Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Patru afgani și doi vietnamezi ascunși într-un microbuz, depistați la Petea (VIDEO)

afganiPolițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit într-un microbuz, ascunși într-un spațiu special amenajat, patru cetățeni afgani și doi vietnamezi  care urmau a fi scosi ilegal din țară de către  doi cetățeni ucraineni. Cei doi cetățeni ucraineni au fost reținuți pentru 29 de zile, fiind cercetați pentru trafic de migranți.

Duminică, 19 februarie a.c., în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară cetățeanul ucrainean Andrii B., în vârstă de 23 de ani. Acesta conducea un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina. Împreună cu el călătorea și Mykhailo B., de 24 de ani, tot din Ucraina.

Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din România, polițiștii de frontieră au descoperit în partea din spate a microbuzului, ascunse într-un spațiu special amenajat, șase persoane de sex masculin.

 În urma verificărilor s-a constatat că cei în cauză sunt patru cetățeni afgani și doi vietnamezi, cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani.

Cetățenii ucraineni, care au intrat legal în țară, au declarat că au fost rugați să transporte o piesă de schimb aflată în mașină și nu știau de prezența celor șase persoane ascunse în microbuz.

Cetățenii afgani și vietnamezi sunt cercetați pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi ucraineni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, instanța emițând pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.