații handicapați, în confuzia creată, chiar cred că acele locuri le sunt destinate, drept urmare le ocupă.
    Vedeți cât e de simplu?!?

  4. verner Răspunde

    OMUL “POTRIVIT”(ADICA HANDICAPAT CU CAPU’) PE LOCUL POTRIVIT!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.