Ultima actualizare: azi, 20:42

Locale

Caravana Medicală Rotary a pornit la drum. Tarna Mare, prima destinație

caravanaClubul Rotary Satu Mare a pornit la mijlocul lunii martie Caravana Medicală, care va vizita mai multe localități din județ, pentru a realiza analize medicale în rândul persoanelor din zone defavorizate. Este vorba despre un microbuz dotat medical la cele mai înalte standarde, unde se vor realiza diverse analize medicale, atât în rândul copiilor cât și în rândul adulților.

„Pornim Caravana Rotary, este o caravană medicală, în luna martie, adresată persoanelor defavorizate din mediul rural, cărora le vom realiza diverse analize. Proiectul este unul districtual, pe care l-am adus și la Satu Mare. Cei care vor realiza analizele vor fi colegii noștri doctori precum și alți doctori voluntari”, declarat Monica Șuta, președinte Rotary Satu Mare 2016-2017.

Prima destinație a acestei caravane a fost comuna Tarna Mare. 

„Începem în Tarna Mare, apoi în Bixad și Pomi. În aceste trei zile vom consulta adulți, iar în următoarea perioadă dorim să consultăm și copii. Noi am dori să ajungem la cât mai mulți copii.”, a declarat doctorul Ludovic Szatmari, chirurg pediatric.

Caravana este una bine dotată, dispunând de ecograf , EKG, Dermatoscop, Oftalmoscop, Tensiometru, Stetoscop, Taliometru, Spirometru, Glucometru, Cântar uz uman, trusă medicală de intervenție. Scopul caravanei este de a contribui la prevenirea bolilor grave în rândul comunităților, prin depistarea lor precoce în cadrul acestor analize.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.