Ultima actualizare: azi, 10:44

Locale

Şmecherie în cazul Dacia. Noul proprietar va fi din Statele Unite

daciaOmul de afaceri Vasile Țânțaș a pus la cale o adevărată șmecherie pentru a scăpa de responsabilități în cazul distrugerii hotelului Dacia. În prima fază, el a fost condamnat la un an de închisoare pentru distrugere  și la plata unor despăgubiri de 767.000 de euro către Ministerul Culturii, dar a făcut recurs.

Acum, el vrea să scape, și a găsit o formulă de complica lucrurile astfel încât să nu mai poată fi tras la răspundere. Conform celor apropiați procesului penal, Vasile Țânțaș a pregătit transferul acţiunilor sale către fiica sa aflată în Statele Unite ale Americii. Astfel, procesul şi toată responsabilitatea în cazul clădirii aflată în paragină urmează să îi revină acesteia. Mai mult, în cazul în care se prăbuşeşte faţada clădirii sau întreaga clădire, cine ştie, fiica acesteia va fi responsabilă. Însă întrucât se află în Statele Unite, corespondenţa şi tragerea la răspundere va fi aproape imposibilă.

Oricum, chiar dacă se schimbă acţionariatul societăţii, Vasile Ţânţaş rămâne răspunzător pentru ce s-a întâmplat în trecut.

În orice caz, dacă mulţi ani nu s-a întâmplat mare lucru, în ultimul an autorităţile sunt foarte decise să ia măsuri. Administratorul societăţii va fi amendat în mod repetat. Dacă Ţânţaş va pierde şi recursul şi Ministerul Culturii nu va putea recupera prejudiciul de 767.000 de euro, poate trece la executarea societăţii, adică să ceară cotă parte din proprietate, în funcţie de evaluările care urmează să se facă.

Clar este că rezolvarea situaţiei va mai dura câţiva  ani. Doar să nu se prăbuşească Dacia până atunci…

13 comentarii

  1. justin Răspunde

    niste jeguri ne distrug monumentele si scapa cu basma curata, de ce nu iesim sa-i linsam? ca asta merita nu altceva

  2. Mitza Biciclista Răspunde

    Dai pe mana ciobanului opere de artă…Cei din ministerul culturii care au aprobat aceste mizerii ar trebui sa fie la zdup !!

  3. xmen Răspunde

    Eu aş avea doar o singură observaţie către Ţânţaş (nu pot să-i spun domn pentru că faptele îl contrazic. Deci întrebarea ar fi – “Cum se poate uita în oglindă zilnic cupă ce a distrus hotelul, şi bine a făcut şi altele, când el este pastor pocăit.” Aici ceva tare şchiopătă.

  4. Cristi Răspunde

    Pt comentatori!!, Voi toti cei care ati cumpărat o casa,!,si vreți sa o reabilitați !!!iar in timpul reabilitării nu mai dispuneți de fonduri (bani)ce faceți ??????cu o proprietate privată fiecare face ce vrea!!!!!!!!Iar pt Dnu Prefect!!!!!!! Afirmația făcută este infracțiune D.le Prefect!!! Vreți sa CONFISCAȚI O PROPRIETATE PRIVATĂ PRIN AMENZI!!!!!????Abuzul in serviciu este infracțiune !!!!!

    • Badea Gheorghe Răspunde

      Fraiere, e vorba de o clădire de patrimoniu! Dacă sunteți rupți în cur, nu trebuia să o cumpărați! Dacă nu sunteți în stare (sunteți săraci lipiți), vindeți-o cuiva care are puterea financiară necesară reabilitării!
      Voi, cu acte false, v-ați pus ciobanii să o distrugă, după ce ați mituit ceva funcționari de la Ministerul inCulturii!
      Meritați pușcărie, jegule!
      Unde-i criminalul de frate=tău? Mai trage pe nas?

  5. umbra Răspunde

    PRIETENE intelegem ca e proprietate privata dar asta nu inseamna sa distrugi fatada centrului sa faci renovari interior exterior consolidari etc te-ai apucat ai avut un termen de executie cauta solutii vinde ia credit asociazate stai nu faci nimic cind nu ai bani fa pe etape nu iti bate joc de un oras intreg .

  6. umbra Răspunde

    Nu are rost sa jicniti proprietarii iei nu au vina,atita ii duce capu,vina au numai autoritatile si cei alesi pe care ii platim si nu fac nimic stau in fotolii de piele isi fac combinatiile si cind i te adresezi trebuie si asai frumos sa ii pronunti si functia dle Primar sau dle Vice asai ca ii bine sa nu faci nimic pentru oras daca tie nu iti iese nimic? Dle Primar stiti de citi ani Hotel Restaurant DACIA e in santier ? Iti spun eu ca nu stii ca esti proaspat primar si nu ai de unde sa stii ca pia acuma ai fost pe LUNA ,toti cu asta se scuza .RUSINE LA TOTI !!!

  7. Martor Răspunde

    UNDE-S ZILELE CAND TANTAS IL SUNA PE BUDU SA-SI CEARA VOIE SA VINA LA SATU MARE,SI PRIMEA UN RASPUN SEC, AZI NU.

  8. BUGET Răspunde

    daca aveti sange in instalatie ar trebui sa le boicotati afacerile. deci la vara, care merge la strand, ma-sa-i… pocaita 🙂

    • IoBag Răspunde

      E … aia-i altă afacere păguboasă pentru oraș care ar trebui re-analizată!
      Oșanul jegos n-a investit nici 25% din cât s-a obligat! Și investițiile făcute, au fost făcute cu acceași ciobani, adică de proastă calitate cu materialele cele mai ieftine! Rezultatul e ușor vizibil: dale și bucăți de faianță lipsă sau pușcate! DSP-ul doarme…

  9. Sorin Răspunde

    Nu este notificat procesul la cartea funciară astfel încât să nu se mai poată face și alte ilegalități?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.